Uneori îmi spun că nu-i aşa de rău să dai dovadă de compasiune… de altfel, Schopenhauer îi face elogiul. Compasiunea ar fi, după el, singura morală acceptabilă. Există însă, în această formă de elasticitate nelimitată a artei de a suferi împreună cu altul, de a suferi pentru altul, ceva care îmi repugnă. Încerc să privesc la rece dezamăgirile şi eşecurile altora – la fel ca şi pe ale mele, fireşte – şi să-mi păstrez ochii neumeziţi, chiar dacă nu reuşesc întotdeauna (şi cel mai puţin la cinema). Mă străduiesc să nu dau, în orice circumstanţă, decât minimum de la mine. Văd în asta o formă de eleganţă. Mă înşel, fără îndoială. Inima îmi înclină spre compasiune, raţiunea spre stoicism.
Traducere de D. L. Bîtfoi
NEWSLETTER Cafe Gradiva
peste 3 000 de abonaţi
Aflaţi pe email despre evenimentele, articolele, ideile şi interpretările cu sens.
EMAILUL DV.
