Mai intai, o marturisire: l-am citit putin, ca sa nu spun deloc, pe Léon Daudet. Nationalismul lui antisemit m-a descurajat. Aveam lucruri mai bune de facut decat sa imi pierd timpul cu un colaborator al Action française. Ceea ce l-a mai salvat totusi in ochii mei este faptul ca Marcel Proust ii datoreaza Premiul Goncourt din 1919 pentru La umbra fetelor in floare. Léon Daudet a spus la dracu cu patria atunci cand a fost vorba despre literatura, preferand romanul unui evreu dreyfusard monden Crucii de lemn a lui Roland Dorgelès, totusi, un vechi combatant. Putem fi reactionari pana in maduva si totusi sa apreciem literatura fara ochelari de cal. Articolele sale, reunite sub titlul Écrivains et Artistes, desigur ca datate, m-au facut sa regret ca am trecut peste acest admirator al lui Henri Massis si Charles Maurras. Intalnirile sale cu Oscar Wilde sunt cu deosebire savuroase.

Jérôme Leroy e cel care, intr-o spumoasa prefata, da masura talentului generos al criticului Léon Daudet, un om care a refuzat sa faca din literatura o misiune, o citatie de infatisare, un om care nu a semnat vreodata, precum cea mai mare parte a autorilor de la Gallimard, o petitie de demitere a unui autor, in acest caz Richard Millet, pentru incorectitudine politica.

Am ajuns in punctul – iar alegerea lui Macron e un simbol – cand nu mai e vorba doar de a improspata atmosfera. Valuri de moralina curg in presa si e vremea sa procedati la o mare curatenie prin biblioteci. Rolul scriitorului nu mai e acela de a fi antipatic, ci anxiolitic, mai intai de orice. Avem destule griji, ironizeaza Leroy, ca sa ne mai angoasam citind un roman.

Cheia este sa calmezi, sa distrezi si mai ales sa mergi drept pe liniile literaturii calibrate, in aceste vremuri ale economiei spectacol-marfa.

Cititi si Emmanuel Macron, acest Michel Drucker al politicii…

Aceasta forma de lasitate si de cecitate spirituala ma excedeaza tot pe-atat pe cat il deprima pe Jérôme Leroy. Asistam, uimiti, la o forma de decerebrare fara precedent care va sfarsi prin a ne face sa ne instalam in Coreea de Nord spre a evalua pagubele care ne asteapta. Exagerez? Desigur. Raul cel mai rau nefiind, din pacate, niciodata sigur, sa nu ne lipsim de cronicile lui Léon Daudet: sunt o gura de aer. Si sa revedem unul dintre filmele preferate ale lui Jérôme Leroy, Breezy, cu William Holden si Kay Lenz. De cine? De Clint Eastwood, bineinteles!

Roland Jaccard

este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.

Toate articolele acestui autor