În urmă cu o săptămână, la 5 iulie, s-a stins la vârsta de 93 de ani fără 2 luni poate cea mai cunoscută urmaşă contemporană a lui Melanie Klein, psihanalista Hanna Segal.
Născută în 1918 în Polonia, la Łódź
echivalentul polonez al Manchesterului; un loc industrial, oribil!
într-o familie evreiască, emigrează în 1939 în Marea Britanie (dar mai întâi la Geneva, unde citeşte pentru prima dată pe Freud, urmând lecturilor din Proust, realizând că
nimic, dar nimic nu-i mai fascinant ca natura umană şi relaţiile umane;
apoi la Paris, sosind în cele din urmă la Edinburgh, unde, la sfatul lui Ronald Fairbairn, citeşte două cărţi: Eul şi mecanismele de apărare de Anna Freud, care nu-i spune nimic, şi Psihanaliza copiilor de Melanie Klein, care e o revelaţie şi-i deschide o lume; alegerea e făcută!). Aici îşi termină studiile medicale, se formează în psihanaliză şi se analizează cu Melanie Klein. Este cunoscută ca o kleiniană clasică, scriind cultural pe teme de estetică, simbolism ori război.
A fost preşedintă a Societăţii Britanice de Psihanaliză şi vicepreşedintă a Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză.
Obiectul psihanalizei, spunea Segal, îl reprezintă descoperirea adevărului, care este în sine terapeutic. Un obiectiv pentru orice ştiinţă, dar psihanaliza îndeosebi are o vocaţie deosebită în această privinţă.
Despre această profesiune de credinţă urmăriţi mai jos filmul Encounters through Generations, în care apare alături de câteva nume ale psihanalizei britanice, vorbind despre profesia de psihanalist, despre viitorul psihanalizei şi despre psihanaliza britanică (veţi putea observa şi angajamentul civic-critic al lui HS).
