Intr-o noua intalnire, la Pisica Stacojie s-a discutat despre reprimarea istorica a instinctelor, depasind astfel cadrul clasic freudian – pentru o teorie politica a reprimarii sociale suplimentare. Perspectiva marcusiana luata in discutie stipuleaza faptul ca societatea contemporana este actualmente angrenata intr-un proces de supra-organizare a instinctelor, proces care sfarseste prin a aliena individul.
Paradigma freudiana clasica opereaza cu doua tipuri de dihotomii: Eros (instinctele vietii) vs. Thanatos (instinctele mortii) si principiul placerii vs. principiul realitatii. Marcuse introduce aceste doua dihotomii in analiza societatii consumului si constata ca in cazul primei dihotomii ambivalenta se suspenda (instinctele mortii, ale agresivitatii si distrugerii sunt privilegiate si orientate spre productie si eficienta, in timp ce instinctele vietii sunt sacrificate si orientate exclusiv spre consum), in timp ce in cazul celei de-a doua dihotomii conceptuale trebuie introdusa o noua distinctie la nivelul principiului realitatii intre un principiu represiv si unul non-represiv. In fapt, ceea ce se constata este faptul ca organizarea supra-represiva a instinctelor opereaza, istoric vorbind, un clivaj al principiului realitatii dupa cele doua tipuri de instincte, valorizand si impunand ca norma principiul represiv (orientat spre gestionarea instinctelor mortii si pentru a le transforma in munca socialmente-utila). Un principiu al realitatii non-represiv ar presupune, prin contrast, o revalorizare a “instinctelor vietii” si o orientare a muncii spre un caracter mai ludic, mai putin trudnic, mai liber.
Ceea ce puncteaza aceasta translare a teoriei freudiene in spatiul teoriei politice este pana la urma maniera clivata in care societatea consumului functioneaza, dar intalnirea de vineri s-a oprit tocmai in punctul in care “alienarea sociala” devenea posibil explicabila tocmai prin aceasta functionare clivata.
Mai multe, la Pisica Stacojie.
