Mos Craciun e-un tinerel (?)
Cel mai celebru dintre batrani revine in fiecare an in lumina reflectoarelor in luna decembrie. Indiferent de context, haina rosie, barba alba si celebra onomatopee (ho, ho, ho) sunt nelipsite din peisajul autohton. Intrebarea care mi-a trecut prin minte anul acesta este: Oare Mos Craciun a fost vreodata si tanar?
Acordurile unei melodii foarte vechi, ale unei formatii-emblema a tranzitiei democratice si a influentelor occidentaliste, imi dau speranta in raspunsul la aceasta intrebare:
Dar intr-o zi in prag a aparut un tinerel
Plin de mister, in ureche cu-n cercel.
Am aflat atunci ca toata lumea m-a mintit
Mos Craciun era un tanar reusit
Era haios, avea ochii albastri
Parul lung, blondut, era asa dragut.
Avem mai degraba nevoie de un imago patern, bland si bun, generos si mai ales capabil sa intuiasca si sa daruiasca cele mai ascunse dorinte decat de o fantasma erotizata a unui ideal masculin? Cred ca avem nevoie de un imago care sa faciliteze producerea unei regresii. Perioada sarbatorilor este prin definitie esenta regresiei. Cautam tot felul de cadouri, cumparam tot felul de dulciuri, cantitati impresionante de alimente, funde, globuri, portocale, cozonaci. Dincolo de nevoia concreta, mai mult sau mai putin veridica, este in fapt o cautare a timpului pierdut, a senzatiilor de odinioara, a dorintelor copilariei si mai ales a dorintei de a poseda.
O pacienta imi spunea ca in aceasta perioada oamenii scot ce „au mai rau” in ei. Sunt ca un furnicar si nu se opresc pana nu obtin ceea ce isi doresc. Este ceva nou sa ne dorim? Cred ca ceea ce atragea de fapt atentia pacientei era indarjirea cu care isi doresc, mai specifica copilului decat adultului. Un aer infantil strabate strazile, magazinele, si da nastere unor rivalitati fara miza, unor conflicte surde sau unor suparari fara masura.
Mos Craciun pune la grea incercare puterea gandirii magice si prezenta omnipotentei aducand cu sine pericolul confruntarii cu sentimentul de pierdere si cu acceptarea limitelor principiului realitatii. Ne dorim ca macar cateva zile pe an sa permita principiului placerii sa conduca lumea, sa ofere iluzia ca orice este posibil, sa scoata la iveala dorinte nenumarate si nemasurate si chiar si pretentia ca un strain sa le indeplineasca pe toate.
O data insa cu toate acestea cochetam inevitabil si cu ambivalenta. Apare indoiala daca fericirea poate exista in absolut si daca putem incheia o conventie cu tristetea sa dispara. Daca ne putem multumi cu ceea ce primit sau ne ineaca frustrarea a ceea ce n-am primit. Daca altii au mai mult si mai frumos etc. Mi-a adus aminte de o carticica ce se numeste Viata si aventurile lui Mos Craciun, a lui Frank L. Baum, si de un pasaj de acolo:
Craciun privea atent la semenii sai. Vedea fete triste, fete fericite si cutezatoare, chipuri placute, nelinistite sau binevoitoare, amestecate toate intr-un amalgam ciudat. Unele fapturi trudeau din greu, altele mergeau tantose si pline de sine; unele erau grave si ganditoare, in timp ce altele pareau fericite si multumite. Erau oameni de toate felurile acolo ca si pretutindeni, iar Craciun gasi tot atatea motive de incantare, cat si de intristare.
Asadar anul acesta dam liber sa alegerea fantasmei care ni se potriveste. Un Mos Craciun cu plete dalbe sau un tinerel frumos.
Si ca sa incheiam in tonul in care am inceput:
Mosule, ce tanar esti,
E prima oara cand vii la mine
Nu te mai las sa pleci,
Noapte de vis alaturi de tine.
Craciun liber fantasmat va doresc tuturor!
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
