Scandal in Prahova dupa ce elevii au fost pusi sa redacteze un denunt la Olimpiada de Limba Romana: ”Intrece orice limita”,
titreaza site-ul ProTV.
Halucinant,
se revolta stiripesurse.ro.
Elevii, pusi sa scrie UN DENUNT pentru autoritati,
subliniaza, tot in titlu, cu majuscule, evz.ro.
Nu invatam copiii sa faca denunturi,
spune raspicat Ministrul Educatiei, considerand ca subiectul cu pricina ”nu e relevant” pentru olimpiada.
DNA isi pregateste viitorii informatori?,
se intreaba, fara ocolisuri, banatulazi.ro.
A transfera denuntul in curriculumul scolar (…) intrece limitele bunului-simt. (…) Olimpiadele denuntului,
se revolta pe Facebook un profesor din Prahova, judetul in care, la olimpiada locala de limba romana pentru clasa a XII-a, elevii au fost invitati sa se puna in pielea lui Luca Strajescu, personajul din Morometii care colecteaza cotele taranilor pentru stat, si sa adreseze un referat conducerii de partid, in care ”sa denunte calitatea de element dusmanos a lui Ilie Moromete”.
De ce e totul atat de revoltator si de ”halucinant”? Exista motive sa credem ca elevii sunt, realmente, indemnati sa devina niste niste turnatori ”ca in anii 50” (flux24.ro)? Dincolo de evidentele conotatii politice ale subiectului (care vin din pozitionarile pro sau contra DNA-ului si a institutiei denuntului), de ce-ar fi asa de nepotrivit sa propui unui elev de clasa a XII-a sa scrie un denunt imaginar? Ce e atat de inadecvat in a-i cere unui tanar sa reflecteze la registrele de limbaj (ce expresii ”de lemn” pot fi veridice pentru raportul scris?), dar si la un context istoric aparte (colectivizarea comunista din Romania)? De ce un astfel de subiect ”nu e relevant” (cum crede Ministrul Educatiei) si de ce ar fi de preferat niste compuneri sablonarde despre ”iubirea de oameni” sau despre ”primavara”, cum opineaza pe postul Antena 3 dascalul si liderul sindical Simion Hancescu?
Tot acest scandal mediatic ar putea fi vazut si altfel, plecand de la considerarea subiectului delatiunii ca un pretext pentru reflectia la o ”dilema morala” – si aici ne gandim la acele cazuri exceptionale care necesita decizii atent cantarite, care nu-si gasesc o rezolutie imediata si care necesita o cumpanire intre valori si legi care bat cap in cap. In filosofia morala, gasesti, printre diversele dileme morale, inclusiv cazuri cu delatiuni (celebra ”dilema a prizonierului” propune un caz in care doi coautori ai unei infractiuni sunt anchetati individual si fiecaruia i se propune sa-l toarne pe celalalt). Produse ale imaginatiei, de cele mai multe ori, aceste dileme etice, aceste provocari euristice, te fac sa-ti dai seama ca legile moralei conventionale nu se aplica mecanic, de la sine, la incurcaturile din viata reala. Iar ele sunt un bun prilej pentru a discuta despre conflictele dintre valori si norme, incurajand reflectia morala, cumpanirea si discernamantul.
Revenind la cazul nostru, elevul este pus intr-o situatie conflictuala: intrand in pielea lui Strajescu, el trebuie sa scrie un raport plin de ”furie proletara” legat refuzul lui Moromete de a-si achita cota (caci asta-i cere jobul si poate ca asa si crede, daca impartaseste principiul marxist al redistriburii bunurilor ”dupa nevoi”); dar, in acelasi timp, el poate anticipa ca delatiunea sa va face rau intregii familii a lui Moromete si poate avea chiar si dubii legate de felul in care se face redistribuirea bunurilor muncite de tarani. Dincolo de miza ”literara” a subiectului de olimpiada, elevul este pus in fata unei dileme morale (datoriile de serviciu vs. datoria de a nu face rau aproapelui) si este incurajat sa-si foloseasca ”imaginatia morala”, cea care sta la baza oricarei reflectii etice autentice. A empatiza cu situatia altor persoane si a vedea (chiar si printr-un exercitiu imaginativ) nuantele unor situatii particulare este specific oricarui rationament moral (cf. Mark L. Johnson, How Moral Psychology Changes Moral Philosophy).
Asa ca, dincolo de sensibilitatile si parti-pris-urile politice ale unui segment din presa si din profesorat, subiectul in cauza ar fi meritat si o altfel de abordare. De ce n-ar putea fi considerat drept o situatie-problema, drept un pretext ”didactic” pentru a-i incuraja pe tineri sa reflecteze la o situatie dilematica, sa treaca dincolo de conformismul obedient si comod, dincolo de judecatile morale preluate de-a gata, si sa-si puna la lucru imaginatia morala? Aceasta miza a si fost, de altfel, foarte bine intuita chiar de una dintre elevele participante la olimpiada:
Sincer, [subiectele] mi-au dat de gandit. Mi s-au parut problematice, dar, totodata, si interesante, pentru ca, pana acum, nu am mai avut subiecte care sa ne propuna o astfel de incursiune in trecut si o astfel de transpunere. Efectiv, o parte neagra a istoriei noastre si, din cate am inteles, au fost destul de controversate subiectele, dar mie mi s-au parut provocatoare. (cf. Mediafax)
Sursa foto: captura sputnik.md
Victor Popescu
este filosof si fost jurnalist specializat in etica mass-media.
