Cioran povestea cu incantare ca in tineretea sa de la Sibiu, pe cand scria Pe culmile disperarii, era convins ca va innebuni din cauza insomniilor sale. Aceasta carte i-a permis sa scape de suicid. Iar bicicleta i-a fost sugerată de insomnii – si-a cumparat prima bicicleta in Franta, in 1938, de la un student roman. A strabatut Franta pe bicicleta, dormind in hostel-uri – indiferent daca erau catolice sau comuniste – si remarcand spiritul capitulard al Frantei profunde.
Ce l-a salvat moralmente sub Ocupatie a fost pasiunea sa pentru engleza: isi petrecea dupa-amiezile la biblioteca Institutului englez (care nu a fost inchisa, pentru ca era condusa de fiica lui Pierre Laval). De asemenea lua cursuri de engleza cu o irlandeza excentrica, o irlandeza care isi pierdea vremea prin cafenele insultandu-i pe ofiterii germani (care o considerau prea nebuna ca sa fie si periculoasa). La Eliberare el a fost stupefiat sa o regaseasca metamorfozata, purtand cu multa eleganta o uniforma britanica.
Pentru a evoca o data mai mult perfidia lui M., i-am spus lui Cioran ca mi-ar placea sa ii citesc aceste cateva randuri:
Psihologul va deveni repede obosit de oameni: ii lipsesc prea mult naivitatea, pentru a-si face prieteni, si inconstienta, pentru a avea amante.
Cioran s-a ambalat la auzul acestei reflectii si a tinut mortis sa stie cine era autorul ei. Surpriza totala cand a aflat ca era el insusi, cel din Pe culmile disperarii.
Si comentariul: Nu e, la urma urmelor, o carte atat de rea.
S-a bucurat si afland ca scriu un articol despre The Unquiet Grave de Palinurus, adica de Cyril Connolly. Connolly a fost unul dintre primii scriitori englezi care merita citati. Un spirit asa cum ii placea lui Cioran. Sa nu mai spun despre Connolly ca avea si o pasiune pentru Louise Brooks (si, bineinteles, pentru Sainte-Beuve si Chamfort), ceea ce ne aduce in elementul nostru.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
