Mi-a placut ideea asta de „lateralizare” care te ajuta sa intelegi modurile in care tu insuti produci conflicte si „complementaritate”. Sunt de acord ca implicitul nu se schimba cand vrem noi, dar, desigur, el se schimba in moduri pe care nu le intelegem. Aici sta poate si potentialul analizei; implicitul, sau experienta de sine, se poate schimba. Imi mai place ideea asta de toleranta cu sine, sau compasiune, pentru ca de multe ori avem asteptari mari de la noi, sa salvam, sa reparam, sau sa producem transformari. Daca avem mai multa compasiune cu noi insine si ne vedem asteptarile, ele se pot si modifica.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Acum, pluralismul a devenit un cuvant important in psihanaliza, ca si in alte domenii. Sunt de acord ca multa vreme „teoria mea e mai buna decat a ta” a fost o atitudine raspandita printre analisti. Dar ma gandesc ca exista si probleme cu ideea asta ca suntem toti pluralisti. De multe ori poate sa mascheze o indiferenta fata de ce spui, sau un refuz de a vedea un conflict teoretic, acolo unde se produce. Daca o extrema este, cum descrie Codruta, o pozitie narcisica – „a mea e mai buna decat a ta” – poate ca o alta extrema este sa ne imaginam ca toti am ajuns la o pozitie depresiva, lipsita de conflicte si intelegere permanenta. O pozitie mai productiva pentru mine are nevoie de o pendulare intre schizoid-paranoid si depresiv si nu neaparat atingerea unui stadiu depresiv, care de multe ori poate sa fie o iluzie de sanatate. Asa ca pluralismul nu mi se pare lipsit de problemele lui, mai ales cand devine regula jocului.
Citeste si Vera Sandor: Factori si aspecte ale pluralismului in psihanaliza
Comentariu de Bogdan Popa la articolul „Ideile lui Matte Blanco despre pluralismul teoretic in psihanaliza” de Codruta Zerfas
