Scriu acum la sfarsitul zilei de joi, dupa ce m-am chinuit o ora sa gasesc un Starbucks convenabil in Manhattan (am dat numai de starbucksuri inghesuite, unde nu puteam sa ma imaginez ca sunt Carrie Bradshaw scriind la mac). M-am trezit la 7 a. m., dupa ce am adormit cu greu din cauza celor patru pisici ale prietenului meu Marc. Nu stiu ce au avut aseara, dar s-au frikinit (imi place romgleza, asa ca o folosesc din cand in cand).
M-am uitat un pic la ce asteptari aveam ieri si mi-am dat seama ca am gandit ca teoretician. Am fost la cinci paneluri unde discutiile au fost in principal clinice. Ele au avut structura urmatoare (cu exceptia panelui istoric): un prezentator desfasura un caz, doi comentatori puneau intrebari, iar publicul isi impartasea reactiile la final. Eu sunt obisnuit cu paneluri mici, foarte teoretice, cum sunt astea din umanioare, si foarte critice. Aici sunt paneluri cu
patruzeci-cincizeci de oameni, ceea ce nu am vazut niciodata la intalnirea political scientistilor americani. Discutiile au fost in principal aplicate pe cazuri – si foarte folositoare pentru prezentator. Nu cred ca am auzit vreo critica, ceea ce ma face sa ma intreb cum e prelucrata agresivitatea dupa multa analiza. Se faceau sugestii si mai ales vorbitorii isi desfasurau reactiile emotionale fata de detaliile cazurilor.
Am fost la un panel despre terminarea analizei, unul de istoria psihanalizei, unul pe studii de gen si persoanele transgender, unul de faza de impas in terapie si unul despre disociere si contra-transfer.
Ma intrebam ieri unde e psihanaliza americana astazi. Nu am auzit o data macar pomenit complexul lui Oedip ca structura interpretativa (desi explicatiile se legau permanent de relatia pacientilor cu parintii) si nu am auzit de represiune, sine si nici de supraeu. Ma rog, sa fie la mijloc si alegerea panelurilor mele, care deja sunt selectate sa fie mai putin traditionale, poate? Am auzit mult de aparari, de rezistenta, de complexitate, de disociere, de transfer, de de contratransfer, de enactment si cumva de identificari proiective.
Primul panel la care m-am dus a fost cel legat de terminarea analizei. M-a luat un prieten, Michael Schulman, care e psihanalist in Ann Arbor si profesor la Institutul de Psihanaliza din Michigan. Foarte multe intrebari de investigat: E terminarea realista sau e rezistenta? Cum e ea diferita in tratamentele pentru copii, adolescenti si adulti? Cazul prezentat e al unei paciente care in al cincilea an s-a hotarat sa termine analiza. E prezentat cazul si se intra puternic in raspunsurile contratransferentiale ale terapeutului (Deborah Harms). Cum s-a simtit in diferite momente ale analizei? S-a intrat in problemele religioase ale pacientei – cum sunt ele legate de „sanul bun” / „sanul rau.” Mie mi-a placut mult cum analista a desfasurat cazul. Cu multa compasiune – si am avut senzatia ca pacienta a fost inteleasa bine.
Ma gandeam: pe cand un Institut Roman de Psihanaliza?
Ii spun lui Michael ca ma simt amenintat de subiect (sunt in analiza de ceva timp si nu vreau sa ma gandesc acum la terminare) si ca trebuie sa ma mut la un panel istoric. La panelul de istorie Arnie Richards si Paul Mosher vorbesc despre o lucrare pe care au scris-o impreuna despre dezbaterile istorice din psihanaliza. Amandoi par convinsi ca psihanaliza e in declin puternic si ca exista o cauza institutionala pentru asta. Cifrele ii sprijina: varsta medie a psihanalistilor in 1950 era 35 de ani, pentru ca ea sa creasca la 48 in 2002 si la 52 de ani in zilele noastre. APsaA a avut 300 de membri in 1948, 1 000 de membri in 1964 si in jur de 3 000 in 2002, din care jumatate sunt certificati de ApsaA. Problema mare a fost ca un comitet de selectie national a hotarat multa vreme cine sa primeasca certificarea, pe cand acum certificarea e facuta local, de institute (sper sa nu ma insel in ce spun). O mare schisma a fost cand 700 de membri au fost exclusi si apoi unii dintre ei reprimiti mai tarziu.
Problema pe care o identifica Richards e ca tatal psihanalizei americane, A. A. Brill, a fost hotarat sa o inradacineze in psihiatrie. Umbra tatalui fondator a cazut pentru mult timp pe ApsaA. Daca in anii ’60 100% din membri erau psihiatri, in 2002 doar 30% mai sunt psihiatri. Din estimarea lui Mosher doar 90 de oameni pe an sunt absolventi de institut psihanalitic in US, ceea ce e foarte putin (la o populatie de 300 de milioane). Un proces legal important a fost cand ApsaA a pierdut monopolul pe psihanaliza in US, iar astazi sunt 7 institute (4 in New York, 2 in Seattle si unul in San Francisco) care sunt afiliate direct la Asociatia Internationala de Psihanaliza.
Umbra tatalui psihanalizei si Johnny Depp
Raman un pic confuz cu panelul asta. Jelanie mare, dar organizata inca in buricul New York-ului, la Waldorf Astoria. Ma gandesc sa ma mut la discutii mai teoretice si ma duc la prezentarea Comitetului pentru persoanele LGBT (lesbiene, gay, bisexuali si trangender). Cele doua prezentatoare (Barbara Marcus si Susan MacNamara) au scris despre cazul unei paciente, Casey, care a vrut sa devina „Brad” in timpul analizei. Prezentatoarele adapteaza anumite concepte din teoria post-structuralista: ideea de gen ca „ansamblu flexibil” / soft assembly, ideea ca binaritatea de tip masculin / feminin ne ingusteaza perceptia asupra dezvoltarii reale a oamenilor, ideea ca nu exista o cauzalitate inevitabila in determinarea alegerilor de gen (barbat sau femeie). Dezbaterile actuale sunt daca exista un nucleu de gen primar sau nu, daca da – cand e el determinat si in ce conditii poate fi schimbat.
Analista lui Casey a fost surprinsa de faptul ca a inceput sa ia testosteron. Ea isi identifica foarte amplu reactiile de contratrasfer care merg de la vise, unde ea are o bisexualitate incerta, pana la fantezii sexuale. Imi place cat de bine dezvolta ideea asta de relationalitate si cat de precisa e in identificarea reactiilor ei.
Casey zice:
I wanted to be male and special; I did not believe I was anybody: the idea of being Johnny Depp kept me alive.
Pentru Casey, ideea de transformare intr-un barbat a fost foarte puternica. Analista a reusit cateva lucruri importante: Casey / Brad s-a intors sa studieze la universitate, are o lume interna foarte bogata, o identitate de gen fluida si complexa si are un sine in continua transformare. Apelul final e catre identificarea reactiilor noastre inevitabile: pentru noi, ideea de schimbare de sex este foarte infricosatoare. In schimb, pentru cei care trec prin acest proces transformarile sunt intampinate cu multa placere si bucurie.
Mi-au placut trimiterile la Judith Butler si la cartea ei Undoing Gender, unde discuta un caz de persoana transgender.
Impasuri si disocieri
Ajung la sesiunea de impasuri. Stephen Goldberg prezinta un caz de terapie unde pacienta vrea sa plece in doua saptamani, dupa cativa ani impreuna. Reactionez mai putin la caz si mi se pare ca prezentarea e foarte neutra, detasata si conforma cu cu ideea de analist care prezinta un diagnostic. Cred ca terapeutul sufera si el in urma cazului, din vocea trista pe care o foloseste cateodata ca sa il analizeze. Foarte putina interpretare a cazului. De altfel, in sesiunea de intrebari, Stephen e intrebat daca ar trebui sa isi urmareasca reactiile mai bine sa ajunga la o idee de dezlegare a impasului.
O reactie excelenta a unui vorbitor – care prezinta ideea de „ascultare a ascultarii”, a analistei franceze Haidee Faimberg. Sugestia ar fi ca un impas poate fi depasit prin identificarea distantei dintre ce zice terapeutul si ce traduce pacientul / pacienta. Astfel, odata vazuta distanta intre cele doua, poate si un drum al analizei poate fi gasit. Identificarile cu tatal sunt analizate – si cum functioneaza ele in terapie.
Ultima sesiune la care merg e cea despre disociere. Cazul e foarte bun. Dick Hertel, prezentatorul, aplica ideile lui Donnel Stern si Philip Bromberg despre disociere la un caz pe care l-a avut timp de 23 de ani. Nici nu imi vine sa cred: o pacienta in analiza de trei-patru ori pe saptamana, timp de 23 de ani! Ma gandesc cum a reusit financiar…
Ideea prezentarii a fost ca analiza contratransferului l-a facut pe Dick sa inteleaga problemele majore ale pacientei. Un vis in special, populat cu nazisti si sange, l-a facut sa inteleaga dimensiunea urii fata de mama a pacientei.
Ok, am obosit acum. Ma intorc la pisicile din apartament si la un dus fierbinte. Pe maine,
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Right! Foarte interesante temele si foarte vie prezentarea lui Bogdan! Felicitari!
Ca atmosfera generala, am retinut urmatoarea idee pentru ca mi-a placut foarte mult pentru prezentarile de cazuri: "Discutiile au fost in principal aplicate pe cazuri – si foarte folositoare pentru prezentator. Nu cred ca am auzit vreo critica, ceea ce ma face sa ma intreb cum e prelucrata agresivitatea dupa multa analiza. Se faceau sugestii si mai ales vorbitorii isi desfasurau reactiile emotionale fata de detaliile cazurilor." Nu stiu daca e vorba despre prelucrarea agresivitatii dupa multa analiza; poate si despre asta… dar, eu ma gandesc in primul rand ca sunt o comunitate profesionala matura; de aceea cred ca nu ai auzit critici.
Excelenta relatare!
Right!
Foarte interesante temele si foarte vie prezentarea lui Bogdan! Felicitari!
Ca atmosfera generala, am retinut urmatoarea idee pentru ca mi-a placut foarte mult pentru prezentarile de cazuri:
"Discutiile au fost in principal aplicate pe cazuri – si foarte folositoare pentru prezentator. Nu cred ca am auzit vreo critica, ceea ce ma face sa ma intreb cum e prelucrata agresivitatea dupa multa analiza. Se faceau sugestii si mai ales vorbitorii isi desfasurau reactiile emotionale fata de detaliile cazurilor."
Nu stiu daca e vorba despre prelucrarea agresivitatii dupa multa analiza; poate si despre asta… dar, eu ma gandesc in primul rand ca sunt o comunitate profesionala matura; de aceea cred ca nu ai auzit critici.