Prin anii şaizeci-şaptezeci era foarte prezentă antipsihiatria. Nu reiau aici toată discuţia. În mare, critica psihiatriei era sau de tip Thomas Szasz (boala mintala nu există, există doar boli neurologice sau abuzuri flagrante care distrug vieţi), sau făceau o analogie de tip marxist: bolnavul mintal este analog proletarului, psihiatrul analog capitalistului care-l exploatează. Existau tot felul de „comitete de actiune psihiatrică” mai mult sau mai putin radicale. Unele refuzau să vorbească cu „exploatatorul”; altele acceptau discuţia. În Franţa, unde am fost eu pe la începutul anilor ’70, existau terapii de grup în care era acceptată o implicare a bolnavilor în gestiunea instituţiei. Evident, era pusă în discuţie şi familia, ca locul prin excelenţă al alienării insului. Dennis Cooper anunţa „moartea familei”.

În ce mă priveşte, consider că critica antipsihiatrică – aşa excesivă, doctrinară cum a fost – a făcut bine psihiatriei în genere. A permis o autocritică a psihiatriei, a făcut ca spitalul-azil să fie scos din centrul dispozitivului psihiatric şi înlocuit cu forme ambulatorii de terapie, mai umane. În genere, constrângerea s-a diminuat, teama faţă de „nebun” s-a diminuat şi ea. Interesant deajuns este că statele au profitat de antipsihiatrie spre a diminua bugetele sănătăţii mintale. Un guvern de dreapta a desfiinţat spitalele psihiatrice de stat în Italia, sub influenţa unui antipsihiatru de extremă stângă, Bassaglia. Statul a profitat de exigenţa libertară!

Actualmente, cu exigenţele „securitare” care predomină, psihiatria libertară dă înapoi. În Franţa condiţiile tratamentului obligatoriu au fost facilitate, începând din 2011. Psihofarmacologia ţine încă discursul „dozelor mari”, atunci cand, mi se pare, ar trebui să adopte o politică minimalistă (cea mai mică doză utilă). Şi psihoterapia bazată pe condiţionare este mai constrângătoare decât teoriile psihanalitice.

Antipsihiatria era plină de prejudecăţi ideologice, dar a atras atenţia asupra unor vicii fondatoare ale azilului. A fost un reflux al violenţei. Nu este exclus ca mareea securitară să continue.