In volumul sau emblematic din 1895 Psihologia multimilor, Gustave Le Bon anticipeaza miscarile sociale ample ce vor caracteriza si transforma deopotriva secolul XX: „epoca actuala reprezinta unul dintre momentele critice, in care gandirea umana este pe cale de a se transforma.”
Ca factori, autorul descrie doua fenomene, aparent opuse, dar care de fapt se situeaza pe un continuum, in care cel de-al doilea decurge din primul: „distrugerea” vechilor sisteme sociale de gandire (politica si religioasa deopotriva) si crearea unora noi, in acord cu evolutia in ansamblu a societatii.
Aceasta epoca moderna este asadar caracterizata in primul rand de tranzitie si apoi de anarhie – date tocmai de ciocnirea celor doua tendinte anterior expuse; „pe ruinele atator idei” ale vechilor sisteme se vor intemeia cele noi, bazandu-se pe indisputabila putere de actiune a multimilor, „singura forta pe care nimic nu o ameninta si al carei prestigiu creste mereu”.
Cititi si Crizele democratiei si fetele populismului. Alexandre Dorna in dialog cu Lavinia Betea
Caracteristica definitorie pentru aceasta noua era este cea a actiunii multimii, deci: „putin inclinate spre rationament, multimile se dovedesc, in schimb, apte de actiune” si tocmai de aceea sunt cele mai in masura de a realiza revolutiile social-istorice, din insasi starea lor de veritabila anarhie spirituala, multimile devenind catalizatorul schimbarii.
Multimile sunt „abandonate lor insisi”, afirma Le Bon, si poate tocmai de aceea ele nu sunt totusi capabile de a crea propriu-zis, ci de a facilita – aceasta din urma prin forta lor distructiva, ce ia amploare ca raspuns la uzura „fortelor morale”, pe care foarte frumos teoreticianul le numeste ca fiind „armatura unei societati”.
Psihanaliza in fata disconfortului contemporan de a fi
Psihologia multimilor se dovedeste a fi astfel mult mai complexa, procesele sale fiind caracterizate de miscari dependente de sistem in sine, dar si de factorii si de fortele care actioneaza din afara. Cu toate acestea, multimea nu reprezinta nici pe departe o structura infailibila, ba chiar, in ciuda complexitatii si puterii sale, poate fi cu usurinta exploatata de catre un cunoscator abil.
Caracterul lor inconstient de sine, am putea spune, este cel care le creeaza multimilor un adevarat „calcai al lui Ahile”: natura impulsiva si profund emotionala le expune influentelor si sugestibilitatii „omului de stat care vrea nu sa le stapaneasca – lucru devenit astazi foarte dificil –, ci cel putin sa nu fie complet dominat de ele.”
Incapabile de a realiza prevederi, multimile sunt dependente de contextul si momentul prezent, traind pe buna dreptate intr-o atemporalitate sociala – sau, in orice caz, intr-un timp pe care si-l creeaza si definesc singure prin raportarea la evenimentele de aici si de acum al caror promotor sunt, dar, neconducandu-se dupa „recomandarile ratiunii”, in egala masura ele se expun celor care pot sa aiba in vedere aspecte ce nu se rezuma strict la un simplu moment tranzitoriu al unui episod istoric, spre a putea indrepta aceasta forta in directia care serveste cel mai bine intereselor si scopurilor propuse.
Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Bibliografie: Gustave Le Bon, Psihologia multimilor, Editura Cartex, Bucuresti, 2016
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
