Citeştedespre
Miercuri, 24 octombrie 2007, de la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), Dr. Ion Vianu va susţine conferinţa „România fără Freud?”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Editura Trei, face parte din seria „Întâlniri şi (re)întâlniri la ICR”.
Marginalitatea psihanalizei în cultura autohtonă şi efectele acestei situări vor fi abordate de pe poziţiile unui cunoscător în profunzime al universului psihoterapeutic din ţară:
„…Psihanaliza a exercitat o influenţă minoră în România, în ciuda zelului unor mereu înnoiţi pionieri. Cum se recunoaşte această absenţă într-o cultură europeană, care are, totuşi, atributele unei culturi vaste, ramificate, pluraliste? Răspunsul este că psihanaliza contribuie la practica introspecţiei. În literatura română introspecţia este destul de puţin prezentă.
Alături de alţi factori posibili, slăbiciunea psihanalizei a contat în această privinţă. Din punct de vedere medical, lipsa unei şcoli psihanalitice a sărăcit gândirea psihopatologică şi psihoterapeutică. Chiar pentru oponenţii psihanalizei, este important dacă lucrează într-un context în care există sau a existat psihanaliza, sau nu a existat. Se poate spune că, în România, acest dialog a fost ratat.” Ion Vianu.
Născut în 1934 la Bucureşti, Ion Vianu a început studii de filologie clasică, apoi a trecut la medicină. În 1977 a emigrat în Elveţia. Autor a numeroase articole şi studii privind istoria şi filozofia psihiatriei, s-a distins, de asemenea, ca unul dintre colaboratorii constanţi ai postului Radio Europa Liberă. Volume publicate: Introducere în psihoterapie (1975), Stil şi persoană (1975, Premiul Uniunii Scriitorilor), Amintiri în dialog (în colaborare cu Matei Călinescu, volum ajuns la ediţia a 3-a, Editura Polirom), romanele Paramnezii (Editura Trei, 2005), Caietele lui Ozias (Polirom, 2004) şi Vasiliu, foi volante (2006) – ultimele două, parte din trilogia Arhiva trădării şi a mâniei.
Accesul publicului la conferinţă este liber, în limita locurilor disponibile.
Accesul publicului la conferinţă este liber, în limita locurilor disponibile.
Biroul de presă al ICR, biroul.presa@icr.ro, tel: 031 7100 625
Din pacate, nu voi putea fi acolo…
Redeschid insa un subiect vechi pe blogul nostru:) dar pe care il intalnesc sub diverse forme persistente inca la noi in Romania (ramane sa ma interesez de curiozitate daca in alte tari este de actualitate…): rezistenta la psihanaliza + proiectiile persecutorii asupra ei + generalizarile gen „ce nu-mi place mie, nu e bun pentru nimeni” la care nu mai pot decat sa zambesc. Ce parere aveti, cum s-ar putea explica trairi atat de puternice?
Am fost aseara la confernta. Mi s-a parut interesant. Plesu a tinut un discurs favorabil desi stiu ca in trecut era impotriva. Interesant e ca vechiul lui coleg de bar- log de la Paltinish nu a venit. Sa fie datorita faptului ca nu accepta „psihanaliza salbatica”? Totusi Ion Vianu este psihiatru si s-ar putea sa aiba mai mare autoriatate in ochii statului sau omului de pe strada decat cineva cu o formatie filosofica cum este V Dem Zamfirescu. Firesta ca nu am nici o intentie de a-l inferioriza si nici macar de a-i compara pe cei 2 (la fel ca in cazul artistilor, nici intre psihanalisti nu ar trebui sa existe concursuri) insa problema „psihanalizei salbatice” cred ca ar trebui privita un pic mai cu tact. Ion Vianu este psihanalist indiferent de cura didactica
Ne povestiti putin despre ce s-a discutat la conferinta? Nu inteleg aici ideea de „psihanaliza salbatica”: s-au facut referiri la cineva anume? Da, despre Plesu stiam si eu ca nu e favorabil psihanalizei, nu e un secret, si as fi putin mirat sa-si fi schimbat opiniile.
Daca este de vreun fel, Plesu e mai degraba jungian. Are lecturi solide in Jung si in cartile lui face referiri la el dar si la psihanaliza freudiana. Nu e vorba despre „nu e favorabil”, ci mai degraba despre o reactie la ceva care il impresioneaza intr-un fel… rezistent, ca sa spun asa. Dar il impresioneaza. Rezistenta lui e de cu totul alta natura decit a majoritatii intelectualilor de la noi, un fel de „mi-ar fi teama sa fac asa ceva”, ceea ce nu e echivalent cu „nu e valabila”.
Pentru cei interesati, gasiti pe blogul meu (psihogen.blogspot.com)un sumar destul de consistent al celor discutate aseara la conferinta d-lui Vianu.
Plesu a spus ca psihanaliza invinovateste bolnavul. e vina lui fiindca nu si-a asumat un sentiment, situatie, etc, ca n-a reusit s-o integreze si de aceea s-a imbolnavit. a dat un exemplu de cand era el mic si mama lui ii spunea – iar ai racit fiindca nu ai purtat fular – ca model pentru asocierea nejustificabila a bolii cu vinovatia.
Mie viziunea asta imi suna foarte nerealist, mai ales ca eu aveam impresia opusa cand am descoperit psihanaliza – uite ca nu te imbolnavesti fiindca esti incapabil ci fiindca atat ai putut, atat ti-a permis structura:).
Acum nu mai cred asta insa viziunea dlui Plesu imi pare si mai departe de adevar.
ada
Pai de fapt nici nu te imbolnavesti, ci… cresti… intr-un anume fel. Psihanaliza nici nu abordeaza „imbolnavirea” ci „cresterea”.
Ba abordeaza si imbolnavirea, dar din perspectiva regresiei induse pt a ajunge la radacinile problemei. Daca n-ar fi „imbolnavirea”, daca ea nu s-ar aborda mai intai si mai intai, nici „cresterea” nu ar exista. Nu vine nimeni in analiza „sanatos” tun. Desigur, ma refer la sanatate in varianta freudiana.
Multumesc pentru prezentarea de pe blogul Psihogen, foarte organizata si lamuritoare. Am recunoscut ideile mai vechi ale dlui Ion Vianu, exprimate si in expunerea de acum vreo doi ani de la AIPsA, precum si in alte conversatii – inclusiv aparentul paradox cu Freud mai prizat de vechii marxisti decat de tinerii stalinisti. De asemenea, ideea dupa care psihanaliza este si trebuie sa ramana fundamental clandestina, pe care marturisesc ca nu o inteleg nici acum. Cel putin in ordinea acestei relatari, pare mai mult expresia unei nostalgii. Profunda, intr-adevar, mi s-a parut si mie intrebarea: „Daca ii iau vina [analizandului], ce ii dau in schimb?”. Intre cauzele care contribuie la propagarea psihanalizei, personal as incepe cu ultima, respectiv existenta unei societati democratice. Pare banala si nespecifica, dar daca nu e… nimic nu e, nici macar discutia despre. Cat priveste semnul de intrebare din titlul conferintei, imi amintesc ca la intalnirea de la Centrul National al Dansului, discutand cu dl Vianu, d-sa a enuntat tema conferintei neintrebator. Tot astfel, varianta de anunt care a circulat pana la formularea celui final nu avea semnul de intrebare. Am impresia ca a fost o inovatie de ultim moment, pentru a nu soca asistenta autohtona, in general fara cultura psihanalitica, dar orgolioasa, cu traditionale ambitii de sincronizare si uneori chiar protocroniste (exista, am impresia, un protocronism romanesc folcloric).
Subtila distinctia dv., Bella, cu privire la rezistentele dlui Plesu la psihanaliza, dar tot rezistente se numesc, zic eu, si au, din cate stiu, o vechime apreciabila. Tocmai pentru ca sunt mai elaborate, mi se par trainice si mai insidioase poate decat altele. Daca e adevarat ce spune Ada, ca titularul lor crede ca psihanaliza ii scoate o vina bolnavului din faptul insusi de a fi bolnav, atunci inseamna ca dl Plesu trece pur si simplu pe langa esenta procesului psihanalitic. Or, ideea unei psihanalize culpabilizatoare deja nu mi se mai pare ca exprima o rezistenta elaborata, rafinata, ci una in rand cu toate celelalte.
Desigur insa, e doar o parere, prilejuita de un eveniment la care nu am participat.
Psihanalitic vorbind, n-o sa spunem niciodata ca pacientul a avut un moment cand s-a imbolnavit asa cum spunem atunci cand cineva raceste si incepe sa tuseasca.
In psihanaliza, suferinta nu este numita „boala” si deci, nici nu putem investiga psihanalitic „imbolnavirea”.
La aceasta m-am referit atunci cand am spus ca psihanaliza nu abordeaza „imbolnavirea”. Abordeaza „cresterea” = ca psihanalist ma intereseaza felul in care s-a construit personalitatea pacientului de-a lungul cresterii sale ontogenetice.
Daca cineva a vorbit despre „bolnav” si „imbolnavire” referindu-se la atitudinea psihanalizei fata de acestea si a mai si adaugat ca psihanaliza atribuie o „vina” persoanei suferinde, atunci mi se pare ca singura explicatie este parerea pe care a formulat-o Dorin Batfoi cu privire la rezistente.
Comentariul despre vina a lui Vianu a fost raspunsul la afirmatia lui Plesu. I-a raspuns ca psihanaliza urmareste sa vindece vinovatia, apoi a continuat cu intrebarea la care a ajuns spre sfarsitul carierei – ce ii dau daca ii iau vina.
Nu cred ca inteleg prea bine problema asta. Vinovatia care se cere ridicata este o povara. Deci daca nu mai e vina e libertate, e usurare, iar libertatea si-o umple fiecare cu ce-i place. Vinovatia care nu jeneaza si nu constrange neplacut poate sa stea foarte bine la locul ei. Stiam ca psihanaliza merge pe ideea ca psihicul se va rearanja cumva, odata scapat de „balast”. Intrebarea se refera la cum se va rearanja, la o vina ridicata prea brusc, sau la ce? La mentinerea unei moralitati?
Se intampla de multe ori in viata, fara legatura cu psihanaliza, sa apara un gol, niste valori care su fost si nu mai sunt, sentimente, oameni, fara ca nimic sa le ia locul un timp. Doar asteptarea. Este asta un fel de patologie a continuitatii?
ada
Georgiana, spunem exact acelasi lucru, dar privim de la capetele diferite ale aceleiasi directii. insa privim in acelsi loc. asa ca nu vad dezacord.
Cred ca intrebarea lui Vianu apropo de vina are bataie mai lunga si poate fi inteleasa mai degraba de catre cel care se misca nitelus mai bine in… gindirea lui Vianu (ierat fie-mi barbarismul). cine e capabil de asa ceva isi va aduce aminte ca Vianu a spus la un moment dat ca cel mai important lucru (adevar) la care a ajuns el la capatul analizelor personale a fost ca… in lumea asta si in viata asta este iremediabil singur. nu stiu daca din fericire sau din nefericire, la asta am ajuns si eu, la un moment dat. ca realitate pe care o simti pe pielea ta, este cu totul altceva decit cea cu care ai de-a face citind carti si tratate. banuiesc ca „problema” (alt barbarism) dlui Vianu a fost: in locul vinovatiei, am primit certitudinea singuratatii. poate ar fi fost mai bine sa ramin vinovat si mai putin singur. e doar o ipoteza, desigur…
Dorin draga, daca tu vrei sa fim „D-voastra”, atunci sa fim. parerea mea este ca Plesu pur si simplu nu e interesat de psihanalzia, dar ca uneori il sfredele cite o curiozitate… remanenta. psihanaliza a fost, probabil, o lectura destul de aplicata dar doar bifata ca sarcina de indeplinit. omul nu s-a dat niciodata mare cunoscator al domeniului, dar cum stie sa vorbeasca cu sarm despre aproape orice, e posibil ca si de data asta sa fi acceptat doar de dragul… discutiei sau al lui Vianu. dar cred eu ca nu are nici un fel de pretentii in problema si mai ales ca putin ii pasa de rezistentele eprsonale, cita vreme functioneaza perfect dpdv psihic. pai, nu?
Si mie mi s-a parut bizara prezenta lui Plesu acolo. S-ar putea sa-l fi convins Anca Oroveanu cu care a si plecat intr-un grup mai mare. S-ar putea sa fie si o anumita nostalgie fata de momentele in care umplea salile pana la refuz la conferinte la inceputul anilor ’90. Trebuie spus ca cea de la ICR a fost plina.
Insa Plesu e jumate estetician, jumate eseist jumate filosof :). Psihanaliza nu percuteaza la el. Temele sale sunt prea comune pentru cele de sorginte aritocratoida de care e interesat.
Oricum in ’99 am gasit elemente interesante in psihicul lui pornind aiurea de la asemanarea sa cu minotaurii lui Picasso. Am incercat sa gasesc anumite corelatii intre ei si am gasit cu totul altceva. Sigur psihanalizabil :). Deocamdata nu am timp de acel text, probabil ca intr-un an sau 2 am sa-i dau drumul pe net daca si dansul va fi de acord.
Bella draga, nici eu nu cred ca psihanaliza reprezinta o preocupare pentru dl Plesu, ori – spre deosebire de tine – ca lecturile sale ar fi fost foarte aplicate in acest domeniu; dar fireste, nu am de unde sa stiu acest lucru, pot doar sa presupun, indirect, din ideile exprimate si vocabularul (ne)folosit. Bineinteles, nu toata lumea trebuie sa stie psihanaliza; iar cat de bine sau de „perfect” functioneaza dl Plesu dpv psihic, asta numai d-sa poate sti si nu e problema noastra. Dar in discutie acum, mi se pare mie, era nu aplecarea dlui Plesu asupra psihanalizei, ci statutul d-sale la conferinta despre psihanaliza a dlui Vianu, mai ales ca unele idei exprimate mi s-au parut – repet, cunosc doar relatarile – cam hazardate sau pur si simplu eronate.
As spune asa, cu toate ca nu am fost la conferinta, sar am fost la aia jungiana, de la NEC: ca nu a putut spune nu invitatiei, din diferite motive. Una ar fi ca tocmai Vianu conferentia si nu se facea sa-l refuze, alta ar fi ca e prieten cu Anca Oroveanu (care si le conferinta Jung a fost splendida), poate ca alta ar fi presupusul chef de dupa, cine stie? drept sa va zic, mie imi pare tare rau ca nu e interesat de, am fi avut parte de un spectacol cum la noi inca nu are cine sa sustina pe domeniu.
Ma rog, nu s-a pus problema sa i se conteste participarea. Eram doar curios sa aflu mai multe despre competenta psihanalitica a intelectualilor participanti.
Adica, dle Baldovin, daca inteleg bine: ii faceti un portret psihanalitic dlui Plesu?
„portret psihanalitic ” e mult spus. Eu am gasit o chicitza de genul uluilui lui Leonardo de care s-a legat Freud. Nu m-am bagat in intelegerea pshihanalitica a gandirii lui ci a unei anumite parti din activitatea sa politica. Au urmat apoi CV. Tudor, Paunescu (poetul) si Ceausescu. Pe astia sigur am sa-i public peste 1 an asa. Analiza lui Plesu va trebui sa aiba acordul lui pt. ca am gasit niste chestii mai personale si va trebui mai intai sa citeasca el manuscrusu’