La sfârşitul lunii august se vor încheia filmările pentru serialul În derivă, începute în aprilie, în cartierul Bucureştii Noi, pentru ca apoi serialul să intre în postproducţie. Serialul urmează să fie lansat oficial la 6 decembrie în acest an, la HBO România. Este primul serial produs de HBO Europa Centrală în România, după cum informează Mediafax, producţia căzând în sarcina companiei locale Film Factor, iar regizorii fiind Adrian Sitaru şi Titus Muntean.
Psihoterapeut Bucuresti – click aici
La originea acestui serial stă serialul israelian Be Tipul, creat de Hagai Levi, multiplu premiat de Academia de televiziune israeliană, ale cărui drepturi au fost cumpărate în 2007 de HBO Statele Unite ale Americii, pentru a realiza serialul In Treatment. Serial de asemenea de mare succes, cu Gabriel Byrne în rolul principal, care a şi primit un Glob de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol principal.
Ca şi premergătoarele sale, serialul românesc În derivă va fi despre şedinţele de psihoterapie ale unui psihiatru, un psihiatru de succes, dar cu mari probleme în viaţa sa personală. Serialul va avea 45 de episoade, focalizate fiecare pe câte o şedinţă de psihoterapie, patru şedinţe săptămânale cu pacienţi şi câte una săptămânală a psihiatrului (totuşi, nu e psihoterapeut?!) la psihoterapeutul său. Episoadele se vor difuza timp de nouă săptămâni, de luni până vineri. Rolul psihoterapeutului Andrei Poenaru (ce nume poetic, cristalin!) e interpretat de Marcel Iureş, iar rolurile pacienţilor săi: cea de luni, Nora, o doctoriţă atrăgătoare şi inteligentă – de Maria Dinulescu; cel de marţi, Victor, un ofiţer arogant în trupele speciale (?) – de Vlad Zamfirescu; cea de miercuri, Diana, o tânără gimnastă care s-a accidentat – de Maria Mitu; joia fiind rezervată terapiei de cuplu cu Tudor – Bogdan Dumitrache şi Ruxandra – Andreea Bibiri, care nu ştiu dacă să facă un al doilea copil. Psihoterapeutul de vineri al lui Andrei Poenaru, care i-a fost şi formator (?), se numeşte Maria Pascali şi este interpretat de Tamara Creţulescu.
Atât regizorii, cât şi actorii recunosc că tema şedinţelor de psihoterapie nu e deloc una familiară românilor. Regizorul Titus Muntean, de pildă, spune:
Nu cred că ne-am pregătit noi [regizorii] în mod deosebit pentru asta, pentru că toată problematica care ţine de tipicul terapiei era conţinută în mare măsură de scenariu şi, evident, de scenariul original. Acolo unde nu se respectă la milimetru procedurile de terapie, nici nu cred că e atât de important. Până la urmă, e un „spectacol”, într-un fel, care trebuie să bucure spectatorul şi [pe care acesta] să-l înţeleagă.
Iar Marcel Iureş precizează că mersul la psihoterapeut
nu e foarte răspândit în mentalitatea noastră. Dar am descoperit, nu ştiu dacă pot să spun cu îngrijorare sau cu plăcere, că avem mulţi terapeuţi, psihoterapeuţi, psihiatri de foarte mare clasă şi de foarte mare valoare. Dacă e un lucru bun pentru ei şi, oarecum pentru noi, e un lucru rău pentru că suntem în derivă aşa, suntem suferinzi probabil. Dar nu ştii niciodată cum e mai bine.
Cât despre documentarea necesară:
Am încercat să mă documentez, am citit, cred eu destul, deşi nu-i aşa uşor să spui că ai citit destul pentru un rol sau un domeniu, pentru că nu e niciodată destul de fapt, dar grija a fost să se recunoască, să fie confortabil şi pentru terapeuţi şi pentru psihologi, să se recunoască într-un model din ăsta, să nu ofensez meseria asta şi să fie, cumva, credibil, eu nefiind terapeut.
În ceea ce mă priveşte, sunt curios: care sunt lecturile lui Iureş; dacă au fost contactaţi aceşti psihoterapeuţi menţionaţi drept consultanţi; de ce totuşi titlul În derivă (nu emit o judecată înainte de a vedea serialul, dar apare parcă o notă melo-tragică în exercitarea acestei profesii); dacă serialul va înţelege esenţa proceselor terapeutice şi va reuşi să le redea veridic (aproximarea din declaraţia lui Titus Muntean mi se pare uşor neliniştitoare).
Sursă: Alexandra Buzaş, „În derivă, primul serial HBO filmat în România – despre psihoterapie prin ochii psihiatrului”, ştire Mediafax, 9 august 2010.
NEWSLETTER Cafe Gradiva
peste 3 000 de abonaţi
Aflaţi pe email despre evenimentele, articolele, ideile şi interpretările cu sens.
EMAILUL DV.
da, si eu astept cu interes productia! multumesc pt semnal! dar m-as mira sa ma impresioneze mai mult decit pentru o schimbare de canal – as putea crede despre mine ca sint cusurgie daca nu ar fi evident ca filmele romanesti (sau cele cu tenta ro.) tind sa uite exact de realismul de la care pompos pretind ca au pornit
dar, hei, sintem in lumea civilzata! cine se mai documenteaza in lumea civilizata?! aici vii si spui pasional ce iti trece prin minte si prin viscere si promite sa faca bani cit de cit – atit! ca nimeni nu mai are timp & bani sa isi bata capul, nu-i asa?
apropo: e si cu impuscaturi, sper! 🙂
daniela derivata de cosinus la puterea a doua minus trei
Referitor la întrebările tale, trag speranța să fie un ”spectacol” care să nu inducă o idee greșită despre terapie, așa cum trebuie să fie ea oficial.
Însă decizia regizorului de a nu respecta milimetric procedurile de terapie cred că va aduce autenticitate filmului, căci nu știu în ce măsură ele sunt sacre peste tot prin cabinetele românești.
Nici mie nu îmi place titlul, e și tragic, plus că nu îi spune telespectatorului că în sfârșit va vedea un film despre acești ”psi” care lui i se par exotici. Ar fi fost necesar, ținând cont că producția autohtona de filme de gen este zero.
Având în vedere numele shrinkului, ar fi putut să se gândească la ”Poiana cu lunatici” (Poenaru, you know?). Sau în loc de ”În derivă”, ”In Drive Drift”. Oricum, numai de ”În derizoriu” să nu avem parte.
Posibile cărți citite de Iureș:
– Cum sa ne eliberăm de trac
– ABC-ul psihologiei …
– Psihopatul de alături …
Iar ca filme, vreau să cred că a văzut ”In Treatment”, nu ”Analyse This”.
am impresia ca sinteti un pic rautaciosi…
Iures joaca in filmul asta, ok, poate nu ne place subiectul (am incercat sa o spun si intr-un comentariu recent nepublicat pe site), dar el este un actor excelent – ne punem baza in el, nu?! 😉 eu, una, da! ca sint fana neconditionata (desi iar cred ca vorbesc doar eu cu mine fiindca nu imi apar comentariile pe blog… ma intreb ce politica va avea revista, in paranteza, daca acum e asa)
Din cum sunt descrise personajele, 'in deriva pare sa fie adaptare fidela a lui 'be tipul' 1, si 'in treatment' 1.
Din ce stiu eu, 'be tipul' a produs isterie in Israel, si multa lume a fost socata, si s-a si indemnat sa mearga la terapeut. A fost important ca a existat un militar in tratament, si asta a fost un soc pentru cultura martiala din Israel. Nu stiu cat asta e important in Romania.
Acum, in legatura cu ce spune Carmen, nu stiu ce inseamna o terapie oficiala. 'In tratament', de pilda, se desprinde serios de regulile unei terapii clasice: terapeutul isi atinge pacientii frecvent, isi divulga sentimentele, si fantazeaza (+acting out) puternic la o pacienta. Avem aici un bazin de idei 'gresite' despre granitele din terapie, asa cum sunt ele vazute in general.
Be tipul si In Treatment au fost colaborare intre scenaristi in terapie (be tipul) si terapeuti propriu-zis (in treatment). Poate se gandesc sa angajeze macar un consultant de specialitate, si sa nu adapteze liber fara idei de la un insider.
Buna, Bogdan, ma bucur "sa te-aud"! Multumim de lamuriri, mai ales despre Be Tipul.
Da, pana la urma poate ca nu trebuie sa fim puristi cat priveste filmul, precum spui, Corina. Desi ne-am dori totusi ca ideea psihoterapiei sa nu fie deformata.
Chiar ma intrebam ce e cu toata aceasta "colectie" de pacienti – pentru ca au de toate, persoane in general spectaculoase: un militar din trupele de speciale (care? acum am inteles de ce apare), o gimnasta (o fi pentru feelingul national?)… si ceilalti.
In ceea ce priveste consultantul de specialitate, am impresia, din comunicat, ca el a cam fost omis, sper sa ma insel. Nu e pomenit nici macar aluziv; regizorii se pare ca nu s-au documentat, doar au citit scenariul original, iar Iures spune ca a aflat ca avem psihoterapeuti si psihiatri superbi, dar e o apreciere vaga si generala.
Titlul e in mod clar un calc dupa cel american, dar carmit patetic spre o idee de descompunere, de criza, cam melodramatic mioritica. Am impresia ca asta dintr-o aproximare tematoare, exterioara – cum ca psihoterapia se ocupa cu oameni "in deriva" si "in criza" – si sper sa nu fie vorba de o noua stigmatizare a celor care merg la noi la un psihiatru / psihoterapeut, ci sa fie, dimpotriva, o deschidere, o popularizare, o umanizare.
Dar, cum zice Daniela, sa nu fim rautaciosi (inainte de a vedea filmul) si sa ne bazam pe Iures.
Am vazut serialul in Treatment. Acum astept sa vad cum va fi jucat de catre actorii romani, insa mai ales cum va fi primit de publicul roman. Unii oameni au ocazia sa vada in principiu ce inseamna o sedinta de terapie. Poate se schimba prejudecatiile(gen "Daca ajungi la psiholog/psihiatru/psihoterapeut esti nebun") legate de a apela la psiholog/terapeut.
Daca imi aduc bine aminte…existenta o psihanalista, romanca stabilita in Franta, care e prietena sau cunostinta …din copilarie de-a lui Iures.
Ea se numeste Irena Talaban…si a vorbit despre in cartea " Marturisile unui Psihanalist" despre perioada adolescentei cand participa la un cenaclu/cerc de actorie, la Craiova, la care participa si Iures.
Sper sa nu ma insele memoria 🙂
Un reportaj de pe platoul de filmare, lamuritor oarecum si pentru cat cunosc actorii principali despre psihoterapie (cu idei – as spune – intuitiv-corecte ale lui Marcel Iures), aici http://www.jurnalul.ro/stire-film/iures-si-dinulescu-sex-si-psihoterapie-551222.html.
Alooo? E o chestie numită UMOR, ați auzit de ea? Trebuie musai să presar textul cu triliarde de ”:)” și ”:))” ca să se înțeleagă?
Poate să îl cheme Iureș sau Ghiță pe cel vizat, nu schimbă nimic. La mine una nu ține ”sacralitatea” unor personaje.
Și erau niște titluri la mișto (ca dealtfel tot ce am spus după primul paragraf), m-am gândit că este mai mult decât evident. Nu știu, sunt singura de aici care nu ia ”viața” (oamenii, pe sine) în serios? Cel puțin nu întotdeauna?
Și nu, dacă este revistă nu înseamnă că o să ne punem niște ochelari pe nas, o să luăm o mină de șoarece de bibliotecă, și o să debităm numai adevăruri fundamentale ale existenței. Pentru asta avem articolele.
Slavă Domnului, am înțeles că vor fi scoase în evidență comentariile doldora de ”psi”, însă eu nu vreau nici loc pe piedestal nici coroniță.
Comentariile nu apar pentru că există moderare. Nu cenzură, ci o simplă măsură de precauție ca siteul să nu ajungă așa cum era acum câțiva ani, pentru cei care își amintesc.
On topic: sunt sigură că va fi cel mai minunato-mirobolanto-fantastico film din istoria televiziunii. Păcat că nu am 10 lei în plus pentru HBO.
Deci nu știu de ce am împroșcat tastatura cu părerea mea. Și nu știu de ce mai comentez, în general. O să mă închid în cameră și o să vorbesc singură, ca baba senilă din Bullet Park, care avea impresia, sărmana, că se ”psihanaliza”.
Aici gasiti un top 5 al actorilor romani in roluri ”psi”:
http://edituratrei.wordpress.com/2010/06/20/top-5-actori-romani-in-roluri-%E2%80%9Dpsi%E2%80%9D/
Iures, inainte sa-si doreasca sa fie actor avea intentia de a se face psiholog. Asadar, legatura lui cu profesia din serial e una mult mai profunda decat un rol de colonel nazist sau sot care-si inseala nevasta cu o capra…Nu stiam ca e concitadin cu Irena Talaban, se pare insa ca nimic nu e intamplator in aceasta alegere. Mi se pare ca distanta pe care Iures o pastreaza in maniera lui de joc si viata (presupun) e una foarte adecvata cu rolul, iar casting-ul e pe jumatate rezolvat cu Iures in rolul prinicipal. Cred ca pentru o mai buna informare ar fi trebuit ca Titus Muntean sa se duca un pic la psihanalist, l-ar fi ajutat sa inteleaga natura relatiei. Pana la urma, om trai si om vedea, sa ne bucuram ca avem ce comenta in lunile urmatoare in provincia culturala numita Romania.
in asentiment cu anonim 🙂
desi inca nu inteleg care e politica de incredere pentru postare de comentarii
ca tot veni vorba… ce nenorocire as putea spune eu, persoana cunoscuta – vezi bine -, asa mare nenorocire incit sa necesite o corectie din partea acestui blog mai apriga decit mi-as aplica-o eu insami?! :))
chiar astept cu interes filmul! sint convinsa ca ne va aduce surprize placute.
Carmen, si eu ma retrag din cind in cind in camera cu papusi, zimbetele de pe internet imi sint bonus acum :))
Iures mi se pare un tip nesuferit.Neinspirata alegere.
Draga Daniela, cand a infiintat Dorin acest blog, comentariile se puteau posta direct. La un moment dat, au inceput sa apara texte anonime cu fel de fel de continut, ca pe internet… 🙂 drept pentru care am recurs la aceasta solutie, de a vedea comentariul mai intai si a-l posta daca e scris in limite civilizate(destul de largi totusi). Insa, si eu si Dorin verificam de cateva ori pe zi astfel incat comentariile sa nu-si astepte prea mult aparitia. In privinta revistei, nu va fi nici o schimbare fata de situatia de acum.
O rugaminte a noastra mai veche, pentru cei care scriu anonim, este de a semna macar cu un pseudonim pentru a ne putea adresa mai usor unii altora in acest spatiu, fara sa fie nevoie sa "numerotam" 🙂 anonim 1, anonim 2 etc.
Referitor la film, eu votez pentru Marcel Iures. Sunt fan… 🙂
Eu știu cine e anonimul 1, sîc.
Retragerea mea se face în camera cu pisici.
Rămâne să vedem și să ne dumirim, cum e cu filmul și cu Iureș.
Pis (peace)! 🙂
Nu confundati putin filmele cu realitatea? Nu este un documentar, nici macar docudrama, nu are nici o responsabilitate sa respecte realitatea. Ar putea sa prezinte terapeutii drept fiinte de pe Marte cu 3 capete verzi si pacientii cu altele trei albastre, in asta sta tot farmecul filmelor. Sigur, ei vor sa se agate de un personaj care a intrat in imaginarul social, psihoterapeutul, dupa modelul de succes al In Treatment. si de dramele realiste cu care se identifica multi. Insa felul in care manipuleaza filmic personajul asta e treaba imaginatiei lor, deci nu inteleg pt ce atatea batai de cap.
ps Marcel Iures e un nume flatant pt "imaginarul terapeutic" anyway.
Măi, bineînțeles că filmele nu au responsabilitatea să respecte realitatea, și nu confund nimic. Aia era exclusiv ”speranța” mea, în primul comentariu. Adică eu, C. C. Gugu, aș vrea să văd cum este cu adevărat în terapie. Ei pot să facă ce vor, bineînțeles că ăsta este farmecul unui film. Dar aici era vorba de o dorință pragmatică și, recunosc, egoistă, generată de lipsa contactului direct. Doar mi-am exprimat-o, fără pretenții de respectare absurde și imbecile. Iar cuvântul ”oficial” a fost unul neinspirat.
ps Nu știu ce s-a înțeles, probabil nimic, dar dacă faci niște glume nu înseamnă că desconsideri: și eu îl iubesc pe Marcel Iureș.
@Ada: In principiu ai dreptate, dar ma intreb daca aici nu e totusi o situatie particulara. Si anume faptul ca orice "abatere" / libertate cinematografica – ca atatea altele (cinematograful e o minciuna, cum spunea Tolstoi) -, atunci cand e expusa situatia terapeutica, traduce inevitabil fantasmele ce graviteaza in juru-i, in cazul oricarei analize, a oricui si de oriunde.
Asa se face ca in filmele hollywoodiene psihanalistul este excesiv de interventionist, sau escroc, sau erotoman, sau abuzator intr-un fel sau altul (chiar violator, ori isi drogheaza pacientele), sau adormit (cu ceasul la cap, care suna la implinirea sedintei) etc.
Intrebarea e daca acei care nu stiu nimic despre analiza – publicul larg caruia i se adreseaza serialul – nu-si vor face o impresie despre aceasta profesie (si situatie de viata si fapt cultural contemporan si posibila optiune personala) tocmai pe baza fantasmelor adiacente si a diferitelor puneri in act cinematografice.
Inteleg altfel ca e mai simplu sa evadezi in fantasma decat sa descrii situatia analitica, care e greu sau imposibil de descris.
Pe de alta parte, ca o modesta nota de subsol, cred ca minuscula populatie de analizati din Romania (sau de aspiranti la analiza, dar cu intuitii corecte), dintre care unii citesc Cafe Gradiva, si-ar dori o redare cat mai aproape de "adevar".
Da, Iures pare cel mai potrivit (?) pentru acest rol. "Parca-l si vad"… Chiar ma intreb – si v-as intreba – care dintre actorii romani vi s-ar parea mai potrivit pentru acest rol, ori cel putin la fel de potrivit, ori macar potrivit… Sa nu-mi spuneti ca Florin Piersic (el n-are nevoie de analiza, autoanaliza, formare sau supervizare…).
Fara doar si poate, Iures are si inteligenta necesara rolului… si sper ca si intuitia…
Altfel, n-as subestima talentul / instinctul actoricesc in sine, care e o necunoscuta si nu are de-a face cu intelectul. Imi amintesc ce scria Mihail Sebastian in jurnalul sau, atunci cand o punea in tema pe Leny Caler cu rolul ei din Steaua fara nume (parca): Ii explicam personajul, apoi ma uitam la ea si imi dadeam seama ca n-a priceput nimic. Pe scena, in schimb, era stralucitoare…
Florin Piersic este student in anul al doilea la psihologie, asa ca… de ce n-ar fi potrivit? :))
Pai nu e un pic cam narcisic…? 🙂 In fantasma pe care eu personal o am despre psihanaliza, mi se pare un pic cam vorbaret… :)) Mi-a placut ce-a scris primul anonim 🙂 despre Iures ceva de genul ca are o suficienta inhibitie el ca alcatuire emotionala. Valorificandu-mi, repet, propria-mi fantasma, as mai vedea-o poate pe Valeria Seciu…?!
Replicarea atat de fidela, inclusiv "pacientii"… (din ceea ce-am citit) a lui "In Treatment" nu prea ma incanta. Puteau sa faca o multime de alte scenarii pastrand doar scheletul/mesajul/modelul… Cred ca e foarte important ca filmul sa fie verosimil pentru domeniul psihoterapiei, mai ales intr-o tara in care nu e foarte popularizat (e o modalitate de promovare deloc de neglijat) si, daca va fi asa cum spun ei, ca au urmarit cu seriozitate varianta originala (in cazul in care, cum zice Dorin, au si intuitii corecte), n-are de ce sa nu iasa ok.
Pe de alta parte, mi se pare important ca, vizionand un astfel de film, sa avem tot timpul in minte ca ceea ce vedem nu sunt nici macar studii de caz.
Eu v-as intreba care dintre pacientii lui Paul v-a placut cel mai mult. 🙂 Spre surprinderea mea, nu toata lumea o simpatizeaza cel mai mult pe Laura. 🙂
Care Piersic, junior? Bravo lui! Dar eu ma refeream la senior… Pentru care, de asemnea, tot respectul!
nu, seniorul!!!
totusi s-ar putea sa fie inca in anul intii 🙂
http://www.agerpres.ro/media/index.php/life/item/4344-Iasi-Florin-Piersic-boboc-la-Psihologie.html
Sigur ca "traduce inevitabil fantasmele ce graviteaza in juru-i, in cazul oricarei analize, a oricui si de oriunde". Asta fac filmele, in genere. Indiferent daca apar ingineri, pr isti, femei de serviciu sau agenti FBI…nicio meserie nu e reprezentata realist si asta e f bine din pctul meu de vedere. E nevoie de un mediu de vehiculare a fantasmelor.
Eu cred ca problema, daca e sa fie una de reprezentare in ochii lumii, e cu diversi "cristieni andrei" care apar la TV si isi debiteaza propriile fantasme sub pretentii de stiincificitate. Acolo ar trebui sa functioneze responsabilitatea sociala, nu in arta, fie ea si pseudo ca filmele copiate de afara pt scos bani.
Pai Cristian Andrei (n-am nimic cu el) nici macar nu simuleaza ceea ce se intampla in cabinet ca sa ne induca in eroare in privinta "realitatii" din cabinet… El realizeaza pur si simplu un produs (emisiunea de care vorbim) care n-are nici o treaba cu terapia. Cristian Andrei nu joaca rolul terapeutului ci isi joaca propriul rol (nu e vorba deci, de fantasma terapiei). Poti alege sa mergi la psihoterapeut sau poti alege sa mergi sa-ti developezi problemele la tv. Filmul simuleaza sedintele de terapie (orice film simuleaza ceva) si de aceea mi se pare mult mai relevant pentru terapie decat emisiunea respectiva (pe care, repet, o vad ca pe alternativa la terapie).
Strict in rolul lui Paul il mai vad pe Ion Caramitru sau pe Constantin Diplan (mai flexibil).
Dar de Nanni Moretti din "La stanza del figlio" v-a placut? Pune mai mult accent pe viata personajului (de fapt, pe influanta ei intr-un astfel de job…).
Sunt de acord cu tine pana la un pct. CA face (facea, nu mai stiu?) emisiunea ca Dr! Chiar daca nu facea terapie el isi reprezenta profesia, se folosea de rolul medical, iar lumea intelegea ca terapia cam asa e, mai mult sau mai putin (chiar am auzit asta, nu pun de la mine). Nu era ca "Iarta-ma", de ex, unde nimeni nu se dadea specialist.
Filmul poate sa faca orice, doctorii nu.
Eu am crescut cu imaginea terapeutului din filmele Hollywoodiene, ala sinistru, abuzator, nepasator, impostor, care pretinde ca le stie pe toate si de fapt e cel mai prost/bolnav. Tot ce se poate mai rau. Insa asta nu m-a impiedicat sa ma interesez de domeniu si sa-mi fac parerea mea. Poate din cauza asta nu pot sa am asteptari de la un serial de TV.
@Ada: Inteleg ce spui. Si totusi, cand o profesie este definita sistematic tocmai prin contraindicatii sau incalcari, incepi sa-ti pui problema responsabilitatii si in cazul filmului, care e o arta populara si are o putere de seductie si de modelare a publicului atat de mare.
Ca problema de fond, nu poti lasa filmul in afara ideologiei, pentru ca nu e inocent ideologic si influenteaza la randu-i enorm (v., de pilda, cartea de studii culturale "Cultura media" de Douglas Kellner).
@Daniela: Fain! Nu stiam. Dar tot nu-l vad in rolul psihoterapeutului Andrei Poenaru, pentru ca in mod clar Piersic nu poate asculta pe cineva, el trebuie sa vorbeasca (cu mult farmec, dar sa vorbeasca).
@Georgiana: Da, poate Caramitru… Pe Diplan, un actor care-mi place mai mult ca om, eu parca nu pot sa-l vad in acest rol, are ceva de zeflemist balcanic, ca din piesele lui Caragiale ("Salut, Lache!" "Salut, Mache!" "N-ai venit aseara la Cosma, te-am asteptat pana spre dimineata…" "Iarta-ma coane, am fost retinut, o sedinta care s-a lungit, cu un pacient, caz grav, monser, de dus la Marcuta… Baiete, doua cu guler!" "Vezi, asta-i defectul tau, incalci cadrul!").
@Dorin:
:))) Excelent scenariu!
Hai ca i-am psihanalizat bine! :))
Piersic ma gandesc daca nu cumva o fi in an terminal ca parca de mult am aflat de chestia asta 🙂 Oricum, dragut din partea lui, eu una sunt mandra ca a acordat atentie psihologiei!
Ce actor roman la fel de potrivit ca Iures in rol de terapeut?! Hm, hm, poate Razvan Vasilescu sau Radu Banzaru. Ar merge si un Gabriel Spahiu maybe. Dintre cei tineri i-as vedea pe cativa in vreo 20 de ani asa:). Femei, anybody? Eu o vreau pe Simone de Beauvoir, se poate? A, nu e romanca..nici actrita…nici in viata daamn, fantasmele astea.
@Dorin
Exista filme care abordeaza mai realist meseria dar nu te poti astepta la seriozitati d'astea de la pop culture.
Eu consider orice film produs artistic unde cenzura nu are ce cauta, insa de fapt serialele Tv sunt mai mult divertisment, produs media. O fi necesara cenzura in cazul asta?
Valeria Seciu ar fi f buna pt rol! insa ar trebui schimbat numele de Poenaru – nu s-ar potrivi; eventual s-ar numi Ionescu, Maria sau Ioana Ionescu
numai ca asa s-ar schimba complet scenariul – o femeie psihanalist in stilul care e de prevazut in acel serial nu are cum sa aiba "forta" de a gestiona cazurile in timp ce ea insasi sufera 🙂 totul ar fi mult mai delicat 🙂
Ada, parerea mea e ca daca s-ar cenzura un serial, o telenovela, orice de genul asta, ar fi jale globala! nu am mai avea cum sa ne traim realitatea LCD in timp ce papam chipsuri si bem cola zero
Ce ziceti (desi e putin cam prea tanar) de Alexandru Papadopol? Uitati telenovelele in care a jucat si amintiti-va de el la inceputuri, in Occident al lui Cristian Mungiu si mai ales in Marfa si banii de Cristi Puiu, unde face un rol de zile mari, chiar peste actorii in voga care sunt azi Dragos Bucur ori Andi Vasluianu, as zice. Papi e un actor care joaca "cu economie de mijloace", dupa o expresie, interiorizat, ceea ce-l recomanda pentru rol.
@Daniela: Pai chiar avem o psihoterapeuta Ioana Ionescu, care e si membra AIPsA. Viata bate filmul!
of, scuze!!! 🙂
desi…
atunci hai sa facem filmul cu psihoterapeuti adevarati!
in acest caz, as spune – fiind de data aceasta adecvat si rolului masculin – dl profesor Vasile Dem Zamfirescu
daca tot am riscat, m-as aventura si la numele pacientilor, dar mai bine ma mai gindesc un pic 🙂 sau poate aveti voi sugestii
@Georgiana: Da, mie mi-a placut La stanza del figlio, e realist facut. Poate ca, apropo si de ce spune Ada, fantasmele sunt exploatate mai mult in reteta hollywoodiana, care trebuie sa fie spectaculoasa.
Da, da, eu am mereu dreptate (si, vba cuiva, pt ca sunt modesta in rest au ceilalti) 😉 fantasmele facile sunt exploatate hollywoodian, alea care duc la caricaturi din tuse groase. eroi si antieroi, bine si rau, copilarii d'astea.
@Daniela
Eu nu vreau sa se cenzureze nimic, pana si cola cenzurata a ajuns zero.:)
Urăsc Cola zero. Și apropo de plăceri care ori îngrașă ori sunt interzise, ar trebui să avem un actor sexy în rolul terapeutului, ca să faciliteze transferul meu (cel puțin …pozitiv) de pacient (nu client) al serialelor tv și locuitor permanent (nu temporar și contra-cost) al canapelei. Deci tot Iureș, chiar e genul meu. Da, în ciuda vârstei sau datorită, dacă e să sfidez decența. Cristian Popa e cam tânăr…
clar, tot Iures ramine! :))
Ada, mai exista si varianta "light", norocul nostru… – aceasta ar fi un fel de autocenzura, pare-mi-se
(si uite asa scriu – iar – comentarii tipic "internet" si se supara blogger-ul)
Carmen – Corina, se spune "ilegal & imoral", nu "interzis" 😉 toate celelalte ingrasa, desigur 🙂
O legătură cu terapeutul nu este ilegală (nu scrie nicăieri că nu ai voie …prin lege), dar e interzisă ca și deontologie profesională. Deci de-aia am ajustat.
Nu știu de ce m-a dus gândul la asta, pe mine mă poartă mintea spre cele mai ciudate tărâmuri.
Și dezbatem noi frumușel care ar fi cel mai potrivit actor pentru rol, dar uite că în curând o să rămânem fără ei, la cât stau pe la cozi prin fisc-uri și nu pe la filmări.
Cei care joacă în serialul pe care cu spor îl comentăm să își încarce ”Be Tipul” pe vreun iPhone, dacă tot stau degeaba.
În varianta "In treatment" am observat că terapeutul își îndeamnă pacienții în numeroase cazuri să îl sune (April -sezonul 2, Sunil – sezonul 3) indiferent de oră sau împrejurare. Ce părere aveți despre asta?
Mie mie se pare puțin deplasat dacă privesc din pdv al psihanalizei, cu atât mai mult cu cât mi se pare că e cam prea vorbăreț și prietenos în cadrul ședințelor.
Eu sunt de acord cu dvs. In seminarii chiar am folosit unele pasaje ca pe contraexemple. Numai ca, in cabinet, lucrurile acestea nu sunt prestabilite rational… sau, nu doar rational… E vorba de capacitatea emotionala ce vine din intreaga formare pe care o are psihanalistul si oricum mi se pare destul de dificil ca un film sa poata reda asta.