Functia transcendenta este un concept timpuriu al conceptiei psihologice a lui Carl Gustav Jung privind relatia constiinta-inconstient, care denumeste uniunea contrariilor. Potrivit unei ipoteze din literatura, acest concept foarte important pentru practica psihologiei analitice a fost inlocuit mai tarziu cu termenul din alchimie coniunctio.

C. G. Jung despre functia transcendenta, capacitatea psihologica de integrare a personalitatii

In eseul publicat initial in 1916 si revizuit ulterior, Functia Transcendenta, Carl Gustav Jung defineste relatia dintre cele doua atitudini sau contrapozitii psihologice, constiinta si inconstientul, care se comporta compensator sau complementar unul fata de celalalt, dar care astfel nici nu coincid decat in mod exceptional – doar prin prisma unor simboluri comune rezultate din dialogul si confruntarea lor – fiind procese paralele.

Citeştedespre

Constiinta „formeaza procesul momentan de adaptare” si, datorita functiilor ei orientate, pune frana oricarui material inadecvat” (conform judecatii sale in functie de experienta), in timp ce „inconstientul contine toate combinatiile fantasmatice care n-au devenit inca supraaliminale.”

La Carl Gustav Jung atitudinea este o pozitie psihologică care tocmai de aceea, prin caracterul sau complicat, ce tine de dezvoltarea personalitatii in intregime, ca self, „nu depinde de instinct”, nefiind asadar o functie a psihosexualitatii.

Functia transcendenta este capacitatea psihologica de trecere de la o atitudine la alta fara pierderea inconstientului, adica cu integrarea continuturilor acestuia. Eul care formeaza centrul constiintei are un dialog cu o voce din strafundurile psihicului, cu un celalalt din interiorul sau, care se exprima printr-un limbaj simbolic – care nu poate fi niciodata tradus intr-un limbaj comunicabil, avand un sens profund subiectiv. Aceasta este capacitatea autoreglatoare a psihicului care tinde sa atinga reunirea atitudinii unilaterale a constiintei, orientate spre exterior, spre realitatea impartasita, aflata in serviciul adaptarii, cu atitudinea subliminala fantasmatica a inconstientului, vie si pulsionala, ce cuprinde fapturi divine, eroi si idealuri ale personalitatii.

Cititi si Convorbire imaginara cu Carl Gustav Jung, 3/7

In mod normal, confruntarea pozitiilor este una puternic tensionata care

produce ceva viu, un tert care nu este un avort logic, corespunzator principiului tertium non datur, ci o inaintare declansata de suspendarea intre contrarii, o nastere vie, care aduce cu sine o noua treapta a existentei, o noua situatie.

În acest articol, C. G. Jung isi exprima convingerea ca un material bun pentru punerea in functiune a functiei transcendente nu sunt visele, produsele pure ale inconstientului, deoarece acestea, prin comparatie cu continuturile constiintei, sunt „expresii inferioare ale continuturilor inconstiente”.
C. G. Jung exprima aici diferenta de metoda intre psihologia analitica si psihanaliza freudiana. Jung descrie perspectiva sa constructiva asupra tratamentului prin abordarea sensului si scopului unei imagini onirice sau fantasme, nu prin intelegerea reductiva a premiselor istorice, a trecutului individual.

Prin metoda reductiva terapeutul poate interpreta cu usurinta o imagine onirica ca o fantasma sexuala pe baza unui vis, dar metoda constructiva apeleaza mai cu seama la fantasmele spontane sau la reverii ale caror continuturi inconstiente devin constientizabile si care astfel sunt mult mai inteligibile pentru pacientul insusi.

Problema de la baza fantasmelor sexuale ce transpar in vise nu poate fi lamurita pe baza premiselor istorice, a ceea ce s-a intamplat, ci prin elucidarea scopului, a telului tainic catre care conduc ele – care razbate din reverii si care imprumuta de la constiinta o mai buna coerenta

simbolul (imaginea onirica sau fantasma) nu mai este evaluat semiotic, ca semn pentru procese pulsionale elementare, ci efectiv simbolic, o expresie care reda pe cat posibil mai bine o stare de fapt complexa, inca neclar sesizata de constiinta

C. G. Jung da exemplul unei paciente necasatorite care viseaza ca cineva ii intinde o splendida sabie straveche, bogat impodobita, dezgropata dintr-un tumulus.

Ideile spontane ale pacientei: o sabie pe care tatal i-a aratat-o odata stralucind in soare a impresionat-o in mod deosebit. Tatal ei era un barbat energic, cu o vointa puternica, un temperament navalnic, aventuros in relatii erotice. Este o sabie celtica din bronz. Pacienta se lauda cu originea ei celtica. Celtii sunt temperamentali, impetuosi, pasionati. Ornamentele arata misterios, traditie veche, rune, semne ale unei vechi intelepciuni, culturi stravechi, patrimoniu al umanitatii, scos iarasi din mormant la lumina zilei.

Carl Gustav Jung este psihanalistul cel mai popular în România. Sau cel putin aceasta era situatia in 2007

In interpretarea psihanalitica clasica, pacienta cu un puternic complex patern, manifesta o bogata tesatura de fantasme erotice in jurul tatalui pierdut de timpuriu. S-a pus in locul mamei, cu rezistente puternice impotriva tatalui. N-a putut accepta un barbat asemanator tatalul si de aceea, contrar vointei a ales barbati slabi, nevrotici. In vis razbate dorinta de a avea arma tatalui, o fantasma falica.

In interpretarea constructiva, pacienta pare a avea nevoie de o astfel de arma ca a tatalui, si anume o arma a vietii pasionate, agitate (opusa nevrozei tematoare) manifestata printr-o vointa de neinfrant. El si-a putut croi un drum in viata, ceea ce ea nu a putu face. Visul scoate la iveala aceasta arma existenta si in ea, de care se leaga intelegerea si intelepciunea care i-au lipsit dar care ii stau la dispozitie: pe de o parte, arma este un vechi patrimoniu al omenirii, adica resursele simbolice vindecatoare ale inconstientului, și pe de alta parte este fiica tatalui ei, ceea ce ea nu a pretuit „din pura alintare si dintr-o natura infantil plangacioasa. Ea a fost extrem de pasiva si inrobita de fantasme sexuale.”

Conflictul dintre constient si inconstient apare ca o stare de indispozitie afectiva, ca o stare de spirit deprimata aparent inexplicabila sau ca o indispozitie generala, o stare de „plictiseala, de rezistenta la tot, o sila de natura nedefinita sau ca un gol indefinibil.”

Fantasmele spontane sunt expresii destul de complete si cuprinzatoare, mai concrete sau mai simbolice, ale continuturilor inconstiente care incearca sa iasa la suprafata.

Acestea sunt un prim contact cu inconstientul prin faptul ca afectul initial nerelationat „devine o reprezentare articulata mai mult mai putin clara.”

Functia transcendenta opereaza prin confruntarea initiata astfel intre pozitia inconstientului si cea a constiintei, adica a Eului, centrul stabilitatii si uniformitatii procesului psihic.

In functie de specificul personalitatii, simbolurile rezultate din aceasta confruntare merg mai mult in sensul configurarii, al expresiei formale, artistice sau in sensul intelegerii, al conceptualizarii intelectuale, insa exarcerbarile lor sunt doar mijloace de aparare, nu solutii reale in fata unoar afecte puternice.

Functia transcendenta produce un tert, o noua atitudine constienta, din reactia constiintei fata de continuturile fantasmatice, fiind o insusire a contrariilor care s-au apropiat, deci o atestare a integrarii psihice si o creditare a personalitatii ca intreg.

Potrivit lui Jung exista doua izvoare ale franarii imboldurilor pulsionale, fapt generator de conflict psihic: angoasa in fata pericolelor „foarte reale ale existentei in aceasta lume” si angoasa fata de imaginile numinoase, acele reprezentari colective, arhetipurile care dau seama de partea spirituala a omului. Tocmai pentru a anula dublul impact al acestor angoase ce naste fobii, obsesii si tot felul de idiosincrazii constiinta si inconstientul trebuie sa se reuneasca intr-o noua atitudine psihologica.

C. G. Jung spune ca existenta acestor imagini psihice denota faptul ca realitatea psihica se creează din tesaturi mai fine decat din simplele pulsiuni sexuale.

In lucrarea ce a dus la ruptura de Freud, Simboluri ale transformarii, Jung spune ca refularea „se refera la instincte in general care sunt fundamentele vitale, legile vietii in genere,” astfel că neconstientizarea miscarilor pulsionale este un fenomen care „nu este cauza ci deja simptomul unei atitudini nevrotice.”

Conflictul interior gestionabil prin functia transcendenta este acesta: „o parte vrea obiectul exterior, o alta insa ar dori inapoi in lumea subiectiva, de unde ademenesc palatele spatioase si usor edificate ale fantasmei.”

Un clivaj al personalitatii este pericolul suprem pentru ca in acest caz „o cantitate covarsitoare de libido prefera un obiect interior care se inalta din adancurile inconstientului ca substitut pentru realitatea absenta.”

Inteleptele sfaturi ale lui Carl Gustav Jung

Ipoteza lui C. G. Jung este că „nu instinctul sexual, ci o energie in sine indiferenta este cea care duce la formarea simbolurilor.” Aceasta „exprima o cerinta sau un impuls care nu este inhibat de vreo instanta morala sau de alta factura. Libidoul este un appetitus in starea-i naturala. Din perspectiva teoriei evolutiei, nevoile fizice ca foamea, setea, somnul, sexualitatea si starile emotionale sunt cele care compun natura libidoului.”

Jung spune ca libidoul este energie a arhetipului.

Arhetipului ii este proprie o actiune numinoasa, este cuprins de el ca de instinct, ba chiar acesta din urma poate sa fie ingradit si chiar invins de aceasta forta.