Ştim în primul rând că pe linie maternă N. Steinhardt se înrudea – e drept, pe departe – cu Sigmund Freud. În dactilograma celei de-a treia variante a Jurnalului fericirii (utilizez sintagma „a treia variantă a Jurnalului fericirii cu titlu de inventar), N. Steinhardt descrie chiar o vizită pe care i-o făcuse fondatorului psihanalizei prin anii 1926-1927. Să cităm acest moment, cu atât mai mult cu cât el este consemnat într-o variantă nepublicată încă:

August 1927. De la Veneţia, mâncat de ţânţari, cu febră mare şi stomacul răvăşit, sunt luat pe sus la Semmering de tata, în ciuda protestelor mele. Trebuie să recunosc că aerul de munte şi brazii îmi priesc, deşi decorul e mai banal. La hotelul Südbahnhof, unde tragem, locuieşte şi ruda noastră îndepărtată, profesorul Sigmund Freud. Sunt recomandat ilustrului autor al Introducerii în psihanaliză, Tălmăcirii viselor şi Psihopatologiei vieţii de toate zilele, trei cărţi pe care le-am citit cu sufletul la gură. Covârşit de emoţie, mă bâlbâi şi roşesc. Marele savant e destul de mic de stat, elegant, distins şi poartă barbişon. Foarte amabil. 

Când, însă, înfrângându-mi sfiala, încep să turui şi pomenesc în treacăt de Jung şi Adler, mă fulgeră o privire de brici. A dispărut orice toleranţă şi blândeţe. Am vorbit de eretici în prezenţa Papei, nu se face. Anna Freud mă salvează propunând o întâlnire prin pădure la Meierei. Îmi îmbunătăţesc niţel situaţia cu citaţii care dovedesc că am citit cu atenţie principalele cărţi ale învăţatului, care îşi reia figura de om de lume şi drumeţ vesel.

Nu ne putem da seama dacă la mijloc e o imprecizie a memoriei sau, pur şi simplu, e vorba de o altă vizită pe care tânărul Steinhardt i-a făcut-o lui Freud, cert este că în Critică la persoana întâi, într-un articol pe care îl consacră marelui savant, N. Steinhardt vorbeşte de o vizită pe care i-o făcuse acestuia, chiar la domiciliul din… Berggasse nr. 6:

Celui care, ca mine, i-a fost dat să viziteze casa lui Freud, în Berggasse nr. 6, atunci când medicul ajunsese pe culmile celebrităţii, deîndată i se vădea contactul dintre omul de ştiinţă şi estet. Pătrundeam în casa aceea nu ca pacient, ci ca rudă îndepărtată (s. m., G. A.) desigur, totuşi primit într-un mod care-mi îngăduia să circul nestingherit peste tot. Era, locuinţa aceea încăpătoare, etajată, niţel întortocheată, plină de cele mai felurile şi mai neaşteptate piese. Precumpăneau statuetele, ceramicele, uneltele şi obiectele de cult. Ca şi întreaga lui generaţie – a lui Frazer, Durkheim, Max Weber, Levy-Brühl – Freud era cucerit şi obsedat de arta australă şi neagră, de riturile triburilor, de mentalitatea şi imagistica primitivă.

Şi un fapt insolit: pe faimoasa canapea din cabinetul de consultaţii se afla… o scoarţă românească, lucru care nu-l surprinde pe Steinhardt, dată fiind obârşia bucovineană a doamnei Freud… 

Atât ne spune, în acest articol, George Ardeleanu. Ar mai fi poate de adăugat că mai există un fapt „insolit” de semnalat (în treacăt fie spus, existenţa scoarţei bucovinene în cabinetul lui Freud va fi fost inedită pe vremea lui Steinhardt şi nu mai e deloc azi) – şi anume faptul că domiciliul lui Freud e indicat în amintirile lui Steinhardt ca fiind Berggasse 6 în loc de 19, aşa cum îl ştim toţi. Un simplu act ratat? Coincidenţa face ca la numărul 6, tot pe Berggasse să fi locuit şi Theodor Herzl, părintele sionismului modern, redactor literar la Neue Freie Presse – dar cu trei decenii înainte de vizita lui Steinhardt, între 1896 şi 1898…

www.cafegradiva.ro