Cea mai mare angoasă de adolescent a lui Irvin Yalom: că nu va găsi fete de trosnit. A ajuns profesor de psihiatrie şi a scris povestiri fabuloase: Metoda Schopenhauer, Plânsul lui Nietzsche, Grădina lui Epicur.

Cea mai mare angoasă de adolescent a lui Bob Berger: că va fi reperat de nazişti. Surprinzător, un sticlete din Budapesta este cel care l-a salvat. A emigrat singur la şaptesprezece ani în Statele Unite, unde a devenit profesor de cardiologie.

Bob şi Irvin sunt acum pensionari. Prieteni încă de la prima lor întâlnire la facultatea din Washington, nu au abordat niciodată subiecte grave. Irvin prefera să nu ştie nimic despre trecutul lui Bob. Iar Bob nu voia să vorbească despre trecut. Ceea ce pica bine. Apoi, într-o zi, lui Bob i s-a întâmplat ceva ciudat, în timp ce se afla în aeroportul din Caracas. A simţit nevoia să-şi povestească trecutul vechiului său prieten Irvin. Şi iată cum, cincizeci de ani mai târziu, trecutul s-a reîntors în prezent.

Yalom a fost bulversat. Bob l-a reconfortat: „Ne obişnuim cu tot”, i-a spus. Yalom şi-a stăpânit un tremur şi a încuviinţat din cap, murmurând: „Bineînţeles”. Până acum îşi petrecuseră timpul glumind. S-au îmbrăţişat, pentru prima dată, înainte de a se despărţi. Apoi s-au îndepărtat, încet, mergând fiecare către nopţile sale, populate de vise, pentru unul, de coşmaruri, pentru celălalt.

Confidenţele lui Bob către Irvin, redate în În inima nopţii, mi le-au amintit pe cele ale lui Pierre Katz, un amic din facultate, din Lausanne, născut la Auschwitz. Nici el nu visa aceleaşi vise ca ale mele. Ar fi fost însă indecent să-mi stârnească mila. Împărtăşeam amândoi aceeaşi admiraţie pentru Julien Green. El chiar i-a scris. Eu, de asemenea. Julien Green i-a răspuns lui. A fost începutul corespondenţei lor. Chiar dacă eram puţin înciudat, m-am bucurat pentru Pierre. El nu-l avea decât pe Julien Green care să-l înţeleagă. Eu eram foarte interesat de fete. Mi-a fost prea frică să nu plâng, când l-am văzut la el acasă, în halatul său uzat. Nu am îndrăznit niciodată să îl îmbrăţişez. Şi nu voi şti niciodată dacă am avut sau nu dreptate.
Traducere de D. L. Bîtfoi