„Youth” sau despre cum sa iti traiesti batranetea

Un compozitor apatic, vaduv, Fred, si prietenul lui, regizorul Mick, aparent o persoana activa ancorata in viata, isi petrec o vacanta intr-un hotel cu iz de sanatoriu din Alpi. Compozitorul este insotit de fiica sa Lena. Lena este parasita de sot (sot care este baiatul regizorului). Se intreaba si il intreaba pe tata ce ar fi putut duce la despartire (poate faptul ca nu au copii?). Fred ii spune ca mama ei ar fi inteles-o. Lena ii reproseaza tatalui ca nu a fost langa ea si nu a inteles-o pe mama ei. Compozitorul ii raspunde:

Ai dreptate. Tot ce inteleg e muzica. Si stii de ce? Pentru ca nu ai nevoie de cuvinte, iti trebuie doar experienta pentru a intelege. Muzica doar exista.

Youth – despre cum sa iti traiesti batranetea 

Intr-una din zile Fred aude de pe hol cum un baietel exerseaza la vioara unul dintre cantecele lui. Intra in camera baiatului si se prezinta. Ii indreapta mana pentru a canta mai bine. Copilul spune ca e un cantec frumos. Fred replica:

Am compus acest cantec cand inca mai iubeam.

Cei doi prieteni din filmul Youth /  Tinerete (2015) al lui Paolo Sorrentino, interpretati de Michael Caine si Harvey Keitel, isi petrec zilele vorbind despre lucruri placute, niciodata dureroase. Miss Univers, personificarea Frumusetii si a Tineretii, apare ca o cometa in acel hotel, aducand in prim-plan prapastia intre Tinerete si Moarte. Nimic nu aduce aminte mai bine de moarte decat tineretea altora.

Regizorul Mick lucreaza la testament artistic, Ultima zi de viata, in care spera sa joace Brenda, actrita care l-a insotit in 11 filme. Brenda il refuza, spunand ca viitorul este al televiziunii. Regizorul nu suporta refuzul si, desi ii spune prietenului lui ca va incepe sa lucreze la un alt film, se arunca de pe terasa. Mick nu suporta durerea pierderii tineretei, nu face doliu dupa cariera, astfel nu poate vedea un alt “viitor”.

Spre deosebire el, Fred este la polul opus. El il refuza de doua ori pe trimisul reginei care ii propune sa dirijeze Cantecele simple, deoarece acea piesa era dedicata sotiei lui si doar ea o interpretase. Ea nu mai poate canta. Se afla intr-un azil in Italia. Aflam ca o vreme Fred nu si-a mai vizitat sotia, fapt reprosat si de fiica lui. Pana la urma o viziteaza si reuseste sa se confrunte cu ideea ca a “pierdut” pe sotia pe care o “stia” el.

Ideea filmului converge spre o concluzie poate paradoxala, insa foarte adevarata, la care a ajuns si filosoful Bertrand Russell: Viata trebuie traita tihnit, nu exaltat.

Fred catre Mick: Stii care e diferenta dintre noi doi?
Mick: Care?
Fred: Eu nu am iubit suficient viata.

Fred si Mick sunt doua fete ale aceleiasi monede: mania si depresia. Fred e depresia si Mick e mania. Mick se arunca de pe terasa pentru ca nu suporta refuzul actritei pe care a consacrat-o si nu suporta sa priveasca sfarsitul vietii profesionale asa cum o stia el. Refuza sa se adapteze la realitate. Inainte de a se arunca de pe terasa, Mick ii spune lui Fred:

Ai spus ca emotiile sunt supraestimate. Emotiile sint tot ce ne-a mai ramas. 

Un actor aflat si el la hotel ii tine isonul:

Dorinta ne tine in viata.

Anti-Oedip sau productia unor forme noi de dorinta 

Si totusi… nu dorinta excesiva si obsesiva ne tine in viata, ci dorinta molcoma si un oarecare scepticism.

Paradoxal, Fred, care declara ca nu a iubit suficient viata, ajunge sa cante in fata reginei, chiar daca pe scena primadona nu mai este sotia sa.

Viata nu trebuie traita intens. Cum spune Bertrand Russell: plictiseala are un rol benefic in viata si viata traita prea intens oboseste. A ne identifica cu munca nu inseamna decat a ne saraci interior. Mick nu face decat sa se identifice cu munca lui de o viata, cu multa adrenalina.

Bertrand Russell:

Eu, daca as fi medic, as prescrie un concediu oricarui pacient care considera munca sa ca fiind importanta.

Emotiile puternice au ceva din natura unui drog, de care individual in cauza ajunge sa simta tot mai multa nevoie…

El este adeptul confruntarii cu adevarul despre noi insine, care presupune o resemnare si durere la inceput, insa pana la urma ofera protectie impotriva deziluziilor vietii.

Vorbind despre cauzele nefericirii, Bertrand Russell spune:

O anume putere de a suporta plictisul este deci esentiala pentru o viata fericita si acesta e unul din lucrurile pe care cei tineri trebuie ajutati sa le inteleaga si sa le accepte.

Cititi si Pledoarie pentru o scoala care incurajeaza lenea