Eu sunt

Monoteismul apare, în lupta cu idolatria, ca expresia mentalităţii unei populaţii aflate în mizerie. Existenţa este supravieţuire. Totuşi, această populaţie are amintirea unei societăţi rafinate, bogate, a Egiptului, unde a trăit şi s-a înmulţit, într-o poziţie, adevărat, subalternă. Evreii ştiu că plecarea lor de pe malurile Nilului este ireversibilă, trăiesc cu regretul a ce au pierdut. Libertatea pe care au dobândit-o este cu preţul transformării lor într-o populaţie nomadă, fără acoperiş, înfometată, rătăcind prin deşert. In rândurile lor clocoteşte revolta împotriva unui om aparent lipsit de calităţi de conducător, bâlbâit, confuz, pretinzând că s-a întâlnit cu Zeul. Cum se numeşte acest zeu?

Se numeşte

Eu sunt (Yahve). 

Din bogăţia concretă a vieţii, cu multiplele ei note, Moise a extras o calitate esenţială, subtilă:

Eu sunt. 

Exist, pur şi simplu, fără altă conotaţie. Nu prin ce posed (un trup, obiectele care-mi fac viaţa posibilă, ci: exist). Numele zeului este şi programul lui: A fi. Nu poate fi vorba, pentru aceşti golani ai deşertului, să existe ca indivizi. Fiindcă salvarea, dacă există, nu vine decât din coherenţa comunităţii.

Eu sunt 

înseamnă, de fapt,

Noi suntem. 

Cu acest

noi suntem

înarmaţi fiind, ca o gloată care nu mai are nimic de pierdut, poate trece la cucerirea unui pământ, cu energia pe care o îngăduie disperarea. Dar ideea fiinţei pure este greu de acceptat, este frustrare perpetuă. Este un efort ascetic continuu, în aşteptarea cuceririi ţării în care curge laptele şi mierea. De aici revolta repetată a evreilor împotriva lui Moise. Nu numai că îi reproşează că i-a scos din Egipt, dar recad în idolatrie. Istoria biblică este istoria recăderii repetate în idolatrie. De fiecare dată cumplitul zeu Iahve, această expresie a unui supraeu tiranic, îi pedepseşte groaznic şi îi obligă să revină la cultul Fiinţei.

Istoria universală s-a făurit pe acest model primitiv, pe lupta dintre „a fi” şi „a avea”. Când nu avem nimic, proslăvim fiinţa. De îndată ce acumulăm, împinşi de exces, de apetit, proslăvim obiectele… ajunşi într-o stare critică, dăm înapoi…