Pentru că sunt cel mai bun exemplu al faptului că limbajul este un comportament. Şi cei de la Leo au înţeles asta foarte bine când au făcut spotul ăsta:
Înjurăm de nervi, de bucurie, de plăcere, de uimire sau dacă ne-a speriat cineva cu o glumă proastă – înjurătura ne arată că limbajul, întrucat e o formă de expresie a emoţiilor, este un comportament (1).
Obscenitatea intepretării
Chiar şi în cabinet, interpretarea psihanalistului sună pentru pacient ca o înjurătură. Şi cine nu mă crede, să încerce să-i sugereze unui coleg de birou că el încearcă, de fapt, să se culce cu măsa (cratima să o folosească cei de Sector 7 cum ştiu ei mai bine, aşa cum ne-am inţeles).
Cel înjurat se ofensează de parcă ar fi primit o palmă sau ar fi fost scuipat. Reacţionează la înjurătură ca la un comportament şi, nu de puţine ori, chiar printr-un comportament: sare la bătaie. Când înjuri pe cineva, înseamnă că îi faci ceva. La fel şi interpretarea, ca act prin care terapeutul îi dovedeşte pacientului că el cunoaşte ceva ce acesta nu cunoaşte despre sine însuşi, se înscrie în formula bioniană: dacă X îl cunoaşte pe Y înseamnă că X îi face ceva lui Y (2). Şi pentru că, prin specificul psihanalizei (pentru care Freud şi-a încasat-o la vremea lui) acest ceva pe care analistul îl ştie despre pacient este, de multe ori, un detaliu de natură sexuală, de tot atâtea ori interpretarea se aseamănă cu o înjurătură. Complexul lui Oedip şi o înjurătură din Bronx sau una din Ferentari au fix acelaşi conţinut.
O situaţie particulară
Cu obscenitatea interpretării continui discuţia despre obscenitate deschisă la Gradiva de Alexa, care nu s-a încurcat cu subiecte minore în articolul ei, pe care-l recomand. Şi pentru că discuţia din subsolul prezentului text a devenit între timp interesantă, am găsit că e nevoie să îl reactualizez cu următoarea precizare: interpretarea analistului nu e obscenă la modul obiectiv, ci aşa este ea traită de către pacient şi, pentru ca asta să se întâmple, trebuie să avem concursul a două condiţii – 1) pacientul să fie regresat la poziţia schizo-paranoidă, astfel încât să perceapă vocea analistului ca pe un Supraeu persecutor şi 2) analistul să dea o interpretare saturată. Aici devine clară referinţa mea la articolul Alexei pe care l-am invocat, prin faptul că împărtăşesc ideea că obscen e ceea ce este făcut explicit în loc să fie sugerat. În acest fel, în cursul travaliului pozitiei schizo-paranoide, interpretarea saturată este trăită de pacient, la nivel emoţional, ca o intervenţie obscenă din partea unui analist omniscient şi, tocmai de aceea, omnipotent, de vreme ce dacă X îl cunoaşte pe Y înseamnă că X îi face ceva lui Y.
Şi pentru că Bion crede (în Transformations) că exagerarea poate ajuta la clarificarea unei probleme, am ales ca formă de exagerare a problemei analogia înjurăturii. Cu atat mai mult cu cât Bion consideră că exgerarea este o formă de prelucrare a emoţiei. Căci tocmai prin exagerare conţinătorul face clarificarea şi detoxifierea acestei emoţii.
Acestea fiind spuse…
…să încheiem frumos, cult şi înălţător cu însemnarea de sezon a unui autor din nobila familie a scriitorilor ruşi:
Fie ca Timpul să-şi arate frumuseţile sale! Oricum nu o să reuşească să ne convingă! Ultimele (zile) se vor târî fără urmă! Şi [acest an îngrozitor] să zboare grohăind în p*zdă! (3)
Note:
1. Ch. Darwin, The Expression of the Emotions in Man and Animals, Ed. John Murray, London, 1872; disponibilă şi pe Darwin Online
2. W.R. Bion, Learning from Experience, Karnac Books 1984, p. 473.
3. Venedikt Erofeev, Jurnalul unui psihopat, Ed. Art 2010, p. 81
 Ştefan Lungueste în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
*
Foto: We Heart It
NEWSLETTER Cafe Gradiva
peste 3 000 de abonaţi
Aflaţi pe email despre evenimentele, articolele, ideile şi interpretările cu sens.
EMAILUL DV.
Interesant articol, Stefan. Poate-ar fi fain sa continui sa dezvolti ideea conform careia 'Când înjuri pe cineva, înseamnă că îi faci ceva.' Ce ii FACI, de fapt? Si de ce unele injuraturi (mai ales cele ce 'trimit la origini') sunt percepute ca fiind mai calomnioase decat altele care, de exemplu, ar putea starni rasul?
Cat despre interpretarea analistului vazuta ca injuratura, indrazneata ipoteza (! hehe), insa, ma tem ca daca analistul ar da numa` cu-`njuraturi` in pacient sau ar da cu mai multe decat pacientu` ar putea duce (ceea ce inseamna ca, de fapt, ar atinge de fiecare data apararile celui din urma), s-ar duce naibii toata treaba de holding si hendling si alianta terapeutica, iar spatiul ala securizant ar deveni un teren de batalie de proportii apocaliptice. Si iac-asa injuratura capata dimensiuni de Alfa si Omega 😀
Multumesc, Alexa, dezvolt cu mare placere. In primul rand trebuie sa precizez ca articolul e scris exclusiv din perspectiva ipotetica a pacientului care percepe interpretarile analistului ca pe vocea unui Supraeu persecutor. Un asemenea moment poate aparea intr-o analiza si este foarte important ca analistul sa nu dea in aceasta situatie interpretari care intra in categoria unei cunoasteri saturate.
Afirmatia lui Bion e din Learning from Experience, Chapter Sixteen, par. 1 si se refera la legatura de cunoastere(K link)ca experienta emotionala in general, luata in sensul larg de "psycho-analytic relationship". Eu incerc sa duc aceasta afirmatie generala intr-un caz particular al travaliului pozitiei schizo-paranoide cerut, la un moment dat, de regresia pacientului.
Deci, in acest caz particular, nu ma refer la ce ii face analistul pacientului in mod obiectiv, ci la felul in care pacientul resimte interpretarea analistului datorita reiterarii pozitiei paranoide in timpul curei. Spun "resimte" pentru ca la Bion legatura de cunoastere (K) e ste o experienta emotionala.
Pentru ca interpretarea sa fie resimtita de pacient drept obscena, este nevoie de doua ingrediente: 1) ca pacientul sa fie regresat la pozitia schizo-paranoida si 2) ca analistul sa dea in acest moment o interpretare saturata. Pentru ca,exact ca in articolul tau la care am facut trimitere, vad obscenul ca fiind explicitul si nu sugeratul. O interpretare saturata e explicita si, de aceea, resimtita ca obscena.
Cat despre ipoteza indrazneata, metoda am invatat-o chiar de la Bion, care spunea in 1965 in Transformations ca exagerarea poate ajuta la clarificarea unei probleme si chiar precizeaza ca "pentru a obtine ajutorul continatorului, emotia trebuie exagerata". Analogia cu injuratura joaca aici rolul continator al exagerarii in care Bion vede o forma de prelucrare (mai precis de clarificare si detoxificare).
Stefan, foarte important e sa mentionezi chiar in articol ipoteza ta de baza, aceea a pacientului care percepe interpretarile analistului ca pe vocea Supraeului persecutor.
Interesante explicatiile vizavi de analizandul aflat in cura in pozitia schizo-paranoida si mai ales cum se leaga ea cu 'obscenitatea' interpretarii. Sunt de acord, teoretic, ca o interpretare saturata, supra-explicita ar fi resimtita ca obscena. Insa cum am defini 'saturatul' sau 'prea-explicitul' in situatia de fata? Cand devine o interpretare 'prea mult'? Sau, si mai transant, mai poate fi numit 'interpretare' ceea ce vine dinspre analist fara ca pacientul sa fie pregatit sa primeasca/ ia in el/ metabolizeze? Nu cumva aici vorbim de propriile aparari ale analistului?
Destept baiat Bion asta, vad ca e la moda; io recunosc, nu prea l-am cetit 😉
Corecta sugestie, am reactualizat in consecinta. Multumesc 🙂
Alexa, analistul e si el om, mai greseste, sau mai rau, mai si agreseaza. Daca o face si celalalt primeste intr-un fel sau altul, e de vazut daca e chiar cumplit de gresit. Poate prematur. Nici sa fii in urma evenimentelor nu e prea nimerit. Iar ca sa fii mereu pe faza e de-a dreptul imposibil, dupa mine.