Prima lucrare a Conferintei Internationale “Schimbarea in psihanaliza, psihanaliza in schimbare” a apartinut doamnei Vera Sandor, psihanalist formator-supervizor al SRP care ne-a vorbit pe larg despre factorii de schimbare in psihanaliza, lucrare extrem de bogata din care punctez cateva idei.

In 1910, parintele psihanalizei traseaza cateva linii de dezvoltare ale acestui domeniu spunand ca psihanaliza se va dezvolta prin: progresele sale interne (referindu-se aici la cadrul metapsihologic si tehnica de lucru), prin cresterea interesului pentru psihanaliza in mediile culturale si medicale si prin actiunea generala a muncii psihanalistilor de schimbare a mentalitatilor in societate. (Revazandu-mi acum notitele, ma intreb cat de rapide si de ample evolutii a inregistrat fiecare dintre aceste directii in care Freud a prevazut schimbarea in psihanaliza, gandindu-ma mai ales la psihanaliza aplicata ca punct de tangenta al psihanalizei cu celelalte domenii cu care a stabilit dialoguri – dar n-as vrea sa ma pierd in asociatiile mele libere si revin la lucrarea despre care va pomenesc.)

Vera Sandor a observat in continuare ca psihanaliza ca organism viu e caracterizata in permanenta de criza, idee care mi-a amintit de recentul Congres European de
Psihoterapie “Criza, schimbare si provocare” – si cred ca pot sa spun incantata ca “psihanaliza in schimbare”… isi gaseste deja aplicatia practica datorita acestor preocupari ale atator psihoterapeuti si psihanalisti nu numai pentru cadrul clinic, ci si, iata, pentru fenomenele actuale si fierbinti din social. Ma gandesc ca poate tocmai aceste fenomene si schimbari rapide care ne afecteaza sunt si cauza faramitarii teoriilor psihanalitice observata de Andre Green, pe care Vera Sandor il aminteste si citeaza foarte potrivit in continuare. La Congresul din 2001 de la Nissa, Andre Green isi exprima ingrijorarea pentru disiparea teoriilor psihanalitice. El se intreaba daca mai putem vorbi de o psihanaliza sau ar trebui sa vorbim de mai multe psihanalize, avand in vedere ca Freud tinea totusi la o miscare unitara a domeniului.

Continuand rezumatul lucrarii audiate, voi spune ca Martin Bergmann imparte tendintele post freudienilor astfel: ereticii (cei ce s-au opus lui Freud, cum a fost Alfred Adler sau Gustav Jung), continuatorii (cei care aplica sfera psihanalizei in alte domenii fara a creea controverse – Bergmann se include si pe sine) si reformatorii (au aparut in perioada Marilor Controverse: Kohut, Winnicott, Bion).

Voi omite deocamdata, din aceasta prezentare care ameninţă să devină foarte amplă, multe idei extrem de bogate ale lucrarii si autori citati ce au vorbit despre acest fenomen al multiplicitatii curentelor psihanalitice (de exemplu, Robert Wallenstein explica pluralismul psihanalitic ca incercari de a ne explica ce se intampla in cabinet etc.), dar cred ca subiectul va reveni in atentia revistei noastre. Doamna Vera Sandor a observat in primul rand existenta si a unui mare beneficiu pe care controversele ni-l aduc: progresul si schimbarea, spunand ca si in prezent exista opinii critice, dar fecunde in acest domeniu.

Trebuie de asemenea subliniata ideea ca metapsihologiile sunt metafore, iar metaforele sunt individuale. Ne-a atras atentia indeosebi pentru faptul ca, data fiind dificultatea individului de a-si comunica experienta strict subiectiva de schimbare, exista tendinta aparitiei formelor periculos cliseizate a metaforelor: schimbarea personala din analiza este descrisa subiectiv prin “am devenit eu insumi”, “m-am regasit pe mine”, “ambivalenta mi-a devenit suportabila / conflictele cu ceilalti imi sunt mai abordabile” etc. Aceste beneficii prezentate intr-o forma mai comerciala fac sa apara –ne spune autoarea in continuare – puzderie de reviste cu retete de fericire care promoveaza capacitatea individului de a aplica tehnici si nu de a-si trai autentic viata cu bucurii si suferinte, cu castiguri si renuntari (idee ce imi amintesc ca ne-a preocupat si pe noi la AIPsA in acest an, dezbatand despre mitologiile sociale actuale).

Doamna Sandor ne-a spus foarte frumos ca angajamentul in psihanaliza este complet diferit de aceste shortcut-uri catre fericire, iar relatia analitica este o experienta de durata in care cei doi, atat pacientul, cat si psihanalistul, ies imbogatiti. In discutie a fost si Winnicott, cu citatul “este un noroc ca nu sunt eu in locul pacientului meu”.

Idealul european, spune autoarea in finalul lucrarii, este regasirea de sine autentica, iar cel american adaptarea la realitate. Psihanaliza promoveaza ca forma a vindecarii armonia individuala si unicitatea.

Citiţi mâine despre cea de-a doua zi a conferinţei!