„Aceasta explozie in corp care nu este nici o comunicare (nevrotica), nici o recuperare (psihotica) are functia unui act, a unei descarcari care scurtcircuitează travaliul psihic. Prin aceasta, somatizarea se inrudeste cu actele-simptome, cum sunt dependentele (bulimica, tabagica, alcoolica, medicamentoasa etc.), anumite deviante sexuale si unele nevroze caracteriale. Se dezvaluie aici o carenta in elaborarea psihica si o absenta de simbolizare, care sunt compensate printr-un comportament de calitate compulsiva, urmarind astfel sa reducă, pe drumul cel mai scurt, durerea psihica. Orice act-simptom tine locul unui vis niciodată visat, al unei drame potentiale in care personajele joaca rolul unor obiecte partiale sau chiar sunt deghizate in obiecte-lucruri, in incercarea de a atribui obiectelor substitutive externe functia unui obiect simbolic care lipseste sau care este vatamat in lumea psihica interna (hrana sau drogul ca raspuns la depresie; fetisul sau comportamentul de esec ca raspuns la angoasa de castrare). Astfel, exteriorizarea in comportament ascunde o istorie relationala si pasionala ale carei scopuri sunt pietrificate intr-un act alienant, dar a carei lectura este posibila.

(…)
In creatiile isterice, soma isi imprumută functiile psyche-ului, pentru a traduce simbolic conflictele pulsionale. Simptomele spun o poveste, in timp ce in transformarile psihosomatice corpul „se exprima” singur. Daca e adevarat ca exista o poveste, ea este profund arhaica, preverbală. Putem pune serios la indoiala atribuirea unor eventuale functii defensive afectiunilor psihosomatice.”