Multumesc pentru comentariul tau, Bogdan. Intr-adevar, consider si eu ca identificarea si simbolizarea afectelor negative ofera consistenta legaturii terapeutice, dar mai ales ofera accesul la ambivalenta, care face posibila vinovatia, deci si reparatia.
Nu cred ca ura in sine este un atac la adresa legaturii, pentru ca, o data numit afectul, el capata forma si invelis si devine apt de a circula fara a distruge. Ci ceea ce exista inainte de ura si iubire, fara a putea fi numit si primit, ci doar simtit si incorporat, avand calitatea unei violente coplesitoare. Atunci cand mama va primi si va putea numi ura, asemenea celorlalte afecte, ea va inceta sa mai constituie un pericol atat pentru interiorul copilului, cat si pentru legatura.
Răspuns de Cristina Călărăşanu la un comentariu la articolul său „Mi-ar trebui un cuţit”
Foto: Lela Lee, Angry Little Girls
