 |
| Psihiatrul Bulent Coskun la Congresul International al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie / WPA Congress 2015, prezentand despre psihiatria preventiva si violenta globala si trauma |
Psihiatria preventiva – o perspectiva asupra violentei globale si a traumei
Expunerea psihiatrului turc Bulent Coskun de la Congresul International al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie 2015 a constat intr-o surfare a unor teme, preocupari si dezastre, mergand de la cutremurul de la Marea Marmara din 1999 (unde a fost prezent ca psihiatru, pentru ceea ce numeste tertiary prevention, constand identificarea timpurie a cazurilor, plus activitati pentru rezilienta si de reabilitare a sanatatii mintale), pana la emigratia masiva din Siria – zona de conflict si emigratia de asemenea masiva, subiect fierbinte pe agenda politicii europene, din tarile maghrebine catre coastele si insulele Europei (Lampedusa, Pantellaria). Sursele sale sunt de asemenea de amplitudine, constand in special in rapoarte ale organizatiilor oficiale, precum Global Status Report on Violence Prevention 2014, ori despre situatii speciale precum cea a emigrantilor de razboi sirieni.
Cateva idei generale au fost indeosebi punctate de psihiatrul Bulent Coskun, in pe cat de ampla (ca tematica), pe atat de succinta sa expunere:
- Dezastrele pot fi clasificate ca naturale, tehnologice si complex umanitare (iar acestea se divid la randu-le in subcategorii).
- Prevenirea violentei poate fi targetata la nivelul individual, al relatiilor, al comunitatii sau al intregii societati.
- Factorii asociati violentei sunt (destul de previzibil, as spune; dar oare si suficient de nuantat si de adevarat?): saracia, somajul; folosirea armelor si indeosebi a armelor de foc); consumul frecvent de alcool; rezultatele scolare slabe si chiar esecurile scolare (inclusiv in mediile studentesti, unde s-a constatat ca studentii cu rezultate slabe sunt mai frecvent implicati in batai).
- Unele evenimente traumatice sunt mult mediatizate, altele in schimb sunt relativ subestimate ori chiar ignorate.
- Oamenii pot fi afectati de evenimentele traumatice si de la distanta, observandu-le in mass-media.
- Este adevarat insa ca adesea exista si o desensibilizare in raport cu evenimentele traumatice, in conditiile bagatelizarii lor prin repetitie si stil de abordare in mass-media si in contextul in care multi dintre noi citim sau vedem filme despre, ceea ce le confisca intrucatva realitatea.
- Tarile investesc in prevenirea evenimentelor traumatice, insa, asa cum reiese din datele prezentate de Global Status Report on Violence Prevention 2014, nu pe masura amplorii si gravitatii problemelor.
- Cele mai multe evidente despre eficacitatea programelor de prevenire a violentei si a dezastrelor vin din tarile dezvoltate, ceea ce inseamna ca aceste programe s-ar putea sa nu fie adecvate tarilor mediu dezvoltate si tarilor sarace.
- Tot din datele statistice reiese ca exista in general legi pentru prevenirea violentei in mai toate tarile, dar sunt putin sau inadecvat aplicate.
- Cele mai raspandite servicii de prevenire a violentei sunt serviciile de protectie a copiilor.
- In schimb 2/3 dintre tari nu au servicii de protectie a adultilor.
Care ar fi concluziile? Ce ar trebui facut pentru prevenirea violentei?
Marturisesc ca masurile schitate de psihiatrul Bulent Coskun mi s-au parut foarte generale si de aceea neconvingatoare: intarirea relatiilor familiale, controlul armelor s.a. As fi preferat sa-si lase expunerea deschisa la reflectie. Nu pentru ca ar fi contraindicate sau inadecvate, dar cred ca realitatea pe teren este complexa si necesita sa fie gandita, experienta si, da, date statistice. In aceasta privinta mi se pare, din tonul si concluziile participantilor la Congresul de la Palatul Parlamentului printre altele, ca e mult, mult de facut.
Cititi aici toate relatarile de la Congresul International al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie 2015
Dorin-Liviu Bîtfoi
este psihanalist-in-formare, scriitor si jurnalist. A fondat si conduce AIPsA, Cafe Gradiva si Psihoo. Cea mai recenta carte publicata: Asa s-a nascut omul nou. In Romania anilor ’50.
