Persona, metafora care, alaturi de cea a umbrei, s-a regasit structurata pentru prima oara in opera lui Carl Gustav Jung. Originand insa in teatrul Greciei antice, conceptul de persona semnifica in prezent acea „masca” sau acel „chip” pe care individul il poarta fata de ceilalti, restul aspectelor refulate ale personalitatii aflate in dezacord cu imaginea de sine tinand de aspectul umbrei.
Persona ca interfata a Eului cu lumea
Persona reprezinta acel ceva din personalitate care este aratat lumii in diverse situatii relationale sau contexte sociale. Fara a fi in mod necesar falsa ori inautentica, ea cuprinde caracteristici existente intr-adevar in ansamblul personalitatii, chiar daca reprezinta mai degraba parti ale Eului ideal.
Inteleptele sfaturi ale lui Carl Gustav Jung
In raport cu socialul, functia personei este de reglementare relationala, socialul fiind totodata si cel care-i confirma existenta ca parte identitara – iar identitatea se construieste preponderent prin validarile primite din exterior. Practic, o imagine de sine de artist se va afisa lumii prin comportamentele specifice, iar o infirmare a acestora va transmite mesajul ca, totusi, persoana nu este un artist.
Strans legata de formarea identitatii si a personalitatii prin intermediul confirmarii exterioare este stima de sine, legatura cu persona fiind in sensul ca individul o va construi astfel incat aceasta din urma sa asigure pe cat de mult posibil aprobarea si aprecierea celorlalti. Problema apare insa atunci cand aceasta persona constientizata este in contradictie cu ceea ce persoana simte ca reprezinta identitatea sa adevarata, caz in care nevoia de aprobare intra in conflict cu nevoia de autenticitate.
Inapoi in 2007: Carl Gustav Jung este psihanalistul cel mai popular in Romania
Asadar, rolul personei este de a reglementa relatiile cu lumea exterioara prin prezentarea personalitatii conform imaginii despre cum arata exprimarea afectiva si comportamentala in diferitele contexte sociale, fiind usor de inteles, din acest punct de vedere, si ca regulile convietuirii zilnice sunt stabilite pe baza acestei imagini colectiv adoptate privitoare la „imbracamintea” sociala a personalitatii.
Se poate chiar afirma ca persona este o negociere sociala constanta intre Eu si social, acest proces incepand inca de la nastere, cand copilul este supus procesului de socializare: prin schimburile relationale pe care el le realizeaza, mai intai cu parintii, ulterior cu cei de o varsta, dar si cu alti adulti reprezentanti ai societatii din care face parte, el isi creeaza o imagine de sine reala, dar si una ideala, construindu-si in acest fel personalitatea.
Despre rolul psihoterapeutului: Convorbire imaginara cu Carl Gustav Jung, 3/7
Vazuta din acest unghi, persona este un construct al educatiei pe care copilul il opereaza de-a lungul varstelor si etapelor de dezvoltare specifice si tinand cont de gradul de labilitate al sentimentului valorii de sine. De asemenea, persona nu se poate construi decat in raport cu ceea ce ii este contemporan din punct de vedere social si cultural, intrucat tendintele variaza si difera de la o societate la alta si de la o perioada istorica la alta.
In concluzie, considerata deopotriva atat adaptare la cerintele societati, cat si expresie a ceva interior, persona poate fi numita, pe buna dreptate, o atitudine psihica supusa proiectiv lumii inconjuratoare, despre care, la randul sau, se considera ca detine o imagine clara a modului in care ar trebui sa fie „felul de a fi” al cuiva.
Despre persona si functia mastii cititi si Jean Starobinski: “Critica e o arta a trezirii”
Foto: carljungdepthpsychologysite.blog
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
