Esenta tulburarilor de personalitate narcisica, in viziunea lui Heinz Kohut, sta in precaritatea Sinelui, a carui tendinta este de dezintegrare fie sub forma fragmentarii, fie sub forma regresiei ca adaptare, ambele fiind de fapt in raport cu pierderea obiectului Sinelui ce asigurase pana la acel moment
cimentul exterior care i-a conferit coeziune.
In cazul fragmentarii, manifestarile sunt reprezentate de intensificarea sentimentului de pierdere a continuitaii Sinelui si ipohondrie, iar al regresiilor – de oscilatii la nivelul stimei de sine in directia atitudinilor arogante fragile. Simptomatologic, este vorba despre prezenta insuficient de coerenta a pacientului vizibila prin comportamentul ciudat, vestimentatia dezordonata – si aparenta exterioara in general dizarmonica.
Cu toate ca pot exista „perioade de depresie vida”, Sinele si Sinele corporal nu comporta neaparat dezintegrarea si fragmentarea; ce apare insa este „o dezinvestire a Sinelui”, tradusa printr-o senzatie de vid si de absenta a scopului, cu accente nu de culpabilizare excesiva, ci de emptiness, de pierdere a sensului si a stimei de sine, a vitalitatii.
 |
| Psihanalistul Heinz Kohut |
Heinz Kohut despre personalitatile narcisice
Heinz Kohut este de parere ca aceasta tulburare nu are doar un rol de aparare, ci esenta sa
consta in epuizarea cronica a personalitatii,
cu atat mai vizibila in aspectele ce tin de latura profesionala a individului: acesta nu mai prezinta entuziasm pentru munca, cel mult
tarandu-se prin viata, fara sa aiba sentimentul ca merita,
relatiile personale fiind folosite mai mult in scopul unei autostimulari ce va fi, eventual, abandonata din insuficiente resurse motivationale si energetice.
Recunoasterea si interpretarea corecta – altfel spus „punerea in tema” a individului cu privire la ceea ce s-a petrecut legat de pierderea obiectului – permit reintegrarea Sinelui. Cu toate acestea, Sinele este dependent de relatia sa obiectul, cu ajutorul caruia se mentine, oscilatiile relatiei fiind si cauza oscilatiilor personalitatii.
Aceste considerente se pot dovedi extrem de importante atunci cand se constituie in circumstanta ontogenetica de fundal, dar care nu este mai putin liant pentru mentinerea investirii Sinelui. Cu toate acestea, nu este exclusiva si nici obligatorie concentrarea intr-un punct singular a patologiei personalitatii, de aceea este atat de necesara si importanta analiza centrata pe cazul individual anamnestic al pacientului.
Despre fragmentarea Sinelui, cu domnii Kohut, Kafka si K
 |
| Heinz Kohut, Psihologia Sinelui, Editura Trei, Bucuresti, 2016 |
Asadar, in cazul tulburarilor oedipiene coexistente tulburarilor narcisice, exista cazuri si cazuri: fie nici nu poate fi vorba despre „indragostirea” specifica perioadei (pe considerentul ca
„niste parinti atat de putin hranitori emotional nu vor fi parintii care sa implice copilul intr-un mod exagerat in situatia oedipiana”),
fie exita cazuri in care se intampla – dar aceste cazuri sunt aparte:
Sunt cazuri in care este intr-adevar foarte dificil de decis daca intaietatea o ocupa complexul Oedip, cu interactiunile sale deosebit de dramatice, iar loviturile narcisice suferite de copil sunt secundare acestuia sau daca este invers, si anume un copil cu o stima de sine deja tulburata, vulnerabila se intoarce intr-un mod aproape exagerat spre experienta fantasmelor oedipiene pentru a alina senzatia mai profunda de vid.
Cel mai frecvent, in cel de-al doilea caz este vorba de fapt de o „pseudoindragostire”, in care pulsiunea vine cu scopul de a intensifica sentimentul Sinelui:
chiar si durerea este mai buna decat sentimentul de vid si decat intrebarea daca existi sau nu, daca Sinele este real si daca se afla acolo.
Acest pattern de relationare al suferintei profund intense si existentiale se releva cu usurinta in situatia terapeutica, transferul realizandu-se sub forma indragostirii de terapeut. Comportamentul este dramatic si exagerat, iar interpretarile nu vor face decat sa le inrautateasca starea, din teama de a nu le fi luate acele idei,
intrucat continua activitate din sfera conflictului romantic al fundalului oedipian le da sentimentul ca sunt vii.
Astfel de indivizi sunt profund marcati de tensiune si de intoleranta, astfel ca interpretarile privitoare la aspectele oedipiene in sine necesita prudenta din partea terapeutului. Kohut recomanda minimalizarea problemelor oedipiene si centrarea pe „simptom”, anume pseudoindragostirea: de la autodezvaluirea, deci, a ceea ce se intampla aici si acum in cadrul terapeutic, se va construi procesul terapeutic.
Personalitatea narcisica si „cel mai bun” doctor
Bibliografie: Heinz Kohut, Psihologia Sinelui. Prelegerile de la Institutul de Psihanaliza din Chicago, Editura Trei, Bucuresti, 2016
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
Ca de obicei, ne oprim exact cand vine vorba de "procesul terapeutic", ca si cum acesta e de la sine inteles, numai diagnoza sa se realizeze. Din pacate, tocmai aici lucrurile esueaza,asa incat, pe langa "pseudoindragostire", poate ar fi pertinent sa vorbim si de "pseudorelatie" si "pseudoterapie"
"Ca de obicei?"
Ati citit cartea?
Nu, am citit articolul.