Plec astazi de la un articol foarte interesant publicat in Jacobin Magazine care vorbeste despre privatizarea copilariei si despre rolul jucat de ideologia neoliberala asupra felului in care sunt crescuti copiii astazi.
In zilele noastre, aproape jumatate din copiii americani nascuti din parinti cu venituri mici ajung adulti cu venituri mici si 40% din copiii nascuti in familii cu venituri mari ajung adulti cu o situatie financiara puternica. In Statele Unite, care a pus un important accent asupra sigurantei sociale si a mobilitatii educationale, abilitatea de a dobandi un statut mai bun decat cel al parintilor prin accesul la educatie si cresterea numarului de ani petrecuti in scoala a crescut intre 1947 si 1977. Insa, de-atunci, situatia s-a schimbat in defavoarea sanselor ca un copil s-o duca mai bine decat parintii lui.
Interesant este ca, desi diferentele rasiale au devenit mai putin semnificative, diferentele in ceea ce priveste situatia financiara a populatiei americane au crescut. Se pare ca, din pacate, clasa sociala este determinanta pentru traseul vietii unui copil. Dupa cum specialistul in stiinte politica John Gerring nota, saracia este definita ca o criza nationala, ca o boala. Capitalismul este vazut ca solutie, si nu ca o cauza care sta la baza acestei maladii. Pe scurt, ecuatia este urmatoarea: conservatorii pedepsesc, liberalii iarta, neoliberalii rezolva. In acest context, saracia transforma oamenii intr-o categorie patologizata, in loc sa fie definita strict de termeni economici. Semnificatia pe care o atribuim termenului „saracie” devine astfel un tabu care ne impiedica sa ne punem intrebari asupra sistemului economic, a deficientelor acestuia si, in definitiv, a razboiului intre clase.
Nu doar populatia adulta este cea care sufera de pe urma transformarii saraciei intr-o patologie, ci si copiii. In functie de veniturile familiilor, copiii vor urma o scoala de elita, sau o scoala „de masa”. Daca in trecut exista segregare din ratiuni rasiale, astazi exista segregare din ratiuni economice. Cerinta, ideologizata pana la urma, de a oferi copilului servicii „de cea mai buna calitate”, conditioneaza buna-starea celor mici de situatia economica a parintilor. Cercetatorii Neeraj Kaushal, Katherine Magnuson, Jane Waldfogel, Greg Duncan si Richard Murnane au observat ca intre 1972 si 1973 familiile cu venituri mari cheltuiau pentru cresterea copilului cu aproximativ 2 700 $ mai mult decat cheltuiau familiile cu venituri mici. Pana in 2006, aceasta diferenta s-a triplat, ajungand la 7 500 $. O alta cercetare a estimat ca de la nastere pana la varsta de 6 ani, copiii provenind din familii instarite au petrecut in afara casei, a scolii sau a centrelor de zi cu 1 300 ore mai mult decat ceilalti copii. Asta inseamna ca prima categorie a beneficiat de vizite la muzeu, diferite excursii etc.
Parintii-elicopter si copilul-minune
In jurul anilor 1989 a aparut notiunea de „parinte-elicopter” definita printr-o supraprotejare a copilului si o ingradire a libertatii lui individuale. Frica pe care o resimt parintii in legatura cu faptul ca propriul copil nu se ridica la nivelul asteptarilor, a ingradit aria de libertati a celui mic si l-a transformat intr-o entitate care trebuie sa performeze si sa performeze din nou. Daca ne gandim la Romania, aceasta dorinta se sprijina pe trecutul politic al tarii noastre in care parintii si bunicii nostri au simtit ca acel context nu a fost favorabil pentru dezvoltare. Paradoxal, acum, cand libertatile individuale sunt respectate, libertatea unui copil pare ca se restrange din ce in ce mai mult. Priviti la programul unui copil de clasa primara sau chiar de gradinita si veti intelege presiunea extrema la care este supus.
Intr-o societate in care ceea ce o defineste este consumul, gasirea echilibrului interior, cautarea fericirii si a unui loc de munca s-au transformat in niste prescriptii, in niste lozinci neoliberale golite de semnificatie. Nici copilul nu scapa in fata acestor imperative. In viata copilului, ele se traduc prin consumul de cat mai multe informatii si prin umplerea pana la refuz a timpului cu lucruri presupuse a-i imbunatati viitorul. Ceea ce se ignora sunt tocmai lucrurile esentiale de care copilul are nevoie pentru a creste echipat corespunzator pentru gasirea echilibrului personal si social: legatura afectiva sanatoasa cu persoanele semnificative pentru copil si timpul liber pentru joaca.
Cititi aici despre importanta timpului liber la copii
Copilaria a devenit o chestiune costisitoare. In Statele Unite, pentru a crestere un copil nascut in 2013, se estimeaza ca parintii trebuie sa „investeasca” 245 340 $. In aceste cheltuieli intra hainele copilului, mancarea, transportul, asigurarea de sanatate, educatia si diverse alte cheltuieli neprevazute. Colegiul nu este inclus in aceasta suma.
O intreaga cultura a luat fiinta in jurul cultivarii ideii transformarii copilului intr-un adult de succes, echipat pentru economia globala. Cat mai multe limbi straine invatate de mic, cat mai multe sporturi practicate, cluburi de performanta etc. Copiii care nu intra in aceasta superstructura economica sunt suspectati ca nu au capacitatea de a obtine rezultate mari la teste, ca le lipseste increderea in sine sau controlul impulsurilor. Toate aceste etichete anxiogene din jurul copiilor precum destept, inteligent, amuzant, aventuros reprezinta un raspuns la intensificarea stratificarii economice care ii absoarbe complet pe parintii aflati in incercarea sisifica de a veni in intampinarea tuturor nevoilor copiilor. Sigur, aceste nevoi sunt false, cultivate de o anume ideologie si ambalate in asa fel incat, neimplinirea lor, sa creasca sentimentul de vinovatie al parintelui.
Un copil are nevoie, in primul rand, de un mediu in care sa se simt in siguranta si de persoane de atasament cu care sa se simta in siguranta. Apoi are nevoie de joaca. Multa joaca. Acesta este momentul in care creativitatea si imaginatia copilului sunt la lucru si se impletesc intr-o maniera care faciliteaza copilului o crestere armonioasa. Nu e nevoie de multe jucarii: cateva coli de hartie, creioane, plastilina, cuburi, poate niste figurine sunt de-ajuns. Sigur, apoi vine nevoia de educatie si de invatare a deprinderilor sociale. Cel mai important, copilul are nevoie de iubirea si sustinerea parintilor sai. Dar acest lucru nu este atat de valorizat pentru ca nu costa bani. Or, cand banii au devenit un mijloc de incercare de a compensa ceva ce nu are valoare financiara, batalia a fost deja pierduta.
Alexa Plescan
este psiholog si lucreaza cu adulti, adolescenti si copii.
Buna ziua !
Eu am un baietel nascut in 2013 si ma intreb cat trebuie sa investesc in Romania in cresterea lui pana la 18 ani ? Deja a fost diagnosticat de un psiholog cu ADHD, este hiperactiv acasa, iar la gradinita abia daca se joaca cu alti copii, stand retras intr-un colt.
Betino_31…Stai bland, că nu are nimic pustiul … ADHD zici ? Sa zicem că ești dus într-un mediu în care nu ai încredere în colegi… Șeful oricum te tratează, nu-ți pare un bun reper… ca te judeca mult și orice faci, nu se ridica la nivelul așteptărilor lui.( Se zice că nu poți să iubești și să judeci .. amândouă in același timp
și mai exista și cazul in care cineva nu te poate accepta … că-i ești antipatic deh ) Ce faci daca nu te simți apreciat ? Ajungi apoi acasă .. ai fost obișnuit să ți se ofere multă atenție/ incredere … Dintr-o dată familia incepe să te ignore și să te analizeze, pentru că cineva le-a spus, că nu ești în regulă și … și-au pierdut încrederea în tine … Ce faci in cazul asta ? Ce zici … Ai și tu ADHD ?
Neoliberalii au soluții?! Ați văzut ce au făcut în zonele mai liberale ale S.U., în special în campusuri? Reduc libertatea de exprimare la zero, sunt anti-gândire critică și impun diverse ideologii de care nu are nevoie nimeni, cum ar fi cea legată de politica de gen.
Mie mi se pare ca ati inteles pe dos. Cititi cu atentie. (De altfel, Jacobin Magazine, care sta ca sursa a articolului, este unul dintre periodicele notorii ale stangii).