Evident, ceea ce se intampla in aceste zile ne obliga la reflectie. Pornind de la ipoteza lui Vasile Dem. Zamfirescu, aceea ca poporul roman, asemenea unui copil ghinionist, s-a nascut din mariajul nefericit al unei geografii si istorii potrivnice, putem impinge mai departe deductia pana la constatarea, trista desigur, ca noi romanii avem tendinta de a ne alege parinti (presedinti, parlamentari, prim-ministri etc.) deficienti, pe care-i asimilam cu autoritatea si carora le permitem tot soiul de abuzuri in numele acestei autoritati pe care NOI le-am acordat-o.
Veti spune ca romanii nu ca nu au o problema de atasament, ba chiar exceleaza la acest capitol, de vreme ce sunt capabili sa-si iubeasca conducatorii, oricat de abuzivi ar fi acestia. Oare asa sa fie?
Nu ma pot opri sa nu ma gandesc la delirul de prejudiciu al poporului roman. Ne simtim furati, deposedati, inselati de oricine ar veni la putere. Dar suntem capabili sa iertam acest „mic” defect de caracter tocmai celor care, in mod evident, ne-au furat cel mai perseverent si cu metoda. Care sa fie explicatia acestui paradox fenomenal?
Dupa cum stim, tipul de atasament ambivalent este cel care permite subiectului (in cazul nostru, poporul roman) sa iubeasca si sa urasca acelasi obiect, fara ca relatia cu acesta sa sufere modificari semnificative. Neindoielnic, ne uram presedintele. El este cel care ne-a taiat pensiile si salariile, cu nonsalanta celui care simte ca se afla in controlul situatiei. Cu toate acestea, ne-am lasat controlati in aceasta maniera absurda si finalmente neproductiva pentru ca ne iubeam presedintele. Desigur, o parte a poporului a reactionat corect, sanatos, revoltandu-se, dar cati dintre noi am facut cu adevarat acest lucru? Am preferat sa mergem mai departe, in speranta ca lucrurile se vor aranja. Abuzul insa a deschis apetitul presedintelui pentru chinuirea propriului popor. Un popor plans, fara viitor, fara speranta. Si un presedinte triumfator in lupta (iluzorie, asemanatoare cu cea a Don Quijote cu morile de vant) cu criza. Un popor transformat in vapor al carui capitan ne-ar fi condus prin furtuna catre malul salvator. Dar oare doar am atins malul sau am esuat jalnic pe tarm fara a mai putea fi vreodata scosi in larg de un alt capitan?
Aici intervine propaganda (perversa si eficienta) a sustinatorilor presedintelui suspendat. Toti sunt la fel. A se citi aici ca si cei care-i vor urma carmaciului nostru vor fi la fel de rai, daca nu mai rai, intrucat nu-i cunoastem ca sa putem anticipa sadismul de care ar fi capabili in relatie cu poporul roman. Iata la ce nivel ajunge proiectia sustinatorilor basisti, inspaimantati de perspectiva (necesara, dupa ei) a unei acutizari a abuzului dupa disparitia carmaciului nostru drag.
Poporul roman pare sa fie asimilat, in viziunea acestor domni, cu o femeie amarata, care dupa o consistenta portie de mariaj chinuit cu un barbat alcoolic si bataus, se simte prizoniera propriei neputinte de reactie. La ce bun sa schimbi un barbat care te bate daca urmatorul va fi la fel de rau? E acesta un tip de atasament ambivalent? Ce credeti?
Ipoteza conform careia urmatorul presedinte ar putea fi normal, sanatos, trezeste reactii contradictorii romanilor. Aşadar cum asa ceva? Se poate, exista un asemenea om, sau chiar mai multi? Sa ne punem speranta din nou intr-un om ca sa riscam o noua dezamagire? Cat de nebuni am fi sa mergem atat de departe cu mintea si cu dorinta? Doar stim ca toti cei care vin la putere sunt interesati exclusiv de buzunarul personal, si nimic altceva…
Sa indraznim, totusi, sa speram? Dar nu cumva cel care ne indeamna sa facem acest lucru ne va provoca o durere pe masura sperantei si dorintei noastre de mai bine? Nu e mai simplu sa ramanem asa, cal putin pe carmaciul acesta il cunoastem bine, nu ne mai poate surprinde nicicum (din pacate, as adauga, eu)!
Dar nu cumva potentiala noua putere a tarii ne trezeste un serios sentiment de invidie? Ei sunt cei care au reusit printr-o abila miscare politica sa dizloce ghetarul, sa urneasca uriasul mecanism al deciziei populare. Astia par mai destepti si mai periculosi. De ce i-am favoriza sa ajunga la putere? Vom fi si mai abitir furati, inselati, deposedati.
Putem, asadar, sa-i impiedicam pe noii veniti la putere sa-si desavarseasca opera. Cu pretul continuarii prezentului absurd pe care-l parcurgem de mai bine de trei ani incoace.
Iata-ne in fata unui conflict cumplit de greu de rezolvat. Suntem prizonierii urii, iubirii, invidiei, neincrederii si habar n-avem ce sa facem cu toate astea, cum sa iesim din absurd, cum sa speram din nou, cum sa investim figuri noi, fara a ne astepta la raul fara de care nu se poate. Am fi naivi si sanatosi, ceea ce in mod sigur, nu suntem.
Eu sper, totusi, ca natia romana are un serios potential de normalitate in ciuda nevrozei pe care o constata Vasile Dem. Zamfirescu. Poate ca partea ei sanatoasa are capacitatea de a merge mai departe depasind conflictul insolubil in care se zbate o parte a populatiei. Poate ca partea sanatoasa a natiei romane depaseste jumatate plus unu din votantii ei. Poate ca nu. Daca nu, asteptarile noastre vor fi grav depasite de imaginatie. Mandra corabia, mester carmaciul…
 Ioana Mărculescueste muzicolog şi realizator de emisiuni radio. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Cum sa investim in figuri noi? Eu cred ca e fain cand ti se intampla sa investesti, fara sa iti propui asta.
Dar un ”print strain” ar putea fi sanatos, destept, drept? L-am putea investi? Sa nu uitam ca demult ne-am dat seama de aceasta solutie si a fost o solutie minunata intr-adevar.
”Astia de la noi” nu sunt buni si, se pare, ca cei care sunt buni isi pierd repede calitatile. Romanii in general devin buni in alta parte, daca sunt medici in alta tara sunt exceptionali, daca sunt gimnasti la olimpiada, daca sunt muzicieni, matematicieni si chiar pictori devin minunati cand pleaca din tara.
Cred ca ”granita” e problema. Cred ca ”trauma” este legata de intrare (eventual cu forta) si iesire (eventual ilegala sau plina de pericole).
@ Bogdan: Pai asta inseamna sa investesti figuri noi – s-o faci fara sa-ti propui.
@ Anca M: Care e trauma romanilor este un subiect demn de atentie. Sau o trauma si un deficit? Sau doar un deficit? Pana la urma, rezultatul e o problema mare, mare de incredere.
Anca, mi-a placut mult ce ai spus despre tentatia asta de a cauta in afara "printul." Poti sa spui mai multe legate de ideea asta de granita? Cum e trauma legata de iesire si intrare, si cum ele fomeaza asteparea unui "print" nou?
@ Anca M.: Pe mine ideea cu printul din afara m-a dus cu gandul la un articol mai vechi al lui Stefan L., care vorbea de gandirea anala si de ideea ca ce e bun e inauntru si ce e rau e in afara.
Inclin sa cred, revenind la discutia mai veche legata de deficit si de trauma, ca deficitul poate deveni traumatic, iar trauma da nastere unui deficit, ceea ce inseamna ca nu sunt neaparat entitati separate, lucru care complica si mai tare "tabloul clinic".
@ Bogdan: Oare trauma e legata doar de iesire si intrare, sau si de "stationarea inauntru"?
Cred ca e fortat sa punem pe aceleasi coordonate relatia dintre politician si electorat cu cea dintre parinte si copil. In primul caz vorbim mai curand dintre o elatie prada -pradator. Ambivalenta iubire-ura de care vb relativ la popor-Basescu nu e nici pe departe cea dintre copil-parinte. Asemanari sunt si ultima se inspira din prima. Dar emotionalitatea metasociala e mult mai complexa decat ce familiala. Poporul l-a iubit pe presedinte ca pe un parinte insa nu il uraste la fel ci ca pe un pradator. Raportarea emotionala la acest pattern este alta, de factura extrafamiliala. La inceput nu exista constiinta Basescu pradator. Aceasta s-a cristalizat in timp.
Inca ceva; nu poporul isi alge conducatorii. Ei ii sunt impusi in dictatura si propusi in democratie. Sunt impusi de fortele militare in dictatura si sunt propusi de corporatii via mass-media in democratie. Daca poporul ii refuza atunci se revine la dictatura
@ Baldovin: De ce nu putem sa ne simtim parintii ca pe niste pradatori? Nu despre asta vorbeste castrarea? Sau lipsa de gratificare din perioada pre-oedipiana?
Ultimul paragraf nu mi-e intru totul clar, marturisesc.
Cand suntem copii ii simtim cumva ca pradatori. Zic "cumva" pentru ca totusi cand suntem copii nu avem constiinta deplina a pericolului. Tocmai de aceea papusile cu pradatori (ursuletzul de plus, crocodilul zambitor etc.) sunt de fapt niste parinti (sau membrii ai familiei) mascati. Plangem in situatia in care nu simtim teritoriul sau persoanele din jurul nostru ca familiare. E in firea lucrurilor. Dar, asemenea multor pui (cu unele exceptii ca in cazul black mamba), nu putem nici sa percepem pericolul ca un adult . tocmai de aceea puii au nevoie de parinti pentru a-i feri de aceste pericole. Ca adulti insa perceptia celor doua elemente este diferita chiar daca exista elemente comune implicate.
Eu cand vorbeam despre relatia prada-pradator ma refeream chiar la relatia dintre wilderbeest si crocodil, de exemplu. Ne raportam la crocodil cu totul diferit decat ne rapostam la parinti. Ne e frica de el dar avem si admiratie/dragoste in ceea ce-l priveste dar la un nivel subsidiar fata de teama care este primara. Dimpotriva, fata de parinti avem in principal dragoste si in subsidiar ura.
Putem intr-adevar percepe parintii ca pradatori in situatia in care ne fac realmente un rau ca niste dusmani. Nu vorbim aici de reactia sporadica a copiilor de ura fata de parinti atunci cand acestia pedespsesc spre binele copilului. Ci de reactia lor in situatia in care parintele se comporta ca un pradator, lucru mai rar dar totusi prezent la specia umana.
Sunt convins ca valul de popularitate pe care il avea Basescu in 2004 era dublat si de ura incipienta la fel cum ura de azi are si dragoste ambivalenta cu care se dubleaza. Insa nu e vorba aici de ambivalenta desi, cum am zis si in mesajul anterior, schimbarea emotionala a ectoratului de atunci pana acum are ca baza tocmai aceasta corelativitate "naturala" a civilizatiei dragoste-ura. Vorbim aici de pereceperea lui Basescu in 2004 ca parinte iar acum ca pradator (crocodil). Ca aceste doua perceptii au dinamica comuna, ca sunt implicate acealsi pulsiuni/afecte in aceasta perceptie sunt de acord. Insa dozajul diferit le face diferite.
Stiu ca nu va e clar nici dvs. nici multor teoreticieni ai psihanalizei/psihanalisti ultimul paragraf :). sunt convins insa ca psihanaliza ar face un mare pas inainte daca l-ar accepta 😉
@ Baldovin: Mi se pare ca vorbiti despre ambivalenta care modereaza perceptiile. Asadar, un crocodil nu e chiar un crocodil.
Nu toti avem acces la ambivalenta, aceasta e un mod de functionare evoluat, fata de cel in care subiectul cliveaza. Din ce am constatat in ultimii ani, poporul e ambivalent iar presedintele cliveaza. De aceea falia dintre popor si presedintele suspendat.
Cat despre ultimul paragraf, grupul celor 300 il pricepe cu siguranta, nu-i asa?
In mod sigur ambivalenta (subiectiva) modeleaza perceptiile (presupus obiective). e fapt orice continut psihic profund si puternic (daca se poate spune asa) influenteaza perceptia. Un crocodil poate fi un bunic zambitor pentru un copil iubit de familie dar un bustean plutind pe Grumeti este interpretat de zebre , Gnu si altele ca fiind crocodil.
Nu sunt sigur daca folositi termenul "clivaj" pentru a sugera alba-neagra presedintelui in materie de discrus politic, adica trecerea de la stanga la dreapta, refuzul votului uninominal in trecut si acceptarea lui ulterior sau mai recentul votez-nu votez . Daca la asta va referiti cred ca folositi un pic cam prea metaforic termennul "clivaj" deoarece in cazul de fata vorbim mai mult de o strategie politica fortata de psihcul cognitiv superior decat de o consecinta a psihicului profund. Din cate imi aduc eu aminte clivajul era folosit de Freud pentru simptome ca ticurile Tourrete, "personalitatea multipla" , "amnezia psihogena" , unele simptome din schizofrenie etc. Pare ca uneori presedintele imita foarte bine amnezia psihogena 🙂 insa totusi nu poate fi incadrat psihoppatologic acolo.
De asemenea nu sunt sigur ca inteleg "ultimul paragraf". Daca va referiti la "grupul celor 300" care ar fi cei 300 de parlamentari ce se comporta ca pradatorii sociali va dau dreptate intr-o buna masura. Cei mai multi dintre ei sunt acolo pentru ca vor vile, masini cu sofer, yachturi, protocoale, excursii in strainatate platite de comunitate pentru ei. Sunt si naivi pe acolo (insa mai putini) care voteaza mereu ce zic superiorii din partidele din care fac parte . Oricum nu doar la cei 300 sau 500 sau 1500 celor ce fac parte din aparatul guvernamental e vorba, Aici pot fi incluse si corporatiile si sefii de institutii si altii. asa ca numarul cu siguranta e mult mai mare.
Pentru a completa ideea lansata in ultimul meu mesaj voi spune ca principalele traume ale umanitatii in ultimele 5 000 -10 000 de ani nu se datoreaza animalelor periculoase pe care de cele mai muulte ori omul a invatat sa le extermine sau sa le marginalizeze in alte zone decat cele ale comunitatilor umane. Principalele traume care au influentat decisiv psihicul omenesc sunt cele pe care oamenii insisi si le aplica unii altora. Asa ca dincolo de traumele simboliice observate de psihanaliza pana acum, cred ca ar fi benefic de observat si pe cele reale concrete oferite de razboaie si sistemele politice totalitare. De asta ziceam ca s-ar face un pas inainte odata cu o astfel de noua abordare
Clivajul de la Klein incoace are o denotatie foarte clara. Defensa primara, specifica pozitiei schizo-paranoide, care separa parti, in scopul de a conserva intacte continuturi care altfel ar intra in conflict.
Grupul celor 300 este o organizatie oculta care conduce lumea, sustin unii. Asa o fi.
Cat despre traumele intra-specie, sunt de acord. Ne pricepem la asta.
Dupa 1990 toti candidatii la presedintie au fost selectati, au primit sprijin si bani din afara tarii. Deci "vointa poporului" a contat f. putin in ecuatia alegerilor.
Niciun candidat nu a castigat totusi fara sa fi convins o majoritate a votantilor. Eu inca mai cred in democratie.