Vina se intelege de multe ori ca un afect care chinuie, sau care vine din interior si ne face se ne simtim prost. De multe ori vina este exagerata in calitatea ei interna – de pilda, simtim vina ca ceva care e greu de tolerat si care ne face sa ne ispasim greseala. Romanul Atonement al lui Ian McEwan are o eroina care sufera pentru o greseala care a fost foarte costisitoare. Vina pare ca roade intern si produce suferinta pentru ceva care fost comis in trecut. La polul opus al descrierii efectelor devastatoare ale vinei este ideea ca oamenii trec usor peste fapte, care nu rod intern. In romanul Disgrace al lui J. M. Coetzee profesorul care are o relatie cu o studenta nu se simte vinovat. El pare ca nu intelege de ce este acuzat de hartuire – si de ce a folosit forta autoritatii ca sa isi seduca studenta. Vina, aflam la inceputul romanului, nu este localizata acolo unde altii cred ca ar trebui sa existe, si anume in constiinta profesorului.
Ma gandeam ca ideea de vina, fie in varianta ei intolerabila (asa cum o simte eroina lui McEwan), fie in continutul ei doar extern (in varianta Coetzee), cu greu poate sa reflecte structura unui afect atat de complicat cum este vina. De fapt ma gandeam la acuzatia de plagiat si la cum primul-ministru poate sa negocieze un proces atat de complicat cum este vina. De fapt, mi se pare ca nici modelul vinei interne, coplesitoare, si nici cel al vinei care este atribuita de altii nu reusesc sa imi spuna prea multe despre posibila vina a lui Victor Ponta. Si am inteles ca, de fapt, vina fara nici un semn al existentei ei directe este insesizabila. Ce stiu este ca exista o performativitate a vinei, iar modul in care Victor Ponta a infiintat o comisie ca sa nege rezultatele unui alte comisii care a validat plagiatul mi-a dat de gandit. Ce este important aici nu este atat modul in care simti vina, cat cum reactionezi la vina.
Vina, in cazul asta, dintr-un afect pur intern sau pur extern, devine un afect care este produs si consolidat politic. Cel mai bun model de intelegere al vinei nu il avem in McEwan sau in Coetzee, cat in filmul Lucreciei Martel Femeia fara cap (The Headless Woman). Filmul lui Martel, cred, ne ofera cel mai bun mod a intelege reactia lui Victor Ponta la plagiat.
Tanara regizoare, parte a noului val in cinematograful argentinian, ne spune foarte direct cum se produce vina in plan social. Ea se desparte radical de modelul vinei interne sau de cel al vinei care este produsa exterior de catre ceilalti. Ea ne ofera o intelegere foarte sofisticata a vietii noastre afective. Ce o mana pe Lucrecia Martel in lupta? Ei bine, ea e enervata de modul in care in Argentina, cand vine vorba despre vina, discutia este legata de Pinochet sau de crimele din trecut. Ca si in Romania, discutiile despre vina din trecut de fapt deplaseaza in mod subtil de la problemele de astazi la problemele de ieri. Ele, de multe ori, prin focalizarea exclusiva pe trecut, ignora ca problema vinii este legata de ce se intampla in Romania acum, si nu in trecut. Pe Martel o intereseaza cum este produsa inegalitatea sociala in Argentina de astazi, si nu in Argentina lui Pinochet.
Iata aici momentul accidentului, comentat in The Story of Film, poate cea mai buna introducere in film studies pe care am vazut-o pana astazi:
Ca sa ne vorbeasca despre vina Martel alege sa ne ofere un personaj, o doctorita bine plasata social, care se confrunta cu problema unui accident. Ea stie ca poate ca a omorat un copil pe drum, din neatentie, dar in film sotul, mediul familial si viata ei cotidiana o imping incet sa renunte sa se confrunte cu sentimentul ei de vina. Copilul pe care l-a accidentat (sau nu) face parte dintr-o lume saraca, spre deosebire de doctorita Veronica.
Vina, in Femeia fara cap, este un afect care des-centreaza, care o scoate pe Veronica din ritmul obisnuit al vietii ei. Vina ii produce o disociere – si Veronica incearca sa isi adune amintirile si sa inteleaga ce s-a intamplat. Vina, ca afect care provine din senzatia ca facut ceva gresit, o face sa „pluteasca„ senzorial si o scoate din eul ei obisnuit. Sansa ei aici este sa descopere o alta lume, care se afla in afara ghetoului existentei ei cotidiene. In lumea saraca a celor fara posibilitati, daca gresesti, ajungi la inchisoare. Ori poti sa fii omorat si nimeni sa nu plateasca pentru asta. Noi, cei care vedem filmul, avem sansa ca prin vina Veronicai sa descoperim o lume, la care nu am avea acces daca am fi interesati de viata ei interna. Vina Veronicai functioneaza ca un telescop, care face vizibila distanta intre clase in Argentina contemporana. Vina o scoate pe Veronica din lumea ei interna ingusta – si ne ajuta pe noi, privitorii, sa intelegem diferentele de clasa sociala in Argentina.
Acum, important este nu numai ca vina este simtita de catre Veronica, ci cum reactioneaza Veronica la vina. Aici intelegem ca vina este articulata social printr-un proces care este nu numai individual, si nu numai extern. Vina este produsa la intersectia dintre psihologic si social. Veronica si cu sotul ei se reintorc la scena accidentului. Veronica continua sa creada ca a lovit un om, in timp ce sotul ei ii repeta ca a lovit un caine. Familia si prietenii, intr-un efort colectiv, ii spune Veronicai ca nu trebuie sa se simta vinovata, ca nu are de ce, si ca trebuie sa isi traiasca viata ca si cum nu a facut nimic gresit. Vina, dintr-un afect potential productiv, este subtil negata de mediul femeii. Pana la urma Veronica accepta versiunea realitatii pe care o ofera grupul ei restrans.
Care este lectia filmului lui Martel? Discutia despre plagiatul lui Victor Ponta este importanta si fara indoiala ca are multe ramificatii politice. Ea trebuie continuata, si argumentele pro si contra trebuie oferite public. In plus, cred eu, o privire psihanalitica critica la discutia legata de plagiat ne ofera o investigatie a modului in care este produsa vina social. Nici doar individuala, nici doar externa, vina este un sentiment care este produs de reactia grupului restrans din care faci parte. Veronica, spre deosebire de femeile mai sarace, poate sa scape neatinsa. O greseala nu ii afecteaza ritmul normal al vietii. Pana la urma nu conteaza daca Veronica a lovit un caine sau un om. Ce conteaza este ca viata ei cotidiana este organizata sa nege orice dovada a unei infractiuni. Ca Victor Ponta intr-un aparat solid al puterii in Romania, viata Veronicai este dispusa dinainte sa o faca invulnerabila la responsabilitate. Vina nu mai este simtita ca vina pentru ca infractiunea nu s-a mai produs. Totusi, avantajul expunerii publice a unei infractiuni este ca ea devine vizibila. Unii sunt feriti de consecinte atunci cand gresesc, in timp ce altii platesc pentru ele. Vizibilitatea unui cantar inegal produce posibilitatea unei dreptati viitoare. Dar dreptatea in viitor nu se poate realiza decat atunci cand oamenii inteleg ca unii sunt judecati cu criterii diferite. Vina este aici un afect productiv care poate sa creeze conditiile unei societati in care cantarul poate sa fie mai egal.
 Bogdan Popaeste pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Cred ca vorbim, totusi, de doua lucruri diferite.
Drumul de la ucidere la vina e rectiliniu, mi se pare mie, pe cand cel de la rusinea de-a fi fost deconspirat pana la vina are de parcurs o gramada de etape.
Una e sa omori un om, fie si din greseala, si alta e sa dai copy-paste intr-o lucrare de doctorat pe care oricum n-o citeste nimeni.
Actiunea politica a deconspirarii lui Ponta a fost vaduvita de necesitatea unui arbitru impartial. Atunci cand rectorul universitatii, Mircea dumitru, un om care-mi place mult, a apelat la ajutorul public al unui profesor care este angajat in noua miscare prezidentiala, a dat sansa unei argumentatii de tip santaj politic. Sunt sigura ca Ponta a copiat, la fel cum cred ca multe din doctorate sunt facute asa…Ca sa se ajunga la vina, Ponta ar trebui sa sara peste episodul politic, cel putin, sa vedem noi asta. Nu stim daca are sau nu vreo vinovatie in sensul asta. Eu sper ca da. Oricum, asta ar fi doar una din lunga lista care se va constitui la final de mandat.