În urmă cu aproape 20 de ani citeam într-un cotidian naţional un titlu alarmist, în genul „Veniţi, veniţi să vedeţi ce-au făcut!” Ce se întâmplase? Pe lângă cursul Dâmboviţei, pe Splai, apărusere 2-3 bannere de reclamă, de mărime medie. Autoarea articolului atrăgea atenţia asupra urâţirii spaţiului prin această măsură.
Între timp, reclamele de acest gen ne-au invadat traiul cotidian. Unele sunt gigantice, altele acoperă faţade de clădiri istorice. Trăim într-un Las Vegas estic, mizer, într-un oraş cu faţă de carton colorat.
Oare e bine aşa? Este oraşul mai frumos astfel? Este reclama sufletul comerţului? Sau creează doar falsele nevoi pe care se sprijină consumerismul care a devenit a doua religie oficială şi la noi, ori chiar prima.
Iată că de curând în a patra metropolă a lumii ca mărime, oraşul brazilian São Paulo, primarul a luat o măsură radicală: înlăturarea tuturor bannerelor publicitare. Măsura, legalizată prin „Legea oraşului curat”, e motivată ecologic: trebuie curăţate apele, aerul – peisajul. Billboard-urile gigantice au fost tăiate şi date jos – şi, foarte curios, măsura nu a întâmpinat nici cea mai mică opoziţie din partea mediile publicitare şi de afaceri.
Urmăriţi mai jos reportajul foarte interesant realizat de un corespondent american, în care se vorbeşte despre consumerism, renunţarea la falsele nevoi pe care le creează şi revenirea la valorile adevărate.
Iată câteva reacţii ale comentatorilor de pe YouTube:
I live here in Sao Paulo and I love this law, the city is beautiful!
I hope that other countries will follow this brave example, especially those in Europe…
That is the best way to love your city.
Thanks for posting this guys.
Order e progresso Brasil. Viva Brasil!!
Regards from Croatia.It would be great if all ads disappeared everywhere, to be replaced by actual art that has no commercial ties.
Yes, most advertising makes a city look ugly, especially if placed near old buildings but a modern city without colourful ads does nothing but remind me of communist utopia.
It will be interesting to see what impact PDAs like iPhone’s will have on the ability for businesses to advertise. I get more advertising through email than I do from billboards, that is, target advertising.
I live in São Paulo, this mayor is simply insane!
Almost one year later and the ad ban is still completely working… no special places for outdoors ads whatsoever. I’m a marketing & advetising student in São Paulo and I think that the market is finding good alternatives to replace outdoors… so the outcome this law is positive. the city looks a lot more pleasant to the eyes.
Ce mult imi place postarea asta, 🙂 pentru ca am apucat "oras fara reclame" si pentru ca imi aminteste ce citeam acum 20 de ani… 🙂 😀
Pe mine m-au interesat foarte mult aceasta idee a ecologiei vizuale si perceptia ca reclamele comerciale "murdaresc", sunt ceva din zona deseurilor si a gunoaielor. (Reportajul amesteca, desigur, mai multe idei, ca ecologia, consumerismul si falsele nevoi, considerente politice locale, miscari de underground etc.)
De acord, reclamele pot fi privite drept poluare simbolica, insa necesita un exercitiu de creativitate din partea opiniei publice trecerea lor in acelasi registru cu poluarea prin deseuri, de pilda.
In acelasi timp, asocierea cu succes a poluarii psihice cu destabilizarea de ordin ecologic – care, in imaginarul colectiv, afecteaza exclusiv soma – este, probabil, cel mai important factor care a contribuit la adoptarea acestei legi, dupa cum pare a intui si reporterul.
In spirit dualist-cartezian, asocierea este legitima.
Da, e un exercitiu mai abstract pentru noi (sunt convins de altfel ca vor fi si numeroase voci care vor spune ca reclamele infrumuseteaza orasul, mai ales aceste orase gri romanesti). Dar poate ca e bine sa ne obisnuim cu asemenea demersuri. Care sunt, in fond, demersuri de constientizare, foarte apropiate de ceea ce facem noi aici. Organizatia care a realizat eseul "Urban Sign Pollution", Scenic America, isi propune de altfel realizarea unei "discutii nationale" asupra acestei probleme, cu alte cuvinte mai intai descoperirea problemei. Mai inainte de a lansa proiecte de legi (pe care le si promoveaza in paralel).
Mie mi s-a parut semnificativa reactia pe care am redat-o la inceputul acestui articol, de acum aproape doua decenii, atunci cand panourile publicitare abia incepeau sa fie plantate in Bucuresti – pe spatiul verde de pe Splai. Reactia imediata a fost de respingere, actiunea a fost resimtita ca un ultraj si ca o murdarire a orasului. Recul inaintea noului, cum ne-am obisnuit sa spunem? Nu cred ca e doar atat. Intre timp, fenomenul ne-a intrat in obisnuinta si nu-l mai observam. Ca si in eseul amintit, el acopera fatade de cladiri istorice, ferestre locuite, ori sunt suspendate pe cladiri billboarduri uriase care le disproportioneaza si le ingroapa literalmente. In orice caz, ca remarca generala, desprinsa si din eseu: acele panouri nu au nici o relatie cu cladirile pe care sunt aplicate.
Interesanta mi se pare aceasta idee – impreuna cu cea a alimentarii falselor nevoi consumeriste – ca "bannerizarea" sau poluarea simbolica a oraselor, cum spuneti, este ceva murdar, neecologic, echivalent cu deversarea unor deseuri – si se atrage atentia ca e vorba despre bannere comerciale si de bani, deci ma intreb daca nu ar fi necesara aici o discutie despre perceperea fenomenului din perspectiva unei analitati agresive, exhibate si generalizate – si ce inseamna asta in context.
Manifestarile "capitalismului salbatic" sunt produse ale analitatii expulsive, cu siguranta.
Ramane de vazut prin ochii bucuresteanului – indarznesc sa spun, de orice varsta – daca panourile publicitare au sau nu o relatie cu cladirile, dupa ce acestea vor fi date jos de pe betoanele Capitalei. Cu siguranta erau ca nuca-n perete la inceputul anilor '90, din considerente "conservatoare" de ordin estetic sau functional, perfect justificabile, de altfel; dar oare a ramas neschimbata perceptia ?
As vrea sa pot fi si eu atat de radicala cand vine vorba de murdarirea metropolei noastre…dar nu pot, imi pare rau. Am crescut demult, intr-un oras saracacios, fara speranta, fara orizont, si chiar daca reclamele nu sunt decat niste pete de culoare in toata tristetea asta, ei bine, eu ma bucur ca exista. Mai vezi fete frumoase, masini straine, nu ca ti le-ai dori si nu le-ai putea avea, pur si simplu mai distrag atentia de la uratul care ne inconjoara. Pana la urma advertisingul e o forma de pop-art si ne descrie ca populatie care doreste diverse…
Draga Ioana, reclamele nu sunt o solutie pentru uratul care ne inconjoara, nici macar un paleativ, ci o confirmare. Mesh-urile uriase care au volatilizat ani de zile Universitatea nu inseamna ca acea cladire istorica, simbol al unei piete-simbol in inima orasului, era mai putin gri si nerenovata. Reclamele camufleaza la fel ca si culoarea de camuflaj prin excelenta, care e griul-sobolaniu bucurestean si care face cladirile invizibile ca un portavion (v. prin contrast blocurile renovate recent, care parca-s altele, au dintr-odata contururi reale, bruscheaza privirea bucuresteana prin realitate). Bannerele lasa orasul fara arhitectura – asa cum poti vedea la Magazinul Unirea, care nu e decat o simeza de reclame, nu o cladire. Orasul nu se infrumuseteaza, ci e ascuns, eludat, asezat intre paranteze drepte. Nu mai exista relatie intre cladiri si nici sensuri comunitare. Asa cum spui si tu, reclamele uriase care drapeaza cladiri urate sau nerenovate reprezinta o cale de evaziune din oras, nu o locuire a orasului. Mi se pare interesanta asimilarea lor la pop-art, dar ma intreb daca e reala sau relevanta. Oricum, e o arta deloc nevinovata, ci aservita consumerismului cu orice pret.
Inteleg si ca la noi exista un model de prestigiu, e occidentalismul sau capitalismul care ne-a fermecat in 1990 (imi amintesc cat de recompensat m-am simtit cand a aparut Coca-Cola, in loc de "comunistul" si "nomenclaturistul" suc Pepsi-Cola), dar e poate timpul sa ne eliberam de atari servituti halucinogene si sa constientizam efectele si nevoile reale.
Felicitari, Dorin pt comentariu, foarte inteligent si echilibrat. Pot spune chiar psihanalitic prin indemnul sa lasam in spate trecutul 😉
Reclamele abundente sunt foarte agresive, te solicita si te seduc la tot pasul. In loc sa te simti bine intr-un oras te simti hiper excitat si obosesti de la luminitele colorate palpaitoare si bannerele uriase. Zici ca e Disneyland pt adulti.
Imi amintesc de cand eram mai mica ca mi se facea imediat pofta de ce vedeam prin reclame si fugeam la Kfc sa mananc neaparat niste aripioare! :))
Nici acum nu's prea breaza, luna trecuta mi-am luat bomboane de ciocolata doar fiindca m-a sedus reclama dar totusi am invatat sa ma protejez de ele.
Toate dorintele noastre se inscriu in categoria "consum de semne".
Nevoile, mai sus amintite, sunt cu totul alta poveste. Nevoile (trebuintele) sunt oarbe fata de brand.
De notat, totusi, ca spre varful piramidei, si nevoile tind sa se inspire din campul dorintelor: de pilda, self-actualization-ul se construieste pe modele asimilate din mediu, asadar promovate sau, daca nu intindem prea mult coarda, marketizate.
In orice caz, trebuie sa ne castigam dreptul de a nu fi asaltati cu noi dorinte care nu ne aduc beneficii, cel putin in spatiul public. Momentan nu avem acest drept, partial pentru ca momentan nu avem un spatiu public real.
Cred ca totul trebuie sa fie cu masura. E adevarat ca in reclamele stradale vad lucruri care poate imi atrag privirea si ma distrag de la canalele infundate 🙂 dar ma intreb daca nu cumva e vorba de a ma situa intre limitele "de loc" si "prea mult". "Prea mult" in aceste reclame imi aminteste de romanele Sandra Brown de dupa '90 pe care adolecentii erau hiperexcitati sa le citeasca. Si imi mai aminteste de un discurs al unui jurnalist care spunea ca se simte agresat sa fie excitat "cu forta". E vorba despre reclama agresiva?
Da, sunt mai multe chestiuni aici, condensate: consumul de semne, nevoile, urbanistica, ecologia etc. – se poate discuta daca exista o relatie intre ele. Precizez totusi ca nu despre nevoi pur si simplu aminteam, ci despre falsele nevoi alienante ale consumerismului.
Georgiana, in opinia mea nu este vorba despre o discutie cantitativa, despre prea mult sau prea putin, ci despre una de natura a fenomenului, ca si urbanistica. S-ar putea ca pentru trecator sa fie, constient, prea mult sau prea putin (si mai depinde si de trecator), dar la nivel inconstient si comunitar se distruge un sens al locuirii si legaturi necesare intre indivizi (in Bucuresti – oricum fragile). Gandeste-te cum e sa traiesti intr-un oras fara repere, fara identitate arhitectonica, sa iesi din metrou intr-o statie sau alta si sa nu stii unde te afli, pentru ca totul seamana – inseamna ca si identitatea ta de localnic este afectata, perturbata sau chiar neformulata. Deja cartierele-dormitor de blocuri au insemnat pierderea masiva a acestei identitati. Dupa parerea mea, plantarea de bannere, inclusiv sau mai ales in centrul istoric al orasului, care este vizat indeosebi, inseamna acelasi lucru, este echivalentul contemporan, pentru ca, in pofida aparentelor viu colorate si uneori dinamice, e vorba de fapt despre o masiva uniformizare. Si mai cred ca reclama agresiva e o tautologie – reclama e prin natura ei agresiva. E reclama, nu informare. In fine, sunt multe lucruri de discutat. Ca impresie, desi inteleg fascinatia evazionista, mie reclamele – parazitand cele mai diferite spatii, imi dau o puternica impresie de colonizare. Nu-mi pot inchipui "la centru" un reper de prestigiu ca Opera din Viena, de pilda, prestidigitata de meshuri gigantice asa cum a fost ani de zile Universitatea bucuresteana. Si e doar un exemplu.
Sunt de acord cu tine dar tot cred ca daca ar fi mai putine nu ar avea efect atat de mare (aici vad gradul de agresivitate). De aceea se si amenajeaza locuri speciale, nu? 🙂
Eu cred ca acestea sunt doua discutii foarte diferite. Una ar fi pur cantitativa: reclamele sunt necesare, dar nu atat de multe, prin urmare totul revine la un targ: mai multe sau mai putine, atatea sau atatea, doua la primarie, una la prefectura si trei la palatul copiilor, dupa diferite impresii subiective, in continuare ignorand problema principala – relatia cu mediul urban inconjurator si cu cladirile pe care le paraziteaza.
Alta este o discutie aplicata si de durata despre functiile reclamelor – sociale, estetice, urbanistice, ecologice, comerciale, cu alte cuvinte despre relatia cu comunitatea si despre mobilurile intime ale publicitatii. O discutie despre principii, efecte si impact si care ar studia si contextul de manifestare despre care aminteam. (Si care ar preciza problema si situatiile si ar extinde limitele constientizarii).
In prima discutie inseamna sa ramai in logica publicitara si sa negociezi strict in termenii acesteia o impresie personala (de altfel dificil de cuantificat), in cea de-a doua – sa ai o discutie si o analiza a naturii fenomenului pentru a afla care ii sunt cauzele, care ii e locul in societate si de ce te afecteaza. In prima ataci efectul, in cea de-a doua mergi la cauza.
Dupa parerea mea, prima nu face decat sa o eludeze, sa o expedieze pe a doua si ar putea, veni, la o adica, si din partea intereselor publicitare: da, am facut prea multa publicitate, vom face ceva mai putina – de pilda, Universitatea nu o vom mai acoperi, dar vom acoperi vis-a-vis Teatrul National. (Varianta: Ba chiar vom renova cladirea Universitatii din profitul nostru de retea de telefonie mobila si vom pune o placuta discreta care sa aminteasca asta langa placutele cu comemorarea eroilor revolutiei). Asta inseamna mai multa sau mai putina, atunci cand nu te referi la cauze si la natura.
Cat despre amenajarea de locuri speciale, aici chiar n-am inteles. Discutia noastra nu e tocmai despre cum reclamele sunt plasate in locuri si pe cladiri cu care nu au nici o relatie? Unde sunt acele locuri speciale amenajate?
@Georgiana Branisteanu
Poate ca dincolo de reclama agresiva, este vorba despre configurarea spatiului public, despre ce poate si ce nu poate ocupa acest spatiu, avand in vedere notiunea de bine public.
O dezbatere conexa destul de interesanta ar fi si cea asupra impactului scontat vs. impactul real ale adevertising-ului. Departe de a fi ineficiente, oare, totusi, reclamele isi ating tinta sub limenul perceptiei, introducand paraziti in asocierile libere pe care le facem zilnic ? Avem aceasta certitudine ?
Ma gandeam la panourile publicitare care ar trebui sa fie "suficiente" pentru a nu se mai acoperi cladiri, balcoane etc.