 |
| Omul cu beretă – Thomas Szasz |
Dragă Roland,
M-ai întrebat ce-mi doream să fac când eram tânăr.
Iată, pe scurt, răspunsul meu.
Pe când aveam vreo 10 ani voiam să studiez medicina. De ce? Pentru că eram intrigat de felul în care funcţionează corpul, aidoma unei maşini. Ce se află sub capotă, ca să spunem aşa? Ce e tratamentul? Care sunt cauzele morţii?
La 20 de ani eram un emigrant abia sosit în America. Perspectivele de a urma medicina – foarte slabe. Primisem în Ungaria o educaţie ştiinţifică solidă, aşa că în colegiu am studiat fizica şi matematica. Dar, în mod neaşteptat, am fost admis la medicină. Iata-mă deci pe cale să devin medic.
Pe la 30 de ani eram pe punctul de a-mi încheia rezidenţiatul de specialist în medicină internă. M-am hotărât atunci să mă întorc la unul dintre interesele mele mai vechi – natura aşa-numitelor maladii mintale. Ce e boala psihică? Ce fac psihiatrii? De ce îşi privează pacienţii de libertate?
Restul ţine de istoria mea profesională – azi un capitol din istoria psihiatriei moderne. A început în anii ’50 cu o serie de eseuri critice, printre care publicarea în 1960 a Mitului maladiei mentale, iar apoi, în 1961, a cărţii omonime. Şi se încheie, în 2008, cu Psihiatria: Ştiinţa minciunilor şi, în 2011, cu Prohibiţia suicidului: O ruşine a medicinii.
 Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Haha. Ce simplu suna.
Stiu ca a scris si Mitul psihoterapiei. Ma intreb ce-o zice in ea
The man is a genuine mythbuster. Pai suna simplu, pentru ca desi isi descopera, foarte gratifiant pentru noi, originile, trece totusi sub tacere sau comprima intr-o sintagma – "restul tine de…" – "detaliile" revolutiei sale personale. Un capitol din istoria psihiatriei moderne.
Anul asta cred ca am sa-l citesc si eu