Nu găsesc o prezentare mai bună pentru Siri Hustvedt decît cea făcută chiar de către traducătoarea ei, scriitoarea Veronica Niculescu, într-un interviu recent:

E un caz interesant Siri Hustvedt, o scriitoare sclipitoare, cu nenumărate faţete bine şlefuite, care însă e prezentată la noi, ca să ne sune de undeva, cu explicaţia „soţia lui Paul Auster”. Dar dintre editori se aude şi glumiţa care contrabalansează această nedreptate – se spune:

În sfîrşit, un scriitor în familia Auster!

Siri Hustvedt e cunoscută în lumea întreagă ca un autor complet şi teribil de interesant: a scris şi poezii, scrie eseuri despre artă, psihanaliză, feminism sau neuroştiinţe, are un doctorat în Literatură şi o agendă plină cu angajamente pentru prelegeri şi conferinţe.

În România, începe să fie cunoscută ca romancieră, după ce Editura Polirom i-a publicat două romane: O vară fără bărbaţi şi Tristeţile unui american, amîndouă traduse de Veronica Niculescu. Acest interviu o prezintă pe scriitoarea americană cu ce are de spus privitor la o serie de teme relevante, şi nu doar pentru ea: relaţia scriitorului cu singurătatea, rolurile de gen, psihanaliza, modelele majoritar adoptate sau ponderea femeilor în ierarhiile culturale.

Aveţi o o relaţie de lungă durată cu psihanaliza. Cum vă raportaţi la schema de gen esenţialistă creată de cei doi fondatori ai psihanalizei, Freud şi Jung, şi anume la catalogarea precisă a ceea ce este prin naştere masculin, respectiv feminin şi la practicile dezvoltate pentru a „repara” ceea ce nu se potriveşte cu tiparul?

Conexiunea mea cu Freud este de departe mai intimă decît cea cu Jung. Deşi am citit cîteva cărţi de-ale lui Jung, misticismul lui m-a ţinut cumva la distanţă. Relaţia mea cu Freud însă durează de mulţi ani. În 2011, eu am ţinut cea de a 39-a conferinţă anuală dedicată lui Sigmund Freud, la Viena: Freud’s Playground, în care am discutat teoriile lui despre transfer şi despre pulsiuni în relaţie cu neuroştiinţele, cu alte teorii psihologice (ale lui Vigotsky, de exemplu) şi cu arta. Nu sînt o freudiană dogmatică. Nu sînt cîtuşi de puţin interesată de dogme, de orice tip ar fi ele. Viziunile lui Freud despre femei şi de­spre sex sînt cu mult mai complexe decît crede majoritatea. Cu siguranţă, a fost un om al timpului său, cu propriile prejudecăţi despre femei şi feminitate. Invidia de penis este o teorie eronată care presupune o „lipsă”, o absenţă, care nu este inerentă sau „naturală” la copii. Cu toate astea, ideile lui Freud de­spre pulsiuni şi despre ataşament, despre perversul polimorf pot fi inestimabile pentru feministe.

Continuare