Citeştedespre

Vaginismul: afecțiunea frecventă care duce la sexul dureros

Depresia la copil în 11 simptome

Cerule: complexă feerie maniheist-bogomilă

Fotografie a unui barbat de Alberto Garcia-Alix, fotograf care a iesit din La Movida Madrilena, miscare subculturala care l-a produs si pe Almodovar, printre altii

In ultimul roman a lui Michael Cunningham, By Nightfall,
Peter Harris, vanzator de arta (sau, altfel spus, art dealer) intr-un New York
in plina criza economica, trece prin propria criza erotica. Peter are patruzeci
si patru de ani, e casatorit de multa vreme si se simte atras intr-un mod
straniu de Ethan. Ethan (Mizzy) este fratele Rebecai, sotia lui Peter, si este
un tanar in deriva la 23 de ani, care nu a terminat Yale, dependent de droguri
si care locuieste cu Peter si Rebecca. Peter este inca in doliu pentru fratele
lui, Matthew, care in relatii cu barbati a capatat SIDA si a murit din cauza
ei.

Cunningham are capacitatea intoxicanta pentru un scriitor sa
te faca sa traiesti in pielea personajului. Desi el sugereaza ca
povestitorul se minte de multe ori, ori isi ascunde ganduri care sunt usor
amenintatoare, ma simt aruncat in viata lui Peter, pe care ajung sa il
indragesc si care ma fascineaza. Cunningham, ca partenerul lui in viata reala,
psihanalistul Ken Corbett, e interesat in special de relatiile intre barbati si
legaturile lor cu copilaria. Cunningham e atent in principal sa identifice
apararile, sau momentele de criza, in care fascinatia homoerotica devine
puternica intre barbati. La fel ca si Ken Corbett, Cunningham se orienteaza catre
locurile de umbra, de nemarturisit, care genereaza atractia erotica. Peter, de
pilda, personajul lui Cunningham, simte atractie fata de Ethan cand il aude pe
acesta ca isi cheama vanzatorul de cristal si cand se masturbeaza cu sete.
Rusinea pe care Peter o simte, pentru ca Ethan nu stie ca el se afla in
dormitor, e combinata direct cu atractia fata de distructivitatea si tineretea
lui Ethan. Rusinea lui Peter, este, de fapt, un motor al imaginatiei
erotice.

Iata cum Peter isi analizeaza propriile reactii:

El poate sa il auda pe Mizzy cum se misca in camera de zi.
Nu e tampit. Stie ca Mizzy este cumva fratele lui, reinviat. Ciudat este ca
faptul ca stie asta nu schimba mai nimic. A invatat asta din ani de
psihanaliza. Okay. Poti sa fii obositor pentru ca te simti nesigur, si te simti
nesigur pentru ca parintii tai l-au preferat pe fratele tau mai mare. Iti
iubesti nevasta din multe motive, printre care asemanarea (pe care o exagerezi
in minte) cu fata inaccesibila a adolescentei tale, care l-a preferat pe
fratele tau mai mare, si tu (la dracu) o iubesti mai putin acum pentru ca nu
mai este fata adolescentei. Te simti atras (erotic) de fratele ei mai mic
pentru ca pe de o parte iti aduce aminte de Matthew, si pe de alta parte iti
permite pentru prima data in viata sa fii
Matthew.

Complexitatea atasamentelor si legaturile lor stranii in
fascinatia erotica a lui Peter sunt tulburatoare. Peter isi permite sa
inteleaga ca Mathew, fratele lui mort, se afla la intersectia atractiei fata de
Rebecca si Ethan. Stie ca ca atractia fata de Rebecca deriva din dorinta de a o
poseda pe fata care l-a preferat pe Matthew, si ca atractia lui fata de Ethan
este dorinta de a il renvia pe Matthew. Ca un arheolog al dorintelor masculine,
Cunningham ne arunca in lumea subterana a legaturilor intre frati, care devin
decisive pentru sexualitatea lor. Peter si-a invidiat intotdeauna fratele,
care, ca un obiect bun, inaccesibil, i-a marcat dorinta de a deveni altceva,
mai bun, mai inteligent, mai masculin. Ca teoreticieni ai relatiilor
psihanalitice orizontale, cum e Juliet Mitchell in cartea ei Siblings, Cunningham de-structureaza Oedipul clasic, al atractiei repulsiei fata de parinti, si il inlocuieste cu
oedip mai bland, cel al relatiei intre frati sau surori. Peter, in doliul lui
fara de sfarsit fata de fratele lui Matthew, genereaza o atractie melancolica,
ori un obiect care se lasa greu de ingropat, si care bantuie imaginatia lui
erotica.

Ce imi place si mai mult este ca Michael Cunningham imi
sugereaza si de ce sunt atras de un roman in care sunt aruncat in viata unui personaj
pe care nu il cunosc. Exista ceva rusinos, dar si extrem de placut in a simti
ca esti observatorul unic al vietii cuiva. Ca intr-un cabinet de psihanalist, a
carui fascinatie este generata de spatiul intim unde momentele rusinoase pot fi
procesate, lectura unui roman te arunca in viata intima a unui strain. Peter
isi descrie atractia pentru Ethan, care se masturbeaza in camera alaturata, dar
descrie in acelasi timp si atractia pe care o simtim cand deschidem o carte
sau cunoastem un prieten intim. Fascinatia si dorinta lui Peter este o buna
metafora pentru cum ne construim propria imaginatie erotica:

In plus, este… ce?… extraordinar, okay, intr-un fel destul
de nesanatos, dar totusi, este extraordinar sa aluneci in spatial privat al
cuiva astfel. La cativa metri de el se afla cea mai rara dintre entitati – o alta
fiinta care se crede singur. Si da, probabil nu suntem, cand suntem singuri, cu
adevarat diferiti, dar cum poti sti asta, in mod real, despre cineva, cu
exceptia mintii tale? Nu este asta partea pe care o cautam in arta – salvarea de
la singuratate si subiectivitate?