Inflatia, alienarea si echilibrul eului
Sau, cum se spune pe la noi: „a si-o lua in cap”, „a fi vai de capul lui” sau „a avea capul pe umeri”
Rolul parintilor in dezvoltarea eului copilului
Starea de inflatie este tipica pentru perioada copilariei, cand totul este posibil, iar eroul, imediat dupa ce s-a spalat pe dinti si si-a luat micul dejun, porneste spre taramuri necunoscute, se lupta cu balauri si cucereste lumea, iesind invingator din toate incercarile.
Cititi si Jacques André: Este oare Eul analizabil?
Dar starea de inflatie nu poate dura, eul constient se formeaza in contactul cu mediul si cu exigentele lui. Parintii, alaturi de alte modele din societate, contribuie la dezvoltarea unui eu puternic, manifestat printr-o personalitate echilibrata, cu incredere in sine, pasiuni, motivatii interne si capacitatea de a crea, sau, dimpotriva, a unui eu slab, manifestat prin incredere nejustificata in propriile forte, prin grandomanie, prin punerea cauzelor in exterior, prin incapacitatea de a actiona in folosul propriu si lipsa increderii in propriile forte – atitudini caracteristice unui eu nedezvoltat.
Pe tot acest drum catre maturizare, care dureaza ani buni, eroii nostri se vor simti uneori puternici, alteori slabi, vor simti satisfactia reusitei prin efortul propriu sau vor crede ca succesul lor se datoreaza exclusiv unor factori externi, vor fi admirati sau pedepsiti, vor fi invidiosi sau invidiati, se vor feri sa mai incerce din teama de a gresi sau, dimpotriva, vor constientiza ca esecul e parte a succesului si vor merge mai departe.
Rolul parintilor in aceasta poveste este unul principal – parintii sunt un fel de zei pentru copiii lor care au nevoie sa fie vazuti si iubiti si, care, pentru asta, vor face tot ce le sta in putinta pentru a le atrage bunavointa si dragostea.
Parintii sunt foarte puternici in raport cu copiii – ei pedepsesc si iarta, ei impun limite si fac reguli. Si tot ei sunt cei care iubesc, ingrijesc, protejeaza, zambesc si imbratiseaza, oferind confort in situatii critice.
De aceea, in aceasta relatie de forte inegale, atitudinile exagerate ale parintilor deformeaza eul copilului – rigorile excesive, fara exceptii, pedepsirea si lipsa iertarii clare si explicite vor duce la umilire si suferinta pentru copilul care, astfel, se poate dezvolta ca o personalitate instrainata, timida, supusa, cu izbucniri neasteptate de furie caracteristice pentru un eu alienat. In cealalta extrema, lipsa regulilor si a limitelor poate crea o personalitate egoista, fara rezistenta la frustrare, lipsita de empatie si, deci, incapabila de a relationa consistent cu ceilalti, un eu in inflatie.
Cititi si Parinti pradatori sau crocodili zambitori?
Parintii care gasesc calea echilibrului incurajeaza autonomia si independenta copilului stabilind reguli potrivite pentru el, si fiind, la randul lor, eroi de poveste curajosi, sinceri si consecventi.
Atunci cand parintii adapteaza solicitarile, regulile si limitele la ritmul de crestere si evolutie al copilului si la contextul social si cultural din care fac parte cu totii, ei le transforma in resurse pentru dezvoltarea unui eu echilibrat.
Si, da, este nevoie de curaj si de incredere, dar cine poate avea mai mult curaj si oferi mai multa incredere decat parintii – principalul model pentru erou pe calea devenirii sale?
Vedeti si Eul nu e stapan in propria casa
Foto: mykiddytracker.com/blog/
Cristina Stroe
este psiholog cu practica in consiliere psihologica si coaching si se formeaza in psihoterapie analitica jungiana.
