Bertolucci despre metamorfozele adolescenţei în noul său film, „Eu şi tu”

Citeştedespre

După 10 ani în care nu a mai regizat niciun film şi după 30 de ani în care nu a mai filmat nimic în Italia, Bertolucci revine cu o nouă producţie cinematografică. Alegerea subiectului noii pelicule, Eu şi tu, pare să aibă legătură cu însăşi retragerea lui Bertolucci din lumea cinematografiei, datorată unor suferinţe fizice care l-au imobilizat într-un scaun cu rotile. Retragerea din activitatea filmică a regizorului pentru o perioadă limitată de timp (un deceniu) este transpusă în film prin retragerea personajului principal, Lorenzo, pentru o săptămână, în pivniţa casei în care locuia. De asemenea, perioada de latenţă regizorală a lui Bertolucci constituie însuşi laitmotivul noului său film: perioada dintre pubertate şi adolescenţă, perioadă pe care psihanalistul francez André Green o numeşte a doua latenţă.

În psihanaliză, prima latenţă corespunde cristalizării proceselor de dezvoltare şi organizare psihice ale copilului. Această perioadă începe în jurul vârstei de 6 ani şi se încheie odată cu atingerea pubertăţii, când au loc transformările specifice adolescenţei şi pregătirea pentru viaţa adultă. André Green descrie, între pubertate şi adolescenţă, o a doua latenţă, un interval de timp în care este vorba despre trecerea de la modificările pubertare ce se produc în corp la sexualizarea generală din adolescenţă, când angoasa este legată nu doar de propriul corp, ci şi de capacitatea tânărului de a iubi.

Lorenzo, personajul principal, traversează cu succes perioada dintre pubertate şi adolescenţă. Această trecere pare să-l intereseze în special pe Bertolucci, iar modul în care reuşeşte să transpună în imagini acest proces este unul de o sensibilitate şi autenticitate afectivă inegalabile. Bertolucci pătrunde cu mare precizie, asemenea unui chirurg fin, în detaliile vieţii sufleteşti ale personajului său, construind un univers emoţional specific adolescentin, şi totuşi unic. Bertolucci alege să plaseze acţiunea în subsolul unei case, fără a bombarda spectatorul cu stimuli senzoriali. Astfel, spectatorului i se facilitează accesul la lumea internă a adolescenţei cu haosul, crizele şi metamorfozele ei.

Retragerea în pivniţă semnifică retragerea narcisică a lui Lorenzo, o întoarcere către sine ce caracterizează vârsta adolescenţei. Această retragere îi permite băiatului nu doar o redescoperire de sine şi o construcţie a propriei individualităţi ce până atunci era bântuită de o mamă hiperprotectivă cu tendinţe incestuoase; această retragere îl ajută pe tânărul puber să deprindă capacitatea de a iubi. A iubi înseamnă, în acest caz, a reuşi să ia în considerare problemele celuilalt, a ajunge să dorească un celălalt, dincolo de ambivalenţă. Olivia, personajul care o întruchipează pe sora vitregă a lui Lorenzo, îl ajută să depăşească scopul iniţial pur narcisic, acela al retragerii băiatului către sine însuşi, şi să se îndrepte spre o alegere de tip obiectal, alegere care marchează începutul capacităţii de a iubi.

În film transpar temele obsedante oedipiene ale lui Bertolucci care l-au consacrat ca regizor nonconformist – triunghiurile amoroase şi atitudinile incestuoase. Cu toate acestea, impresia mea este că Eu şi tu merge dincolo de aceste teme ce l-au bântuit pe regizor de-a lungul carierei, către o maturitate echivalentă sfârşitului adolescenţei şi rebeliunii specifice acesteia, către o maturitate ce cunoaşte declinul cel mai complet al complexului Oedip şi încheierea formării supraeului, adică a interiorizării interdicţiei paterne.

În acest context, Eu şi tu nu este doar un film despre adolescenţa personajului principal, ci este un film şi despre experienţa maturităţii regizorale. Un film pe care îl recomand.

Eu şi tu poate fi văzut în cinematografele din România începând cu 6 septembrie 2013.