In ultimul timp ne intalnim tot mai des cu legatura dintre film si psihanaliza. Festivalul care tocmai s-a incheiat (Sixth European Psychoanalytic Film Festival), cat si eseurile psihanalitice asupra filmelor, reuniunile si grupurile de lucru care isi propun sa abordeze filme sunt dovezile cele mai clare. Pe 14-16 octombrie am participat la conferinta EFPP care a avut loc la Cracovia cu tema „Siblings – Rivalry and envy. Coexistence and concern”. In a doua seara a fost organizata o prezentare si o discutie a filmului Brothers cu scopul de a aborda legatura fraterna si in alt mod decat in lucrari si grupuri de discutii.

De ce in ultimul timp s-a produs aceasta apropiere si de ce psihanalistii si simpatizantii psihanalizei au inceput sa se preocupe de filme? Ce este un film din punct de vedere psihanalitic? El ne arata in scene, cu ajutorul vizualului, auditivului si cuvantului diferite idei, fantasme, probleme, dileme umane. Tehnica lui a evoluat mult si a ajuns sa precumpaneasca asupra cartillor. De ce ecranizarile par sa aiba mai mult succes decat scrierile dupa care sunt facute? Primul raspuns este ca „e mai usor” sa privesti un film decat sa citesti o carte. Este poate o cale mai directa de transmitere a trairilor, o reprezentare in imagini, in scene. Psihanalistii insista asupra pulsiunii scopice suscitate de film, de placerea si vinovatia de a privi scene jucate de altii (la origine fiind scena primitiva).

Exista mai multe perspective de a aborda un film din punct de vedere psihanalitic. Una ar fi urmarind partea simbolica, metaforica, sensul figurat sau latent al scenelor, cuvintelor chiar miscarilor si expresilor emotionale.

Alta ar fi abordand subiectul in ansamblu ca pe o tema centrala a psihicului (crima, indragostirea, lupta pentru supravietuire, reactii in fata bolii, aparitia unui copil pe lume etc). Aici ne putem referi si la unul dintre scopurile filmelor si anume acela de a „vorbi” oamenilor despre un subiect, a-l aduce mai aproape de ei, pe intelesul lor, a-l populariza.

Mai exista posibilitatea de a privi protagonistii ca pe niste „pacienti”, a ne apropia de suferinta lor psihica, de conflictul lor inconstient. Aici amintim regizori care au adus in lumina diferite patologii si diferiti psihanalisti care au comentat aceste productii cinematografice. De exemplu, Elisabeth Roudinesco sustine ca Hitchcock este cel mai freudian cineast din lume…

Daca avem in vedere o abordare psihanalitica grupala sau familiala, ne vom centra pe analiza legaturilor dintre personajele filmului, dat fiind ca aproape intotdeauna filmul contine o familie sau un grup. In prima sedinta a proiectului nostru „Filmul si grupul” am ales The others tocmai din acest motiv.

Sigur ca putem sa privim si modul in care psihanaliza apare in filme. Sedinta psihanalitica, intimitatea dintre psihanalist si pacient au constituit subiecte de film si au fost tratate in forme mai grave sau mai amuzante.

Au fost facute multe conexiuni intre cinema si psihanaliza. Andrea Sabbadini pune accent pe asemanarea dintre film si travaliul psihanalitic datorita retragerii din lumea obiectiva, petrecerea unei perioade in afara timpului real, parcurgerea unei lungi perioade de timp in cateva minute si spatiul imaginar in care ne aflam. Bernardo Bertolucci recunoaste ca filmele sale au fost inspirate din propria analiza si compara sala de cinema cu „obscuritatea amniotica a pantecului mamei”. E o experienta regresiva. Elisabeth Kapnist in Un ecran numit dorinta, ca intr-o lunga plimbare in inconstient si in vis, sondeaza modul in care filmele arata vietile noastre interioare. Christian Metz si Laura Mulvey au facut si ei legaturi intre psihanaliza si film si au avansat ipoteze asupra carora vom scrie cu alta ocazie.

In „Discutie despre cinema” (din volumul Psihanaliza artei si a creativitatii), Janine Chasseguet-Smirgel vorbeste ca intr-un interviu despre analogia dintre film, vis si fantasma. Nivelul la care se poate imagina raportul dintre cinema si psihanaliza este

acela al manifestarilor inconstientului pe care le descoperim in cadrul reprezentarilor psihice, intre altele visul, fantasma; aceste productii psihice sunt caracterizate de imaginile pe care le contin. Cred ca arta cinematografica este un mijloc privilegiat de redare in maniera cea mai directa a intregii vieti fantasmatice, tocmai datorita acestei prevalente a imaginii. Putem identifica travaliul proceselor primare ale inconstientului prin intermediul unui anumit numar de productii in imagini.

Serge Tisseron s-a ocupat mult in cariera sa psihanalitica de imagini si de impactul pe care ele il au asupra psihicului nostru. El afirma chiar ca noua cale spre inconstient este imaginea, asa cum Freud sustinuse ca este visul. Sigur ca visul este la randul lui o exprimare in imagini, doar ca Tisseron abordeaza mult filmele si benzile desenate, fiind la randul sau desenator si scenarist. Cartea sa Comment Hitchcock m’a gueri este o analiza minutioasa a geniului lui Hitchcock si a modului in care a reusit sa aduca la suprafata tensiunea si angoasa, inclusiv prin

privirea goala care nu exprima nimic. 

Psihanalistul examineaza raportul dintre a vedea si a sti (voir si savoir) si fantasmele pe care filmul le suscita in spectator.

In cadrul proiectului nostru ”Filmul si grupul – o intalnire psihanalitica”, ne propunem utilizarea filmului ca mediere a procesului grupal. Pentru ca trairile suscitate de film rezoneaza in grupul-spectator, ele pot fi apoi transformate de grup in cuvinte, rezultand un lant asociativ grupal. Obiectivul este analiza impactului pe care il au imaginile din film asupra productiei fantasmatice a grupului-spectator si cum este elaborata grupal angoasa adusa la lumina de scenele filmului.

Urmatoarea sedinta din cadrul proiectului ”Filmul si grupul” va avea loc pe 3 decembrie 2011, la ora 17.

Foto: Secvenţa visului (creată de Salvador Dali) din filmul Spellbound (1945) de Alfred Hitchcock