Nu doar dări de seamă despre istoria umanităţii sunt cărţile, dar şi ghiduri pentru uzul nostru. Al fiecăruia dintre noi, indiferent de origini, gusturi sau vârstă. Ne arată cine suntem şi ce drum să alegem.

Pe când eram adolescent, Julien Greene îmi era oglindă, iar Schopenhauer busola. Au venit apoi la rând Nietzsche, Freud şi Proust. Viaţa mea sentimentală îi datorează mult lui Benjamin Constant. Şi nu călătoream niciodată fără Lao Zi (ocupă puţin loc în sacul de voiaj). Soseki şi Dazai mi-au deschis inima tinerelor japoneze şi aş dori să-mi exprim acum recunoştinţa şi pentru Jirô Taniguchi şi complicele său, scenaristul Natsuo Kawakami.

Nu ştiu dacă Les année douces este cea mai frumoasă carte apărută în rentrée*, dar ea mi-a mers la inimă. Extrema delicateţe, pieptănată până la cea mai subtilă perversitate, cu care Taniguchi pune în scenă întâlnirile unui profesor pensionar cu una dintre vechile sale eleve este de-a dreptul prodigioasă. El este rigid, exigent, puritan. Ea e visătoare, împrăştiată, insignifiantă. Se întâlnesc adesea din întâmplare în micile restaurante. Celibatari, sunt două suflete pierdute în noaptea tokyotă. Imperceptibil, devin apropiaţi. Ea îl însoţeşte la cules de ciuperci şi la sărbătoarea cireşilor. Diferenţa de vârstă şi de nivel cultural nu face lucrurile mai uşoare. Nici pentru ei, nici pentru cei din jur. El rămâne pentru fosta sa elevă, acum angajată la un birou, Maestrul. Un maestru iritat de ingenuitatea şi semnele de ignoranţă ale acestei liceene de peste treizeci de ani, care lasă impresia că aşteaptă încă reluarea cursurilor. M-am recunoscut în personajul profesorului Kojima Takashi. Şi elevul acestuia, inconstantul Tsukiko, mi-a trezit amintiri. Aceşti Ani dulci petrecuţi sorbind din saké şi regalându-te cu o îngheţată de ceai verde, aşezate alături, în barul nostru preferat, mi-a uşurat trecerea de la vară la toamnă. Am vrut să aflu mai multe. Va trebui însă să aştept volumul al doilea. În viaţă trebuie mereu să aştepţi volumul al doilea. Iată poate ceea ce o face suportabilă, cum i-ar fi spus Maestrul lui Tsukiko.

* Rentrée littéraire – perioada dintre sfârşit de august şi început de noiembrie în care se înregistrează o revenire în forţă, după acalmia estivală, a pieţei editoriale franceze – pentru toate genurile, nu doar pentru literatură. Cele mai multe premii se decernează de asemenea în această perioadă.