-
logoterapia este o terapie dinspre mental, dinspre spirit, spiritualul dând seama pentru omenescul din om. În centrul logoterapiei stă ideea că omul este o fiinţă spirituală, liberă şi responsabilă, capabilă să realizeze valori şi să-şi împlinească existenţa ca sens.
-
logoterapia este o psihoterapie apelativă care apelează la voinţa de sens.
-
logoterapia este o psihoterapie reumanizată, deoarece „presupune deci să luăm în vedere transcedenţa de sine şi să luăm în stăpânire distanţarea de sine.”, omul fiind directionat într-o anumită măsură spre altceva, sau spre altcineva, spre un sens al existenţei luminat prin analiză existenţială.
-
În nevroze psihogene ca terapie nespecifică, în care diveresele modele reacţionale patogene nu au de-a face cu problematica sensului.
-
Ca asistenţă medicală duhovnicească, care dă posibilitatea găsirii unui sens vieţii prin suferinţă.Vindecarea sufletească, de altfel lucru căutat de orice psihoterapie, este scopul asistenţei medicale duhovnicesti. Aceasta devine o tehnică a umanităţii medicului, iar atunci când omul suferind îl solicită, el este şi specialist şi uman: „Din medic numai sţiinfic el se transformă în medic si uman.”
-
În confruntarea cu fenomene sociogene cum ar fi sentimentul lipsei de sens, sentimentul de vid şi vacuum existenţial care duc în anumite cazuri la nevroze noogene.
-
Profilaxia nevrozelor psihiatrogene care sunt acele nevroze în care medicul sau psihiatrul intensifică frustrarea existenţială prin metode psihoterapeutice reducţioniste care pot coborî omul la dimensiunea subumană.
NEWSLETTER Cafe Gradiva
peste 3 000 de abonaţi
Aflaţi pe email despre evenimentele, articolele, ideile şi interpretările cu sens.
EMAILUL DV.