Kohut afirma ca, in dezvoltarea normala a Sinelui, sunt prezente stari succesive ce comporta influente din partea unor zone principale organizatoare de atitudini ale Sinelui, dar in care acesta este intotdeauna activ ca participant, cu toate ca „relativ tacut”.
Participarea aceasta silentioasa a Sinelui este prezenta atat in parcursul dezvoltarii sanatoase si normale, precum si in cazul psihopatologiei, fiind vorba de anumite
stari in care existenta psihologica a Sinelui nu este amenintata intr-un mod esential.
Acestea sunt cazurile in care se poate vorbi intr-adevar de o pozitie centrala si cruciala a complexului oedipian, in sensul in care se vorbeste despre finalul unei perioade de dezvoltare in care personalitatea individului este supusa aspiratiior definite de pulsiuni si conflicte legate de aceste pulsiuni.
Heinz Kohut: Sinele narcisic tulburat si complexul Oedip
Ulterior si in circumstantele pe care Heinz Kohut le denumeste ca fiind normale, succesiunea ce urmeaza reprezinta o perioada relativ tacuta, in care preocuparile vizeaza dezvoltarea intelectuala si din care
Sinele incearca sa exceleze si sa gaseasca placere in invatatura.
Cu toate acestea, despre valoarea complexului oedipian se pot face afirmatii chiar si in cazul acelor tulburari psihologice in care nu reprezinta problema centrala a dezvoltarii si nici nu constituie blocajul care produce formarea patologiei.
Oferind un exemplu al unei perturbari a Sinelui de tip borderline (inteleasa in sensul unei „perturbari marginale a coeziunii Sinelui”), Heinz Kohut afirma ca in astfel de cazuri poate fi mai curand vorba de faptul ca
afluxul intens de sentimente oedipiene devine centrul organizator in jurul caruia un Sine de altfel fragil isi poate recapata coerenta dupa care, probabil intr-un mod mai putin disruptiv, sa traiasca diverse tipuri de conflicte.
Heinz Kohut despre personalitatile narcisice
Nu este asadar cazul unei repuneri in scena specifica nevrozei isterice si al compulsiei la repetitie, intrucat de data aceasta
complexul Oedip nu este stanca de care se loveste Sinele psihic
pentru a se sfarama. Este mai degraba vorba de o repetitie a complexului pentru a continua starea exuberanta a experientei, experienta capabila de stimulare, de protectie fata de temerile subiacente ori paralele pe care le prezinta absenta stimularii sau singuratatea, depresia si, bineinteles, pericolul fragmentarii.
Astfel, perioada oedipiana devine tema centrala a dezvoltarii copilului, devenind ultimul stadiu al copilariei cand pulsiunile infantile puternice ajuta la mentinerea coeziunii Sinelui. Pentru Heinz Kohut, atmosfera si mediul emotional in care copilul se naste, creste si este educat sunt de o importanta vitala in vederea ordonarii gandurilor din punct de vedere ontogenetic sau etiologic.
Mai mult, el isi exprima speranta cu privire la posibilitatea pe care schimbarea in mediul exterior poate determina o schimbare si in interior – cantitativa si calitativa a carui influenta, astfel, sa se rasfranga de la nivelul macrosocial la nivelul microsocial al familiei si, deci, si al copilului, si care sa produca in acest fel shift-ul paradigmatic al perturbarilor Sinelui. Kohut propune „un cadru extins” in care psihologia clasica a conflictului continua sa joace un rol important, insa in care accentele nu mai sunt polarizate spre un capat singular, ci impartite spre a lua in considerare o noua viziune, integrativa.
Bibliografie: Heinz Kohut, Psihologia Sinelui. Prelegerile de la Institutul de Psihanaliza din Chicago, Editura Trei, Bucuresti, 2016
Foto: steemit.com
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
