Surprinde înainte de toate în pasajul Facerea 32, 24-32 caracterul oniric.
Scena este nocturnă, personajul care se luptă cu Iacov este „Cineva”. Lupta durează noaptea întreagă, până la răsăritul soarelui. „Cineva” îi scrânteşte lui Iacov încheietura coapsei. Lupta se termină indecis, nu există un învingător, un învins. Dar Iacov îşi impune condiţia:
nu-Ţi dau drumul până nu mă vei binecuvânta.
Luptătorul din noapte este Dumnezeu, de vreme ce are calitatea să-i schimbe lui Iacov numele în Israil, ceea ce înseamnă „tare cu Dumnezeu” (schimbarea numelui este un atribut divin, Avram a devenit Avraam, „tată a mulţime de neamuri” (Facerea 17, 4).
Care este sensul acestei „remize” a omului cu Dumnezeu? Dumnezeu face concesii (acceptând să nu-i extermine pe evreii recăzuţi în idolatrie), dar nu cedează forţei, cu această notabilă excepţie. Ce înseamnă
Nu-ţi dau drumul până nu mă vei binecuvânta?
Dumnezeu a supus pe Iacov la un examen. Nu mai este examenul de fidelitate al sacrificiului lui Isaac, ci un examen de forţă. Dar ce înseamnă forţa de-a înfrânge pe Dumnezeu? Contactul cu numinosul, forţa care distinge pe Zeu (descris, impersonal, ca numen) poate fi distrugător, poate genera psihoza. Capacitatea de-a te confrunta cu Dumnezeu fără să fie distrus de contactul direct cu el este indiciul unei forţe maxime, al unei capacităţi de integrare a conţinuturilor inconştiente. Cine a putut înfrunta numinosul fără să se piardă este nu numai mîntuit, dar şi „genial”, în sensul primitiv al termenului: dotat cu o capacitate spirituală enormă. Prin forţa lucrurilor, cine a dominat numenul devine tată, şef de trib, devine, el însuşi, capabil să acorde binecuvântarea (ceea ce Iacov va face în Facerea 48). Adevăratul părinte, adevăratul lider este capabil să suporte întâlnirea cu numen. În timp ce Avram – Avraam doar se aruncă la pământ în faţa lui Dumnezeu, Iacov – Israil integrează forţa divină.
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: http://theschoolofthetransferofenergy.com/tag/jacob-wrestling-angel/
NEWSLETTER Cafe Gradiva
peste 3 000 de abonaţi
Aflaţi pe email despre evenimentele, articolele, ideile şi interpretările cu sens.
EMAILUL DV.
Foarte interesante articolele dumneavoastra care fac trimitere la teme biblice vechi-testamentare.
O concluzie valoroasa, deasemenea, cea din articolul actual: infruntarea divinitatii vazuta ca integrare a continuturilor inconstiente.
Ma gandesc ca lupta lui Iacov cu Dumnezeu exprima si o schimbare de paradigma: daca relatia cu divinitatea era una predominant bazata pe frica si supunere (de ex. testul lui Avraam cu aducerea ca jertfa a fiului sau, episodul cu Moise care, calcand pe "pamant sfant", trebuie sa-si scoata incaltamintea, si cate alte episoade), gestul lui Iacov ne duce cu gandul la o confruntare directa in care supunerea pe baza fricii este suspendata. O situatie similara care imi vine in minte este si cazul lui Iov care indrazneste sa puna intrebari incomode lui Dumnezeu.
Unii crestini trivializeaza lupta lui Iacov cu Divinitatea interpretand ca acel "binecuvinteaza-ma" inseamna cererea unui privilegiu (material chiar). Eu cred ca gestul lui Iacov e mai mult decat o aruncare masochista in "ghearele lupului" dupa ce traise cu povara unei vinovatii imense (sa nu uitam ca el a fost cel care furase intr-un mod nesimtit dreptul de intai nascut rezervat fratelui mai mare, Esau). Cred ca pentru Iacov interiorizarea divinitatii insemna nu doar un ritual stupid ce viza niste privilegii exterioare, ci avea de-a face cu un razboi (psihologic?) in adevaratul sens al cuvantului, cu presupusa divinitate. Dovada ca lupta a fost una victorioasa, barbatul interiorizand cu succes figura divinitatii, este visul ulterior intalnirii tensionate cu ingerul Domnului, acela cu scara spre cer. Scara spre cer simbolizeaza legatura directa cu Dumnezeu pe care Iacov a dobandit-o in urma confruntarii "fata in fata". Din Iacov ("cel ce tine de calcai" – asa s-a nascut, tinandu-l de calcai pe fratele sau geaman Esau), el devine Israel ("cel ce s-a luptat cu Dumnezeu"). Devine, deci este vorba despre un proces.
Poate ca acest exemplu al lui Iacov ar trebui sa ne puna putin pe ganduri despre ce ar inseamna cu adevarat imaginea lui Dumnezeu. Cu toata indrazneala si tupeul lui Iacov, Dumnezeu nu doar ca l-a binecuvantat, ci i-a dat numele poporului Sau, Israel. Au mai fost si alti "tupeisti" pe care Dumnezeu i-a considerat oameni "dupa inima Lui". Despre Iov, cel care a avut indrazneala sa ceara argumente divinitatii pentru nenorocirile care s-au abatut asupra lui, ni se spune ca "n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimic necuviincios importiva Domnului" (Iov 1:22)…
Am doua obiectii:
1.Esau si-a pierdut pierdut dreptul de intai nascut atunci cand i l-a vandut de bunavoie lui Iacov pe o ciorba de linte, deci nu putem spune ca Iacov ii furase "in mod nesimtit" binecuvantarea, ci mai degraba ca a intrat in posesia ei de facto atunci cand a obtinut-o de la tatal sau, chiar daca printr-un siretlic pus la cale de mama sa, Rebeca, si modalitatea nu era tocmai kosher. Si sa nu uitam ca profetia de la nasterea gemenilor il favoriza pe Iaciv. Pe de alta parte, prin casatoria sa cu cele 2 hetite, lucru interzis in Israel, Esau si-a compromis dreptulde intai nascut prin propriul comportament. Am observat ca multa lume e gata sa-l acuze pe Iacov pentru ce a facut, insa inchide ochii total la ce facut Esau. Merita Esau dreptul de intai nascut numai in virtutea faptului ca se nascuse primul? …sau poate ideea textului este ca dreptul de intai nascut se cuvine mai degraba celui care se comporta ca atare?
2.Avram s-a supus lui Dumnezeu "in realitate", pe cand Iacov s-a luptat cu el "in vis". Am putea trage concluzia ca nu te poti lupta cu Dumnezeu decat pe terenul irealului, acolo unde, de fapt, ce se intampla nu mai este decis de omul constient, ci tot de Dumnezeu – sau de forte inconstiente, sa zicem. Contributia lui Iacov cel real aici e foarte mica, este Iacov cel din vis cel care a avut curajul sa-l infrunte pe Dumnezeu.
1. Contextul in care Esau i-a vandut "de bunavoie" dreptul de intai nascut lui Iacov nu era unul tocmai in care Esau judeca limpede. El era lihnit de foame dupa ce venise de la camp, prin urmare i-a promis fratelui orice pentru o lingura de mancare. Apoi, sigur, si maica-sa Rebeca a avut un rol in urzeala siretlicului, insa nu cred ca Esau a fost doar un executant umil si o victima a seductiei mama-sii.
Atingeti un aspect foarte important, in opinia mea, atunci cand sugerati ca dreptul de intai nascut ar trebui sa fie un merit si nu un dat (biologic, social, economic etc.). Pe de alta parte, daca e sa vorbim de merite, nici Iacov n-ar prea fi meritat ceva. Cred ca aspectul meritelor e clarificat in 'Noul Legamant' si expus frumos in teologia lui Pavel.
2. Oare visul are valoare mai mica decat realitatea? Poate doar la nivel manifest…
Si daca Esau era lihnit de foame inseamna ca trebuia sa-si dispretuiasca dreptul de intai nascut, atat de important in vremea aceea in Israel, dreptul care-i aducea binecuvantarea, de fapt, incat sa-l vanda pe o ciorba? Sunt crestini care tin post negru zile intregi, oare Esau chiar nu mai putea sa rabde pana isi gatea sau ii gatea cineva ceva- altceva?
Nu cumva e pofta si nu foamea cea care l-a ispitit si invins?
Martirii crestini nu au renuntat la credinta nici cand au fost facuti torte vii si poate au fost si mai infometati decat Esau, iar el isi vinde dreptul pentru ca-i miroase o ciorba bine tocmai cand ii este lui foame? Gestul arata fie cat de putin pretuia acest drept, fie faptul ca se incredea prea tare in faptul ca s-a nascut primul si nu-l va pierde oricum, fie ca nu avea de gand sa-si tina promisiunea si atunci de ce sa nu-l minta pe naivul de Iacov ca-i da dreptul si sa manance ciorba? Reactia lui Esau la aflarea faptului ca Iacob a intrat in posesia binecuvantarii arata mai degraba spre ultima varianat, anume ca nu fusese onest atunci cand ii vaduse dreptul, ci i-a facut o promisiune pe care nu avea de gand s-o tina. Corect ar fi fost ca Esau insusi sa se duca la tatal lui si sa-i marturiseasca ce a facut, ca a renuntat la drept in favoarea lui Iacov.
2. Nu e vorba de cine are valoare mai mare, visul sau realitatea, ci de faptul ca sunt doua "lumi" diferite.