ROMANUL PSIHANALIZEI Înainte cu un an, într-un alt loc din acelaşi perimetru, la Balatonszárszó, îşi luase viaţa poetul Jószef Attila. Fosta lui psihanalistă (şi, totodată, muză, după cum se întâmplă adesea în astfel de tratamente) se numea Gyömrői Edith, era cumnata lui Imre şi prietena mamei. Soţul ei, Újvári Laszló, publica regulat în revista clujeană Korunk, pe care tata o primea lunar la Braşov, dar ale cărei coperţi galbene, cu titluri de articole tipărite în negru, le privisem doar, fără a depăşi stadiul răsfoirii.
Trebuie să-i fi întâlnit şi eu undeva pe Laszló cu soţia. În orice caz, voi afla ulterior traseul lor. La începutul războiului mondial, cei doi se vor refugia şi ei, dar mai departe, în exoticul Ceylon. Acolo va muri Laszló de cancer. Edith se va recăsători cu un profesor ceylonez de literatură engleză, în plus unul dintre conducătorii partidului troţkist din Ceylon, grupare pe atunci puternică. În condiţiile de redobândită pace, se vor muta în Regatul Unit. Mama le va face o vizită, în unica ei călătorie târzie la Londra. Femeile nu se vor înţelege prea bine, psihanalista se va arăta extrem de posesivă nu numai faţă de soţ, transformat în sluga ei. (Aşa ajunge un fost militant politic terorizat în căsnicie). Edith va cunoaşte şi o oarecare notorietate în Ungaria, publicând, sub numele ei iniţial, Gyömrői, un volum de memorii. Interesul îl vor stârni, desigur, detaliile privitoare la Jószef Attila, se pare că inserate tot întru propria laudă, cumva şi pentru a se apăra de învinuirea că tratamentul aplicat poetului nu i-ar fi ameliorat, ci i-ar fi agravat boala.
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.