Citeştedespre
Cea de-a doua zi a Conferintei Internationale a SRP a fost deschisa de prezentarea domnului Vasile Dem. Zamfirescu despre procesul institutional de formare in psihanaliza, subiect mereu actual intr-un domeniu care in permanenta este atat de nou.
Cel mai important factor al crizei in psihanaliza este cel intern, al institutiei. Freud a numit analiza personala a psihanalistului prin conceptul de “analiza didactica”, la care s-a renuntat ulterior din motive pe care prezentarea domnului Zamfirescu ni le-a expus pe larg. Analiza de formare s-a considerat a avea mai multe scopuri. In primul rand, trebuie sa fie terapeutica pentru ca insusi Freud, desi el insusi nu avea analiza personala, a spus ca nu-l poti duce pe pacient mai departe de unde ai fost dus la randul tau in propria analiza. Un alt scop a fost considerat a fi selectia viitorului psihanalist, iar un al treilea ar fi transmiterea cadrului de lucru pe care analistul il va recunoaste in practica sa cu proprii pacienti. Ne-a vorbit despre problema institutiei “psihanalistului formator”, spunandu-ne ca training-analistul are o pozitie de putere in institutia psihanalitica si este o sursa de posibile sciziuni (adica, spun eu acum, exista riscul de a se forma “bisericute” in jurul analistilor formatori: care la cine s-a analizat…). 🙂
Dl. Zamfirescu a enumerate o serie de probleme aflate in dezbaterea comunitatii psihanalitice de mai multi ani:
- Inlocuirea sistemului de formare tripartit (analiza personala + seminarii teoretice + supervizarea practicii) cu unul bipartit (analiza personala ne mai fiind institutionalizata, iar candidatul la statutul de psihanalist sa-si fi putut face analiza cu orice psihanalist recunoscut, nu numai cu cei formatori).
- Transformarea supervizarii in punctul central al sistemului de formare (separarea formatorului de supervizor, iar supervizarea sa se faca fara a fi urmata de raport de evaluare pentru a fi autentica).
- Evaluarea sa se faca numai pe baza prezentarilor de caz in fata comitetului de formare.
In scoala romaneasca, pana acum fiind grup de studiu al asociatiei internationale – psihanalistilor romani li s-au transferat treptat atributii din partea celor trei membri ai Sponsoring Committee.
Sciziuni in Societatea Romana de Psihanaliza nu au aparut inca, remarca Vasile Zamfirescu (parerea mea e ca nici nu aveau cand sa apara pana la frageda varsta de 20 de ani a SRP), iar psihanaliza s-a dezvoltat prin introducerea ei in invatamantul universitar (numesc eu institutiile: facultatile de psihologie din Universitatea „Titu Maiorescu”, Universitatea „Spiru Haret”, Universitatea „Hyperion” – acestea fiind in Bucuresti – precum si din Universitatea de Vest din Timisoara – daca am omis vreuna, adaugati, va rog!) si prin publicatiile psihanalitice – aici, dl. Zamfirescu a numit cele doua edituri: Trei si Generatia, iar eu trebuie sa adaug revista Cafe Gradiva, cel mai important site de psihanaliza de la noi.
In comentariul sau, Rita Teodoru, psihanalist formator, a remarcat ca lucrarea lui Vasile Zamfirescu este prima sustinuta in SRP care abordeaza tema formarii in institutiile psihanalitice. Ea a adaugat ca psihoterapia psihanalitica si psihanaliza nu pot fi in rivalitate in institutiile existente. De asemenea, institutia trebuie sa fie suficient de flexibila pentru ca cele doua profesii, psihiatru si psihanalist, sa nu se excluda.
Institutia trebuie sa raspunda la intrebarea cum este candidatul legat de fostul sau analist? Cat il mai idealizeaza inca si cat de liber este? Si… in ce masura institutia este amenintata de relatia duala analizand-formator.
Wilfred Bion a spus ca
individul nu poate sa nu fie membru al grupului sau.
Psihanaliza este bazata pe cuplurile analitice candidat-analist, candidat-supervizor, candidat-pacient (in practica clinica). Pe langa setul de relatii si afilieri, psihanaliza este si o intreprindere comuna, de grup professional.
Otto Kernberg – citat in comentariul sau de Rita Teodoru – a spus ca toata radioactivitatea transferurilor negative si a proiectiilor din grupul psihanalitic trebuie continuta de un sistem institutional solid.
O interventie extrem de valoroasa a avut Aurelia Ionescu care l-a citat pe Freud:
In viata omului nu exista nimic mai bun decat suferinta si boala
si a adaugat ca a deveni buni clinicieni este singurul nostru mod de a ne asigura un viitor. Si-a exprimat dorinta si visul ca unui institut roman de psihanaliza – careia simte ca ii apartine sufleteste pentru ca este fondator al SRP – sa-i fie atasat o clinica de psihanaliza asa cum exista in Marea Britanie.
Georgiana Branisteanu
Fara comentarii