Trauma si Congresul Mondial
Cum m-au invitat Alexa și Dorin să scriu despre Congresul Asociației Mondiale de Psihiatrie 2015, iată câteva impresii despre discuția la care am participat.
Am văzut doi oameni care au vorbit. Amândoi au fost în simpozionul despre violență, traumă și perspective globale. Pe mine mă interesează mult cum doctorii și cercetătorii din psihologie lucrează și folosesc ideea de traumă. Trauma pare să fie o categorie greu de interogat astăzi și e luată de multe ori ca naturală, ca de la sine evidentă. Ești traumatizat de societate, de insulte, de experiențe din copilărie, de patriarhat, de mintea ta. Refugiații, femeile, sau copii mici sunt traumatizați. Dar ce e trauma? Cum ea este înțeleasă și produsă de cei care trebuie să o vindece? Discursul traumei este prezent peste tot, în multe forme, iar trauma e privită ca fiind rana care poate fi produsă în multe situații. Trauma te afectează de multe ori fără să știi, și are o prezență câteodată de neînțeles.
Povestea conceptalizării traumei e interesantă pentru că modelele de lucru s-au schimbat mult în ultimii o sută de ani (vezi Imperiul traumei, Fassin și Rechtman). În primul rând, există o tensiune între trauma externă și trauma internă. Într-un un model extern al producerii traumei (Janet): ești traumatizat de ce ți se întămplă în exterior. Aici ești traumatizat de multe evenimente șocante, de la hărțuire sexuală la șocul descoperirii unei alte culturi. În același timp, există și modelul psihanalitic în care trauma e produsă de sexualitatea ca atare (vezi Freud). Aici chiar dorințele și pulsiunile de negândit (ori greu de tolerat) pot să producă un eveniment psihic traumatic.
În al doilea rând, există o transformare importantă de la modul de a gândi trauma de la al Doilea Război Mondial la tratamentul contemporan. De pildă doctorii care lucrau cu ideea de shell shock după Primul Război Mondial se gândeau la traumă (deși nu foloseau ideea asta) ca fiind internă. Dacă ești izbit de un proiectil, dacă ai halucinații, dacă ai probleme de concentrare, atunci trebuie să apelezi la structura internă a aparatului psihic. Sexualitatea e de vină, de pildă, sau relația cu mama și tatăl. Pentru a rezolva problemele victimei, trebuie să încerci să înțelegi cum funcționează mintea omului. Între timp, astăzi, după PTSD și alte moduri de înțelegere ale traumei, torționarul, cel care abuzează nu mai este supraeul, cât o realitatea externă. Trauma se localizează de la colonialism la omul în carne și oase care produce abuz psihic. După anii ’80 modelul extern pare să devină mai important, iar psihiatrii, în principal, lucrează cu un model în care sursa cauzală a traumei este în ce ți se întămplă din exterior și nu neapărat în modul în care prelucrezi ce ți se întâmplă.
Cei doi oameni de miercuri lucrau cu două modele diferite. Bulent Coskun, doctor din Turcia, explica trauma ca fiind produsă de refugiați, de lipsa de mâncare, de evenimente externe. Michel Botbol, doctor francez cu înclinații psihanalitice, spunea că putem înțelege scandalul din jurul lui EU SUNT CHARLIE ca pe o problemă de violență internă. În alte cuvinte, daca violența se produce, ea se produce ca urmare a rănilor narcisice ale celor care au produs atentatele. Unul psihiatru, altul psihanalist-psihiatru, cei doi lucrau cu doua modele în tensiune. Și recomandările celor două modele sunt diferite aici. Pentru Coskun discursurile și intervențiile umanitare pot să rezolve câte ceva din daunele produse de traume. Psihologii sunt chemați să îi facă pe oameni să fie mai conștienți de suferința produsă de traumă. Psihologii trebuie să vorbească despre problemele produse de violența globală ca să faca traumele mai puțin dure. Pentru Botbol, traumele trebuie lucrate cu un model al terțului, în care dacă ai un spațiu tranzițional, violența poate să fie limitată și poate îndreptată către agresiune și către joc.
Aici mi se pare ca figura lui Winnicott ne spune ceva încă foarte interesant. Agresivitatea, jocul și spațiul tranzional trebuie să constituie resurse importante pentru psihologi. De acolo trebuie pornit pentru a gîndi lumea relațiilor umane.
Cititi aici toate relatarile de la Congresul International al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie 2015
Bogdan Popa
este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională.
