Nici Grexit, nici Grecovery

Tjeerd

Când scenariştii vor să schimbe cursul poveştii folosesc ceea ce se cheamă un contrapunct. Cu asta se ocupă Guvernul grec în ultimele săptămâni: găsirea punctului de cotitură în povestirea crizei.

Nimeni nu mai vorbeşte de Grexit, ci de Grecovery,

a declarat premierul Antonis Samaras [la 6 iunie] la Helsinki, după o reuniune cu omologul său finlandez.

Un motto eficient pentru mesajul pe care Executivul a început să-l vândă de acum câteva luni, mai întâi cu precauţie şi apoi cu mai multă hotărâre: riscul de ieşire a Greciei din zona euro a trecut, şi a venit ora recuperării. Datele recente legate de îmbunătăţirea sentimentului economic, decizia Fitch de a creşte cu o unitate calificativul datoriei, armistiţiul oferit de pieţe dau argumente pentru a începe scrierea “istoriei unui succes”, după cum însuşi Samaras a spus în recenta sa vizită oficială în China.

Cu portofelul la fel de gol

Spun că lucrurile merg mai bine? Portofelul meu este la fel de gol ca acum şase luni,

comentează Iliria, designer grafic, de 36 de ani. Lucrează pe cont propriu.

Muncesc, da, dar banii nu vin,

spunea neconsolată în timp ce privea spre piaţa Syntagma, pe jumătate goală în ziua convocării mobilizării europene împotriva troicii acum o săptămână.

Unde sunt oamenii? Ce ne rămâne dacă nu protestăm?

repeta, în timp ce doi din puţinii manifestanţi încercau să pună între doi arbori o pancartă cu mottoul „Popoarele unite împotriva troicii”.

Piaţa goală nu este un simptom de optimism. La şase ani de la începutul crizei, dacă manifestaţiile nu sunt atât de masive, este pentru că oboseala de trei ani de austeritate fără oprire a pus capăt şi impulsului protestelor. Manifestaţiile mai multor colective afectate de tăieri continuă să fie aproape zilnice, dar de mai mică intensitate.

O strategie de comunicare

Motivul pentru care sunt mai puţini oameni la manifestaţii este că se iese în stradă atunci când există o speranţă, când se crede că lucrurile se pot schimba,

comentează Dimistris Cristopoulos, profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Panteion din Atena.

În ultimele luni, de la centrele de decizie politică se încearcă să se vândă povestea că facem bine ce facem. Trebuie să ne punem trei întrebări: Este adevărat? Este doar o strategie de comunicare? Funcţionează această strategie? Primul răspuns este nu, nu este adevărat. Al doilea este da, este o strategie de comunicare pentru că este necesar să se înţeleagă că acest expriment violent făcut cu Grecia funcţionează. Şi al treilea, da, comunicarea funcţionează. Pentru că, deşi situaţia e mai rea decât acum doi ani, ceea ce vedem acum este o înfrângere socială, resemnarea faţă de ceea ce se întâmplă.

Succesul şi mizeria pot convieţui

Un alt argument este că acum există oarecum o stabilitate politică. Acelaşi pe care îl schiţa Nikos Skikos, profesor de informatică:

Lucrurile stau mai bine decât acum un an pentru că măcar acum avem un Guvern care face ceva,

spunea Skikos deşi salariul său a trecut de la 1 400 la 1 000 de euro.

Psihologia este un element important şi Guvernul o foloseşte. Oamenii de afaceri sunt mai optimişti pentru că văd un indiciu de stabilitate politică. Se simte o oarecare uşurare. Dar nu pentru că vânzările au crescut, ci pentru că asistăm la o cădere mai lentă a lor,

comentează analistul economic Dimitris Kontogiannis.

Succesul se măsoară prin faptul că datele de reducere a deficitului, din punctul de vedere al Guvernului şi al troicii, sunt unele de succes. Dar economia reală vorbeşte încă de mizerie. Numerele se îmbunătăţesc de obicei înainte de a avea efect asupra vieţii persoanelor. Succesul şi mizeria pot convieţui încă un an sau mai mult.

Cel puţin până când în scenariul real al acestei poveşti şomajul va fi mai mic de 27%, cât e acum.

Pe unul din zidurile Atenei, unde în aceşti trei ani s-a vărsat furia tinerilor care s-au văzut brusc fără viitor, cineva a scris:

Unde este salvarea mea?

Cuvinte incomode, de prisos în noul scenariu.