Filmul cu pricina a fost desemnat de către subsemnata ca fiind cel mai bun film văzut pe anul care s-a-ncheiat. Las afirmația așa, neargumentată, suspendată, ca o nălucă ce are să bântuie curiozitatea dragului cititor :).
Titlul postării (Lacaniada) nu are nimic în comun cu Diavoliada lui Bulgakov. Sau poate are?
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Excelent montajul! Si reda alternanta nesmintita plan-contraplan din aceasta secventa a filmului. Cred ca mainiera de filmare si aici de montare a imaginilor e skepsisul secventei (inclin sa cred ca mai mult decat substanta in sine a dialogurilor).
@Dora: mmm, nu știam că-i împotriva psihanalizei regizorul. dar chiar și-așa, poate n-ar spune foarte multe de rău dacă nu s-ar simți încolțit/bombardat de interpretări care-mai-de-care :).
@Lorelei: dacă remarca dvs. s-a referit la autoarea rubricii, nu vă contrazic deloc :). dacă însă vă referiți la actrița din rolul principal, permiteți-mi să vă contrazic puțin: personal, mie mi s-a părut alegerea cea mai potrivită pentru un rol static (poate de aici ”plictisitoare”?) care-i foarte dificil de interpretat. în plus, ochii ăia contribuie mare parte la atmosfera hipnotică a unei Lisabone aflată între vis și trezie (într-o amorțeală de decor, tocmai pentru ca accentul să fie plasat pe conflictul interior al personajului), așa cum filmul lasă să se înțeleagă.
@Dorin: într-adevăr, asta-i scena-cheie a întregului film. și alternanța plan-contraplan m-a făcut să mă gândesc imediat la Bergman care folosește intens skepsisul ăsta pentru a reda emoțiile intens conturate ale personajelor sale. mmmmm, ar fi multe de spus, dar mai bine vedeți filmu` 😉
Fain. M-ai facut curios.
Ce-ar zice regizorul daca s-ar vedea pe un site de psihanaliza :). E declarat impotriva.
Plictisitoare. Patetica.
Excelent montajul! Si reda alternanta nesmintita plan-contraplan din aceasta secventa a filmului. Cred ca mainiera de filmare si aici de montare a imaginilor e skepsisul secventei (inclin sa cred ca mai mult decat substanta in sine a dialogurilor).
@Bogdan: așa așa, pune-l pe lista de ”must see” 🙂
@Dora: mmm, nu știam că-i împotriva psihanalizei regizorul. dar chiar și-așa, poate n-ar spune foarte multe de rău dacă nu s-ar simți încolțit/bombardat de interpretări care-mai-de-care :).
@Lorelei: dacă remarca dvs. s-a referit la autoarea rubricii, nu vă contrazic deloc :). dacă însă vă referiți la actrița din rolul principal, permiteți-mi să vă contrazic puțin: personal, mie mi s-a părut alegerea cea mai potrivită pentru un rol static (poate de aici ”plictisitoare”?) care-i foarte dificil de interpretat. în plus, ochii ăia contribuie mare parte la atmosfera hipnotică a unei Lisabone aflată între vis și trezie (într-o amorțeală de decor, tocmai pentru ca accentul să fie plasat pe conflictul interior al personajului), așa cum filmul lasă să se înțeleagă.
@Dorin: într-adevăr, asta-i scena-cheie a întregului film. și alternanța plan-contraplan m-a făcut să mă gândesc imediat la Bergman care folosește intens skepsisul ăsta pentru a reda emoțiile intens conturate ale personajelor sale. mmmmm, ar fi multe de spus, dar mai bine vedeți filmu` 😉