 |
| Fanny Dargent si Daniela Luca |
Ca si colega sa Françoise Neau din „desantul francez” de la Colocviul International „Iubiri si rivalitati fraterne – o abordare psihanalitica” de la Bucuresti, si psihanalista Fanny Dargent va gasi oportun sa isi prefateze expunerea cu cateva consideratii despre atentatul de la 7 ianuarie 2015, de la Paris, asupra periodicului satiric Charlie Hebdo, si despre uriasele manifestatii de solidaritate cu victimele care au urmat: relatii fraterne intre atentatori, relatii de fraternitate republicana intre manifestanti, ca si in lumea intreaga, sub celebrul de acum slogan „Eu sunt Charlie…”.
Pentru Fanny Dargent mai exista insa doua circumstante particulare pentru care referirea la acest setting general al acelor zile si ulterior este necesar. Pe de o parte, cabinetul sau psihanalitic, ca si al altor colegi psihanalisti, se afla chiar in cartierul atentatului. Pe de alta parte, evenimentul, sau sirul de evenimente al acelor zile a avut o deosebita influenta asupra pacientului, legat de tema abordata.
Este un caz care ilustreaza destinul complexului fratern al unui pacient cu o mare fragilitate narcisica si tendinte proiective, paranoide, pentru care cadrul analitic a fost, asa cum plastic se exprima psihanalistul francez, „suprafata de proiectie privilegiata a reprezentarilor eului-corp”: un corp asaltat de descompunere, infometare si atacuri pulsionale. Didier Anzieu este cel care, o data mai mult, poate arunca o lumina utila, prin conceptul-cheie de eu-piele – aici de eu-piele sita, in masura sa reprezinte „traseul nesigur al frontierelor eului”. Fragilitatea extrema in constituirea unei piei psihice fiind demonstrata de recurgerea la proiectie. Freud va fi alta resursa mobilizata, odata cu consideratia sa dupa care eul este o „fiinta de frontiera” (sintagma preluata de la Federn) – si deci „o fiinta de conflict”. Asa cum subliniaza Fanny Dargent, „traseul frontierelor eului se undeste, de fapt, cu destinele investirilor ambivalente articulate cu identificarile bisexuale. Modificat de sedimentarile identificarilor cu tatal si mama, cat si cu fratii si surorile, «precipitat al obiectelor abandonate», eul este o fiinta cu frontiere instabile, nedisociate de constructia identitatii sexuate si de defectele sale”.
Acest caz are mult de a face cu refuzul acceptarii de catre pacient, intr-un trecut indepartat, a nasterii surorii sale. Ea este considerata un intrus care trebuie sa dispara (drept care mama si sora apar foarte tarziu in discursul lui din analiza); nasterea sorei i-a produs o leziune narcisica si a condus la contrainvestiri puternice. Printre defensele pacientului, dar nici pe departe cea mai puternica: crearea unei formatiuni reactionale deosebit de puternice, manifestata in atitudinea excesiv de protectoare pe care o are fata de sora sa: o „angoasa paranoida” manifestata fata de aceia despre care el fantasmeaza ca le-ar putea face rau sorei si familiei sale.
Asa cum au aratat si alti vorbitori – de pilda, in expunerea sa, Brindusa Orasanu – construind „argumentul” colocviului, nu multi sunt psihanalistii care si-au oprit atentia asupra complexului fratern, adesea interpretat ca o deplasare a complexului lui Oedip. Printre cei putini se afla Jacques Lacan, odata cu conceptul sau de „complex de intruziune”, care ar fi, in cuvintele sale din Complexele familiale in formarea individului, „o reprezentare a experientei pe care o realizeaza subiectul primitiv, cand vede unul sau mai multi semeni participand cu el la relatia domestica, altfel spus, atunci cand isi cunoaste fratii”. Complexul de intruziune are un rol important in structurarea eului, precizand specific rolul identificarii si al investirii (indeosebi de ura), fratele sau sora reprezentand in cele din urma, in argumentarea lacaniana, un model arhaic al eului, ca structurare, dar si dintr-o perspectiva traumatica. Vorbim despre o proiectare a fratelui mai mare in „dublul” sau (fratele sau sora mai mici), un „dublu” care este investit pasional si pare, dupa toate aparentele, mai bun decat el. Aparitia fratelui (sau surorii) mai mic ii va provoca ura si gelozia. Determinant in dezvoltarea fratelui mai mare va fi insa daca acesta le va putea depasi, daca se va putea desparti de imaginea sorei sau fratelui care i-a furat sanul.
Dorin-Liviu Bîtfoi
este psihanalist-in-formare, scriitor si jurnalist. A fondat si conduce AIPsA, Cafe Gradiva si Psihoo. Cea mai recenta carte publicata: Asa s-a nascut omul nou. In Romania anilor ’50.
