Ce vede un occidental cand urmareste relatarile jurnalistice despre temele fierbinti din lumea Islamului? Vede, cel mai probabil, o lume angoasanta, haotica si dogmatica. Vede izvorul raului terorist sau al valurilor de imigranti. Vede adesea niste arabi = islamisti = teroristi. Dar ce vede oare un musulman cand urmareste aceleasi relatari? Voi raspunde, pornind de la cartea Islamistii: Cum ne vad ei pe noi, scrisa de o experimentata jurnalista de razboi (Anne Nivat), care a ascultat cu atentie si opinia Celorlalti – fie ei profesori, jurnalisti sau chiar militanti extremisti. Am selectat din cartea ei criticile privind presa vestica ce relateaza despre Islam.
Propaganda ucide dialogul
Redactor-sef la un ziar pakistanez si doctor in stiinte religioase, A.B. Siddique critica jurnalistii americani, ”inchistati in idei preconcepute despre Islam” si observa cum ”demonizarea” societatilor islamice, peste care se suprapune mult prea usor eticheta de ”islamiste”, nu face decat sa repete ceea ce americanii inventasera deja cu privire la ”marele lor dusman din timpul Razboiului Rece, flacara Uniunii Sovietice”. Ziaristul pakistanez conchide:
Exista o prapastie de comunicare intre voi si noi, caci nici Europa, nici Statele Unite nu au incercat sa se confrunte in mod direct cu Islamul. Fiecare isi pastreaza perceptia si nimeni nu incearca sa initieze un dialog direct. (pp. 52-53)
Stereotipuri si scoli religioase
Profesor de istorie comparata a religiilor la Islamabad, Anis Ahmed explica de ce scolile religioase musulmane, medresele, nu scot pe banda teroristi islamisti, asa cum relateaza presa occidentala.
Occidentul a fost sufocat [in 2005, dupa atentatul din Londra] cu imaginile acelea infatisand un tanar musulman aplecat peste carticica lui galbena (Coranul), pe care o memoreaza fara s-o poata pune sub semnul intrebarii. Nimic mai fals (…), specificul Coranului fiind chiar spiritul critic. Coranul ne cere sa exploram mereu. Devin dogmatic cand nu ma educ. (pp. 49-50)
Cine relateaza despre abuzurile soldatilor americani?
Noiembrie, 2004, Fallujah. Americanii lanseaza o operatiune-fulger contra insurgentilor irakieni. Evenimentele sunt transmite de mediile de pe tot globul. Dar dupa acele zile negre de noiembrie, mass-media din lumea intreaga ”s-a volatilizat”, se planga un invatator irakian. La un an de la evenimente, presa occidentala nu mai e interesata de ce se intampla acolo.
Acum suntem opriti de zece ori pe zi de militari straini, care ne spun pe ce drum sa mergem spre satul nostru, satul unde am vazut lumina zilei. (p. 152)
Presa occidentala relateaza deci abia o parte din poveste. Abuzurile americanilor sau sentimentele populatiei irakiene nu prezinta nici un interes. Si, deloc intamplator, in Fallujah, una dintre strazi a fost botezata cu numele unui jurnalist de la televiziune Al Jazeera. Ahmed Mansour s-a purtat ”ca un erou” in evenimentele din noiembrie, ramanand de partea populatiei pe tot parcursul atacului american.
Nu cum au facut colegii de la Fox News sau CNN, care au trecut de partea armatei americane!,
aminteste Youssouf, ghidul irakian al lui Anne Nivat (p. 162).
Ce vor musulmanii sa vada la televiziunile occidentale?
Musulmanii care urmaresc presa occidentala ar vrea, mai intai, ca jurnalistii sa incerce sa inteleaga ”ceea ce se intampla intr-adevar la noi”, dar fara sa mai apeleze la acei pretinsi ”specialisti” care nu cunosc realitatile Islamului din tarile despre care vorbesc, spune redactorul-sef pakistanez mai sus citat (p. 52). Iar o profesoara de engleza din Irak spune ca si-ar dori sa poata urmari la televiziunea occidentala
filme documentare bune despre Islam, informatii care tin cont si de alta parere, de a noastra, cea a musulmanilor care traiesc [in 2005] sub ocupatie, si emisiuni si dezbateri care sa arate bogatia Islamului: ar fi mult mai bine fata de repetarea acelorasi amalgamuri obisnuite cu privire la Islam, islamisti si teroristi! (p. 113)
Cititi si Entuziasmul presei pentru razboiul cu Islamul
Coabitand cu Celalalt
In concluzie: musulmanii nu vor decat lucruri deja reclamate de deontologia jurnalistica. Vor ca ziaristii occidentali sa intre intr-un contact nemediat cu realitatile lor,
sa asculte acele voci care se aud rareori
si
sa evite stereotipurile,
ca sa citez din Codul de etica al Asociatiei Jurnalistilor Profesionisti din SUA. Si mai vor ca reporterii
sa se straduiasca sa prezinte intreaga poveste, in mod echitabil si complet, asa incat telespectatorii sa poata trage singuri concluziile,
ca sa reiau unul din principiile etice ale CNN. Pe de alta parte, modelul oferit multa vreme de CNN, cel al canalului de informare care impune valorile democratice occidentale si transmite mesajul ”cel bun”, nu a facut decat sa adanceasca sentimentul de umilinta si de nedreptate al opiniei publice musulmane, observa celebrul teoretician al comunicarii Dominique Wolton (”Prefata” la Islamistii, pp. 18-19). E, deci, nevoie, sustine sociologul francez, de o regandire a mediei ca suport pentru o ”coabitarea culturala” cu Celalalt. Ceea ce nu inseamna a-i da invariabil dreptate Celuilalt, ci a-l asculta si a lasa deschisa poarta unui dialogul pasnic si rezonabil.
Victor Popescu
este filosof si jurnalist specializat in etica mass-media.
