Intr-o conferinta sustinuta la Universitatea din Nantes, autorul, cercetatorul, neurologul, psihiatrul si psihanalistul francez Boris Cyrulnik abordeaza subiectul importantei discursului despre sine („le récit de soi”): de ce este important nu doar ceea ce ne spunem noua insine si celorlalti despre noi, dar si modul in care ceilalti (socialul) vorbesc despre experientele noastre?
Mai intai de toate, Boris Cyrulnik precizeaza ca este vorba de mai multe tipuri in care acest discurs se structureaza, tinand in mare masura si de parcursul dezvoltarii:
- Preverbal (préverbal) – este discursul inconstient, „achizitionat” inainte de limbaj si cu profund impact neurostructural.
- Solitar (solitaire) – discursul este interior, constient; cel care ne apartine numai noua insine despre noi insine.
- Impartasit (partagé) – discursul este inteles ca forma de relatie umana fundamentala, intrucat cuvantul are deopotriva functie afectiva si socializatoare.
- Colectiv (collectif) – referitor la modul in care se impregneaza in dimensiunea corporala discursul celorlalti despre noi.
- Tehnologic (technologique) – dat de modul in care noile forme de a relationa, mediate si organizate de tehnologie, isi lasa amprenta asupra noastra.
Ce crede Boris Cyrulnik despre memorie si rezilienta? Cititi si Metamorfoza creatoare a Sinelui rezilient
Discursul preverbal este, asadar, prima forma in care persoana isi structureaza lumea proprie si, mai ales, logica propriei lumi, aceasta forma ce dateaza de dinaintea achizitiei limbajului starnind cu atat mai mult curiozitatea, cu cat ea este universala si nu tine cont de cultura sau de limba vorbita in cadrul social.
Pentru a clarifica, Boris Cyrulnik recurge la analogia filmelor mute realizate de Chaplin, ce reusea sa se faca inteles si, la fel de bine, sa si fie inteles, in ciuda absentei cuvintelor. De asemenea, autorul prezinta cazul afazicilor care, desi isi pierd orice memorie a cuvintelor si sunt incapabili de a le mai intelege sensul, ei pot totusi sa comunice prin intermediul gesturilor.
Si nu este vorba de continuturi strict cognitive, ci si de continuturi afective. Intelegem ce simtim si intelegem ceea ce ceilalti simt si, cumva, reusim sa ne comunicam toate aceste trairi si experiente, sa le si sa ne intelegem si dam un sens, o ordine, o logica interioara.
Cum se intampla, deci aceasta, mai ales in primele 10 luni de viata ale unui copil, cand, afirma Cyrulnik, copilul are prea putin – daca nu, chiar deloc – invatat limbajul asa cum il stim, ba este capabil de comunicare si relationare la o capacitate extraordinara.
Mai bine mor decat sa spun! Boris Cyrulnik si rusinea de neindurat
Ei bine, se pare ca, in primele luni de viata, ceea ce se structureaza este o „memorie fara amintiri” (une mémoire sans souvenirs), data de acele „urme” (traces) lasate de catre evenimente la nivelul structurii cerebrale – iar aici, numeroasele studii de neuroimagistica realizate (autorul insusi luand parte in demersurile de cercetare clinica) confirma aceasta realitate.
Creierul pastreaza, in circuitele prin care el insusi se structureaza, urme ale evenimentelor de viata, chiar daca noi insine – noi, cei constienti de sine, verbali – nu avem nici o amintire a acestora, Boris Cyrulnik afirmand ca insasi aceasta memorie fara amintiri este ceea ce numim in mod curent inconstient, mai precis inconstient cognitiv: primar, ba chiar fundamental, constituind memoria noastra de sine.
In mod paradoxal, se poate spune ca „e aproape nimic ceea ce constituie memoria noastra” – si totusi, ea este totul, intrucat ea e de forma de organizare structurala data de tot ceea ce mediul, la propriu, a circuitat in creierul nostru ca tipare primare de functionare.
Asadar, „creierul nostru e sculptat de existenta noastra”, subliniaza Boris Cyrulnik vorbind despre aceasta instanta protoconstienta a vietii noastre psihice – si, pentru a va face o idee despre dimensiunea care da masura importantei sale, este vorba, conform statisticilor de cercetare neuro, de nu mai putin de 200 000 de conexiuni realizate pe minut pe tot parcursul primilor ani de viata!…
Ce spune neuropsihiatrul Boris Cyrulnik despre atentatele teroriste de la Paris
Bibliografie: Boris Cyrulnik : il faut faire le récit de soi, France Culture
Foto: https://qbi.uq.edu.au/brain-basics/memory
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
