Unul mănâncă numai paste scurte, precum penne. Altul – numai paste lungi, precum linguini şi spaghete. Altcineva – doar cartofi pai, paste cu unt ori sos marinara, pizza vegetariană, broccoli gătit, porumb de pe ştiulete şi prăjituri fără nuci.

Sunt aşa-zişii „adulţi mofturoşi” / picky eaters, după cum îi descrie Lisa Collier Cool în articolul „New Eating Disorders: Are They For Real?” din Healthline. Această afecţiune (?) neclasificată în DSM, cunoaşte în zilele noastre o tot mai mare răspândire. Mai grav, în 1997 medicul Steven Bratman din Colorado a lansat şi termenul de „ortorexie” (orthorexia) pentru a desemna… „mâncatul corect”. Nu este vorba despre dorinţa de a slăbi, supravegherea numărului de calorii ori felul în care arăţi, ci despre obsesia de a mânca natural, sănătos, aşa cum se spune: hrană curată. S-a emis ipoteza că ortorexia ar fi o tulburare obsesiv-compulsivă însoţită de anxietate şi că restrângerea drastică a alimentaţiei la „alimentele sănătoase” poate constitui anticamera spre anorexia nervoasă.

Sunt aşadar identificate două categorii, cea a adulţilor mofturoşi şi cea a ortorexicilor. Cei din prima categorie mănâncă de obicei „hrană blândă”, de obicei albă ori în culori pale, precum pastele simple şi pizza cu brânză, cartofii pai şi degeţelele de pui. Ortorexicii evită alimentele procesate, în culori şi cu arome nenaturale, şi alimentele care au venit în contact cu pesticide. Adesea ei elimină complet zahărul, sarea, făina, cafeaua şi alcoolul.

Pericolele celor două tulburări ţin în primul rând de limitarea drastică a varietăţii alimentaţiei, dar – deloc de ignorat – şi de izolarea socială presupusă de neparticiparea lor la mese comune (cu colegii de serviciu, de pildă). Tratamentul vine de obicei din zona psihoterapiei cognitiv-comportamentale.