Secretul, cripta si fantoma. Vocabular de psihogenealogie

In intelegerea formelor pe care le iau continuturile genealogice transmise de la o generatie la alta, este importanta elaborarea a trei mari fenomene: secretul, cripta si fantoma.

Secretul este format, asa cum Serge Tisseron il defineste, „din cuvinte ascunse, imagini si emotii” neexprimate, cel mai adesea avand la baza un proces de clivaj ce include „toate experientele care au legatura” cu acest secret.

psihogenealogie secret cripta psihica fantome transgenerationale

In formarea unui secret se recurge deci la o veritabila „taiere de restul functionarii psihice”, ceea ce presupune, implicit, si neelaborarea sa, deci si transmiterea in stare bruta, neprelucrata, a continutului. Un secret astfel format are „calitatea” de a nu-si pierde incarcatura afectiva si de a nu se transforma vreodata, indiferent de contactul cu noi experiente de viata.

Citeştedespre

Propus de Nicolas Abraham, termenul de „cripta” descrie situatia in care cel ce a trait trauma incearca sa o integreze in mod treptat, prin verbalizare si experientiere emotionala catre un alt individ. Se obtine astfel „o oarecare linistire” – insa eliberarea sperata devine dependenta de cel caruia i se impartaseste povestea, iar in cazul decesului acestei alte persoane, supravietuitorul ramane singur sa pastreze „intreaga povara”.

Este vorba, intr-un fel, de o delegare spre purtarea in afara a experientei, celalalt devenind de fapt cripta pentru cel traumatizat, acesta din urma neavand posibilitatile psihice de a realiza „acea incluziune care necesita introiectia prin simbolizare”.

Se ajunge astfel si la cel de-al treilea fenomen, anume la „fantoma”, concept propus tot de Nicolas Abraham pentru a desemna consecintele criptei asupra persoanei purtatoare. Ca forma aparte, fantoma psihica este cea care de fapt se transmite de la o generatie la alta si de la un individ la altul, cel mai adesea pe care inconstienta si prin doua modalitati:

Infiltrari ale secretului – date de manifestari vizibile si contradictorii in comportamentul parintelui, pe care copilul le percepe, dar pe care nu stie sa le interpreteze, ceea ce creeaza confuzie si dezorganizare psihologica.
Ricoseuri ale secretului: incapacitatea copilului de a sti cum sa se raporteze fata de starile create duce la dezvoltarea unor „trasaturi de personalitate si modele comportamentale” ce se perpetueaza in ciuda necunoasterii sau chiar neaflarii vreodata a originilor lor, putand fi considerate, din acest punct de vedere, autentice „constructii interioare” ale generatiilor viitoare.

Cititi si Psihogenealogia, fantomele transgenerationale si antideterminismul

Nina Canault, Cum platim pentru greselile stramosilor: inconstientul familial, Philobia, Bucuresti, 2016

Aceste continuturi neelaborate au astfel consecinte devastatoare in planul psihicului generatiilor succesoare, cu repercusiuni marcante mai ales in spectrul atasamentelor. Tisseron afirma ca „parintele traumatizat transmite fara sa-si dea seama ideea existentei unui pericol permanent”, crescandu-si astfel copiii „intr-un climat de anxietate” favorizant dezvoltarii formelor de atasament insecurizante si dezorganizate.

Totul este asemenea unei datorii, unui bagaj familial transmis de la o generatie la alta prin metoda telefonului fara fir:

pentru prima generatie, cea care a suferit trauma, continuturile acesteia sunt „indicibile”, adica despre ele nu se vrea sau nu se poate vorbi;
pentru a doua generatie, continuturile devin „nenumibile”, intrucat ele nu pot face obiectul nici unei reprezentari verbale, explicite, ci pot fi cel mult intuite;
pentru a treia generatie insa, continuturile devin „literalmente negandibile”: insasi existenta unui secret este ignorata…

Cititi si Sindromul de aniversare si loialitatea familiala invizibila. Vocabular de psihogenealogie