Femininul rusesc şi masculinul germanic

Leopold von Sacher Masoch nu este numai autorul Venerei în blănuri, roman care a trecut in eternitate nu prin text, rămas relativ impopular, ci prin termenul „masochism”, aplicat particularității sexuale a eroului principal. Din tată austriac şi mamă rusoaică, Sacher Masoch a copilărit la Lemberg (Liov, Liv), pe atunci sub stăpânire austriacă (azi ucraineană, mai înainte poloneză). Sacher-tatăl era directorul poliției; își avea domiciliul în sediul ei unde viitorul scriitor auzea, provenind din beciuri, strigătele celor schinguiți. Întreaga sensibilitate a autorului Venerei merge către mamă. În Memoriile sale, dar și în povestiri Sacher contrapune cele două imperialisme: german și rus, crend o polaritate contestabilă, dar nu complet neîntemeiată: Germania practică un imperialism masculin în timp ce Rusia unul feminin. Lupta, în Europa din a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, se dă între aceste două mari puteri, femininul rusesc și masculinul germanic. Nu este greu de ghicit că „masochistul” Masoch este partizanul Rusiei, o adevărată „femeie în blănuri”. Figura lui istorică favorită este Marea Caterină, împărăteasa tuturor Rusiilor.

Vizitând de curând Moscova și Berlinul mi-am amintit lecturile mele masochiene și am comparat cele două civilizații. Mă mir că doctrina jungiană nu s-a atașat mai mult de această diferențiere ținând de Völkerpsychologie. Într-adevăr, Germania este esențial masculină, cu ordinea ei rigidă, cultul disciplinei militare, dominația rațiunii făcând din ea țara prin excelență a filosofiei, dar și a acelei matematici sonore care este muzica. Împins la maximum, prin spirit de sistemă, germanismul duce la fanatism și crimă. În Rusia totul este dominat de sufletul irațional, puternic afectiv, de sensibilitate. Sufletul rusesc este capriciu, când nu este elan spre divin. În Rusia frontierele dintre rău și bine sunt mobile, neașteptatul este de așteptat, discursul violent și cel drăgăstos se combină, barbaria și rafinamentul sunt apropiate….

Azi lucrurile evoluează în cele două imperii. Germanii trăiesc într-o perpetuă pocăință pentru crimele lor, ceea ce le reușește foarte bine: imperiul militar a devenit unul comercial. Rușii sunt specialiștii ambivalenței. Cum ar putea fi altfel, când cei mai mari stăpânitori pe care i-au avut: Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Stalin au fost și cei mai cumpliți tirani? Rușii nu își pot judeca trecutul, pot numai să și-l asume în totalitatea lui contradictorie. Rusia rămâne suferindă, dar faptul că rușii sunt jucători de șah inegalabili (deci: buni diplomați) face ca influența lor în lume să depășească mult puterea lor strategică.